Pepe, primul concert cu public, în București. “Nu se știe dacă va mai apărea vreo ocazie prea curând”

Ultima actualizare:

    Pepe a ținut concerte online care durau și câteva ore
Pepe a ținut concerte online care durau și câteva ore

Pepe se pregătește de primul concert în aer liber din București și de revederea cu fanii de aici, după 6 luni de restricții impuse de pandemie. Azi, 28 august, îndrăgitul artist a pregătit mari surprize pentru concertul pe care îl va susține la FamilyFest Island, de pe insula Fundeni.

“Am tot păstrat legătura cu fanii în toată această perioadă şi cine mă urmăreste pe conturile de socializare ştie la ce mă refer. Pe măsură ce timpul trecea şi ne adunam tot mai mulţi prieteni online a apărut tot mai des întrebarea când oare ne vom mai găsi ca înainte şi să petrecem şi OFFLINE. Acum pe 28 august, vinerea aceasta, este ocazia şi nu ar trebui ratată că nu se ştie dacă va mai apărea una prea curând. Marius Chină şi echipa de la Sprint Media au găsit soluţia şi de bun simţ, şi legală, să se întâmple concerte cu public şi publice şi nu numai că ar trebui felicitaţi pentru iniţiativă şi reuşită, ba chiar sprijiniţi cu tot ceea ce se poate", a declarat Pepe pentru Click!

Pepe cântă pe Insula Fundeni, de la ora 20.00

"Au fost deja multe concerte acolo, pe insula de pe lacul Fundeni şi or să tot fie până la finalul lui septembrie din câte ştiu eu dar vineri este seara mea, este petrecerea mea cu prietenii mei. Nu ştiu câţi vom fi cu toţii fiindcă oricum 500 este numărul maxim de persoane admis, dar şi dacă nu vom fi cât este permis vom fi cei care contează sau care au putut veni. O să fie un pic ciudat, fiindcă de data aceasta nu or să mai poată da Like-uri şi Share-uri, dar îmi amintesc eu repede cum e cu aplauzele şi zâmbetele. Şi apropo de ciudat ... o să fie ciudat să nu mai cânt câteva ore dar o să vedem cum vom putea prelungi cât să nu creem probleme. Abia aştept, aşa că ne găsim acolo, la scenă, vineri, 28 august, de la 20.00. Prezenţa este obligatorie pentru cei ce vor să se distreze, în limita locurilor disponibile. Detaliile sunt pe https://pepe.ro/concerte, ca de obicei”, a declarat Pepe, care este nerăbdător să urce din nou pe scenă.

Artistul a mai cântat între timp la câteva evenimente private dar mărturisește că îi este tare dor de un concert în adevăratul sens al cuvântului, unde să poată simți publicul alături.

“Au mai fost evenimente însă toate private şi acolo numărul este mult mai limitat decât ceea ce se întâmplă la FamilyFest Island. Toate sau aproape toate evenimentele contractate înainte de pandemie au fost amânate, reprogramate pe anul viitor şi în locul lor au apărut altele, mult mai mici ca şi număr de persoane prezente, mult mai intime. Există părţi bune şi părţi proaste la această nouă formă de a avea evenimente private dar le luăm din mers, ne adaptăm şi mergem înainte. La un moment dat ne vom aminti cum era cu multe persoane în faţa scenei", spune Pepe.

Pepe, mesaj pentru spectatori

“Păi celor ce vin o să le zic acolo, pe viu, ce şi cum că sunt un pic nevorbit dacă ne referim la concerte offline. Celor care nu vin vreau să le zic ceva. Au pierdut ocazia perfectă de a ne distra împreună ca înainte, singura de vara aceasta dacă e să ne uităm în calendar. De auzit poate o să ne mai auzim noi dar de văzut, ne mai vedem vara viitoare”, a mai spus Pepe,  puțin nostalgic după perioada în care avea concerte pe bandă rulantă.    

Citește și:

INTERVIU Cum s-a schimbat viața lui Cristi Minculescu din cauza pandemiei: “Artiștii au rămas fără principala sursă de venit”

Tristețea Sofiei Vicoveanca. Un singur concert în 5 luni: «Artiștii sunt cei mai oropsiți, am cântat doar la un cumătru»

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net