Poftiţi pe platoul de filmare de la «Ninja Warrior»!

12-13-vedete-foto-1-5-col.jpg

Reporterul Click! a vizitat locul în care se filmează cel mai nou show de aventură de la PRO TV
Foto: Gheorghe Chelu

Toamna aceasta, la PRO TV vom avea parte de un nou reality-show, „Ninja Warrior”, pentru care filmările au început deja. Reporterul Click! a intrat în culisele acestui show, însă într-un mod cu totul surprinzător, fără să ştie ce i se pregăteşte de către echipa postului de televiziune. Vă invităm să citiţi întreaga aventură şi să intraţi în atmosfera plină de adrenalină.

Vineri, 10 august, părea o zi normală, care urma să se termine alături de mai mulţi colegi, invitaţi de departamentul de PR al PRO TV, la un suc. Totul părea firesc, până când am zărit camerele de luat vederi.

Sigur urma să ni se pregătească ceva. Din senin au apărut trei ninja, care ne-au poruncit să ne luăm lucrurile şi să ne punem nişte bandane la ochi, pe care scria „Ninja Warrior”. După ce ne-au plimbat cu o dubiţă, am ieşit  spre Giurgiu, iar la un moment dat, când am oprit, am observat o mulţime de reflectoare.

Zoom
Peste tot erau oameni îmbrăcaţi în luptători ninja
Foto: Gheorghe Chelu

 

Eram în zona comunei 1 Decembrie. Am coborât într-o linişte deplină, iar după ce am urcat nişte scări ne-am oprit brusc. Ne-au dezlegat la ochi şi, dintr-o dată, atmosfera s-a animat cu artificii, iar spectatorii au început să aplaude. Eram pe platourile de filmare de la „Ninja Warrior”, acolo unde PRO TV a construit un platou imens, care se întinde pe 15.000 de metri pătraţi. Am aflat că România e una dintre puţinele ţări din lume care a ales să construiască de la zero marele studio TV, la fel ca SUA, Franţa sau Rusia.

Zoom
Daniel Niţoiu, Raluca Aprodu şi Costi Mocanu sunt prezentatorii emisiunii
Foto: Gheorghe Chelu

 

Pentru ridicarea platoului de filmare “Ninja Warrior România”, constructorii au folosit peste 150 de tone de fier şi oţel, dar şi 350 de tone de apă. Prezentatorii Costi Mocanu şi Raluca Aprodu erau deja lângă noi, iar fix în acea zi era şi aniversarea lui Daniel Niţoiu, colegul lor. Am mai aflat că se filmează doar noaptea şi că sunt mai multe circuite pentru concurenţi. Cea mai dificilă cursă de obstacole din lume e formată din mai multe trasee, care duc spre obiectivul final: cucerirea muntelui Midoriyama (cel mai înalt turn de pe platou).

Zoom
Andrei Ciobanu, unul dintre concurenţi
Foto: Gheorghe Chelu

 

Cel care va câştiga titlul de primul războinic “Ninja” din România va primi şi un premiu consistent, de 100.000 de euro. Noi am stat doar câteva zeci de minute şi am urmărit evoluţia unor concurenţi. S-ar părea că printre aceştia s-ar număra modelul Radu Itu sau Andrei Ciobanu, de la „Vocea României”. Am lăsat în urmă platourile de filmare în jurul orei 23.00, însă echipa filma în continuare, până după miezul nopţii.

Click! spune

Reporterul Click!, la filmările de la “Ninja Warrior“. În plan îndepărtat se vede “Muntele Midoriyama”, ultima redută pe care trebuie să o cucerească participanţii în lupta pentru 100.000 de euro.

loading...
Loading...

Citește și

  • Dima Melnic antrenament Ninja Warrior

    Concurenţii de la «Ninja Warrior» ies la iveală înainte ca PRO TV să anunţe, oficial, numele acestora. Click! i-a aflat pe primii doi şi, ţinând cont de CV-ul lor, lupta pentru marele premiu se anunţă de temut. Lucian Lupu (Zapp), câştigătorului show-ului „Supravieţuitorul”, din Filipine, se antrenează deja pentru «Ninja Warrior».

  • ninja worrior romania

    Vara aceasta încep filmările pentru reality-show-ul ”Ninja Warrior”, de la Pro TV, care se vrea a fi unul plin de adrenalină. Vor participa sportivi celebri, dar și oameni obișnuiți, cu o bună condiție fizică. Click! a aflat detalii despre producţia care se anunță de mare succes.