Primii concurenți intră pe scena «Cântă acum cu mine» duminică, 3 martie, de la ora 20:00

cei_100.jpg

Care sunt primii concurenți care vor urca pe scena emisiunii Cântă acum cu mine

Duminică, 3 martie, de la ora 20:00, primii concurenți intră pe scena Cântă acum cu mine și încearcă să impresioneze cel mai divers și exigent juriu văzut vreodată într-un show de televiziune. Copleșiți de emoții și cu speranța că cei din fața lor vor reacționa pozitiv, concurenții vor da un adevărat spectacol duminică seara, la PRO TV.

Un designer vestimentar va urca pentru prima oară pe o scenă și va încerca să-i facă pe cei 100 să apese butoanele, să se ridice în picioare și să cânte alături de el. ”M-am apucat de cântat în septembrie și am cântat până acum în fața a 15 oameni, nu toți în același timp și în aceeași cameră și m-am gândit că ar fi un pas deștept să apar la TV. Sper să nu fac accident cardio-vascular pe scenă”, va spune el emoționat duminică seară. Câți dintre cei 100 vor valida duminică seara momentul acestuia, vedem de la ora 20:00, la PRO TV.

”Ne-ai spart pe toți, ne-ai făcut praf! De unde ai apărut? Pe cuvântul meu dacă o să mai cânt piesa asta vreodată. După momentul ăsta nu mai poți cânta nimic!”, va fi reacția lui Tibi Scobiola după un moment de-a dreptul emoționant de pe scena Cântă acum cu mine. Dacă va reuși vreun concurent să-i ridice în picioare pe toți cei 100, aflăm duminică, 3 martie, de la ora 20:00, în prima ediție Cântă acum cu mine.

Despre Cântă acum cu mine

Cântă acum cu mine (All together now) este un format TV internațional în care fiecare concurent care intră pe scenă trebuie să facă tot posibilul ca prin vocea sa să-i convingă pe cei 100 de experți să cânte alături de el. Vocile care se alătură momentului reprezintă scorul fiecăruia, iar cel care obține cel mai bun scor ajunge direct în marea finală și poate câștiga marele premiu de 50.000 de euro.

Loading...

Citește și