Primul sezon din «Puterea dragostei» se apropie de final. Ce spune Andreea Mantea

Ultima actualizare:

    Andreea Mantea vorbește despre finala primului sezon de la Puterea dragostei
Andreea Mantea vorbește despre finala primului sezon de la Puterea dragostei

Primul sezon al emisiunii «Puterea dragostei» se apropie de finală, iar concurenții și Andreea Mantea sunt foarte emoționați cu privire la acest lucru deoarece s-au obișnuit unii cu alții și au legat prietenii.

Andreea Mantea a declarat că e foarte emoționată din cauza faptului că primul sezon al emisiunii se apropie de final. 

„Îi simt aproape de mine și m-am atașat de toți concurenții. Îmi va fi greu să-mi iau rămas bun de la ei după ce, timp de opt luni, i-am văzut trecând prin toate stările emoționale, am fost alături de ei și când erau fericiți, și când erau triști. Vor rămâne întotdeauna în sufletul meu ca niște oameni foarte frumoși, pentru că s-au manifestat așa cum au simțit și au trăit toate aceste lucruri în fața camerelor. Pentru asta îți trebuie curaj, trebuie să vrei să-ți trăiești viața pe deplin. Sunt mândră de ei, ma bucur ca i-am cunoscut și fie ca cei mai buni să câștige”, a spus Andreea Mantea. 

Ce spune Andreea Mantea despre cel de-al doilea sezon «Puterea Dragostei»

Luni, 15 iulie, la Kanal D se va da startul celui de-al doilea sezon al emisiunii matrimoniale “Puterea Dragostei” și va fi difuzată șase zile pe săptămână, de luni până vineri, de la ora 11:00 și 17:00, și în fiecare sâmbătă, de la ora 15:30.

Telespectatorii îi vor cunoaște pe noi concurenți, care vor trece printr-un adevărat experiment social al dragostei, cu toate evenimentele și acțiunile ce vor decurge din căutarea iubirii adevărate.

“Mă bucur enorm că au fost atât de mulți tineri dornici să își întâlnească iubirea prin această experiență inedită, în față camerelor de filmat, departe de casă și de cei dragi lor. Sunt nerăbdătoare să îi cunosc pe curajosii celui de-al doilea sezon <Puterea Dragostei>”, spune Andreea Mantea înaintea finalei primului sezon al emisiunii, care se va încheia pe 13 iulie.

Andreea Mantea, prezentatoarea show-ului, a declarat că noul sezon va oferi o mulțime de surprize telespectatorilor.

“Sunt foarte fericită că începe un nou sezon <Puterea Dragostei>, că acei concurenți care sunt în căutarea dragostei vor avea șansă de a intră în Casă <Puterea Dragostei> și vor experimenta, chiar în față telespectatorilor, toate trăirile și toate emoțiile care îi vor încerca, în călătoria lor spre căutarea marii iubiri. De luni, 15 iulie, vom da startul unei noi povești cu și despre iubire, odată cu difuzarea celui de-al doilea sezon al emisiunii <Puterea Dragostei>. Nu vom avea o pauză mare între cele două sezoane. Abia aștept să îi cunoașteți pe concurenții noului sezon, veți avea parte de foarte multe surprize. Nu va voi dezvălui mai mult, vreau să fiți surprinși”, spune Andreea Mantea.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net