Petre Dănuț Irinel merge pentru a doua oară în finala iUmor

Ultima actualizare:

Petre Dănuț Irinel a fost trimis pentru a doua oară în finala iUmor, după ce i-a încântât pe cei trei jurați cu numărul său de stand-up, dar și pe cei de acasă.

Petre Dănuț Irinel se va întâlni în marea finală cu ceilalți nouă preferați ai telespectatorilor de până acum: Andrei Ungureanu (Omul cu Tourette), Giorgiana Lupu, Biba Struja, Ștefan Nistor, Mădălin Ghioc, Cristi Manolescu, Alin Georgescu, Gabriela Porumbacu și Mihai Tasici.

Este pentru a doua oară când Petre Dănuț Irinel ajunge în finală, iar în sezonul 8 a fost la un pas de a pleca acasă cu premiul cel mare. Încântați să îl revadă, jurații au avut numai cuvinte de laudă la adresa sa. ”O evoluție impresionantă, mă bucur că am pățit așa ceva în această zi! Nici când a fost în finală nu a avut un număr atât de bun!”, a spus Cheloo.

Delia, Mihai Bendeac și Cheloo își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show. Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Elena Basescu, foto Facebook jpg
amalia nastase si fiica ei emma la vorbeste lumea jpg
Saveta Bogdan, Gheorghe Turda, foto arhiva jpg
Anda Adam, Joseph, foto Instagram jpg
Roxana Ostroveanu atelier
Maia Morgenstern, foto Facebook jpg
oana roman instagram jpg
Fuego are soluții pentru kilogramele în plus  “Am sacouri pentru fiecare categorie de kilograme pe care o am”
image
actualitate.net
image
actualitate.net