Ramon de la «MasterChef», glumețul emisiunii, apel umanitar în lupta cu cancerul. Cât de mult l-a schimbat boala!

Ultima actualizare:
Cum arăta Ramon atunci când a participat la MasterChef
Cum arăta Ramon atunci când a participat la MasterChef

Cu siguranță vi-l amintiți pe Ramon, concurentul de la MasterChef care i-a făcut pe cei trei jurați să râdă cu lacrimi atunci când s-a prezentat pentru prima oară în competiție. Un adevărat personaj, Ramon nu doar că a înveselit juriul și telespectatorii, ci a și reușit să meargă mai departe în concurs, demonstrându-și și abilitățile în arta gătitului.

În prezent însă, Ramon Chicireanu nu mai este atât de vesel precum îl știa toată lumea. Ramon de la „MasterChef” duce o luptă cumplită după diagnosticul primit: cancer limfatic. Fostul concurent al emisiunii se zbate de ceva ani buni să scape de boală, însă se pare că aceasta a revenit.

În urmă cu doi ani, după ce a făcut un tratament în Germania, fiind supus la mai multe investigații, tratamente și operații complicate, Ramon părea că învinsese boala, însă acum apropiații lui au făcut un apel umanitar pe rețelele de socializare pentru salvarea acestuia, semn că starea lui nu este deloc una bună. În plan personal, Ramon este căsătorit și are trei copii. 

Video-ul intrării sale în competiție a ajuns la momentul respectiv viral pe Youtube.

Ramon de la „MasterChef” se luptă de mai mulți ani cu cancerul

„Om frumos cu un suflet mare şi un zâmbet larg, molipsitor -cel cunoscut drept Ramon de la MasterChef, duce o lupta crâncenã cu CANCERUL. Acum 2 ani de zile Ramon a fost diagnosticat cu Cancer limfatic – o boalã îngrozitoare. Ramon a plecat în Germania -ţarã unde a putut beneficia de un tratament corespunzãtor, a fãcut tot felul de investigaţii şi tratamente, a suferit operaţii care mai de care mai complexe şi de 2 ani de zile luptã cu înverşunare.

Ramon este căsătorit și are trei copii
Ramon este căsătorit și are trei copii

Acum un an, el a reuşit extraordinarul – s-a luptat singur în prima fazã cu cancerul şi a supravieţuit. Atunci i-a zâmbit frumos bolii, a întrebat-o cu ce treabã pe la el şi apoi a invitat-o sã îl pãrãseascã. El avea chestii mult mai importante – acasã în Romania tocmai i se nãştea al 3-lea copil- o minune de fetiţã!!Dar cancerul nu l-a uitat. S-a întors şi mai puternic şi mai înverşunat. Însã Ramon Chicireanu e un adversar din ãla redutabil. El are 3 copii frumoşi şi veseli care au nevoie de un tatã. Are o soţie minunatã care îl ajutã şi îi este alãturi. El nu stã la discuţii mult cu boala asta -el luptã, zâmbeşte, gãseşte puteri interioare nebãnuite şi identificã soluţiile salvatoare şi astfel trece vesel mai departe.

Nu existã cuvinte care sã poatã reproduce întru totul suferinţa acestui om. Şi nici imagini suficient de expresive. Doar Ramon ştie ce au însemnat toate acele operaţii şi zile de chinuri. Pozele lui sunt de-a dreptul înfiorãtoare -surprind imaginea unui om bolnav, om care a trecut prin experienţe greu de închipuit- plin de perfuzii, gãurit, bandajat, umflat, foarte greu de recunoscut- acestea sunt imaginile unui om care duce o luptã pe viaţã şi pe moarte....

Boala l-a schimbat mult pe Ramon
Boala l-a schimbat mult pe Ramon

Toate aceste investigaţii şi operaţii şi tratamente sunt extraordinar de costisitoare -iar Ramon îşi doreste sã continue aceastã luptã pentru cã el ştie cum sã o câştige. Noi oamenii avem o putere fantasticã– aceea de a ne ajuta aproapele, de multe ori depinde doar de noi sã le oferim apropiaţilor o nouã şansã la viaţã. Ramon Chicireanu este acum aproapele nostru care are mare nevoie de ajutor. Acum noi putem sã îl ajutãm sã îşi implineascã visul – acela de a trãi!!!Ramon meritã sã îşi scrie în continuare povestea vieţii sale!”, a fost mesajul unui apropiat al familiei lui Ramon. 


    Boala l-a schimbat mult pe RamonFoto: Facebook
Boala l-a schimbat mult pe RamonFoto: Facebook


    Foto: Arhivă personală
Foto: Arhivă personală

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Record peste Arad 3 jpg
image
image
image
image
image
image
Ieri, în Joia Mare, atunci când artista a avut o zi liberă și a vopsit ouă pentru Paște, alături de cei doi copii ai săi, fiul său mai mare, Albert ( 14 ani) și fetița ei, Aida (12 ani)
image png
mihai margineanu jpeg
marina voica jpg
image png
banner Tania Budi Mihai Trăistariu png
maria carneci jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net