Păr și barbă verde-neon! Cine sunt artiștii care o concurează pe Delia

14-4.jpg

Cântăreaţa Delia preferă perucile colorate, ca să nu-şi strice părul

Vedetele fac tot posibilul să sară ”în ochi”. Dacă Gianina Corondan ne-a obişnuit deja, de mai bine de două decenii, cu ale sale coafuri-curcubeu, iată că acum, ea şi Răzvan Marian Bătrînu sau Boier Bibescu, pe numele lui de scenă, par să folosească acelaşi tub de vopsea de păr. Şi Delia este la modă.

Divele de peste Ocean dau startul, la fiecare început de an, în materie de modă. Cum multe dintre ele, printre care şi Rihanna, au  păşit pe covorul roşu al unor evenimente cu ştaif,  în ţinute verde-neon, iată că, hop!, şi vedetele noastre au intrat în horă. Gianina Corondan (48 de ani), prezentatoarea emisiunii ”Vizita de lucru”, difuzată de TVR, dar şi on-line, pe Internet, are o pieptănătură avangardistă. Însă Gianina a avut adesea părul vopsit în toate culorile, de la lila şi albastru, la roz şi verde, aşa că în privinţa ei nu mai este vorba nici despre o noutate, nici despre vreun sacrificiu, de dragul modei. Însă o adevărată apariţie tv a fost, deunăzi, la PRO TV, solistul de muzică rap şi hip hop, Răzvan Bătrânu, alias Boier Bibescu, a cărui barbă este tot verde-neon, ca o tufă de la Grădina Botanică. 

Cântăreţul a cunoscut celebritatea în 2011, cu piesa ”Dan Spătaru n-a murit”, el fiind însă şi finul de cununie al cuplului Antonia şi Alex Velea. Artistul Boier Bibescu nu a făcut decât să se conformeze modei internaţionale de coafuri şi de bărbi. Acest nou curent, cu bărbi vopsite în culorile curcubeului, este denumit “Mirman” şi s-ar traduce “Siren”, adică varianta masculină a unei sirene. Boier Bibescu a făcut din barba sa, pe care o aranjează în fel şi chip, un brand personal, fanii acestuia fiind încântaţi de look-ul lui excentric. Şi Delia are câteva fotografii cu părul verde, pe conturile sociale. Numai că celebra cântăreaţă preferă să nu-şi agreseze prea mult podoaba capilară, cu tot felul de vopseluri, prin urmare, ca să se alinieze trend-ului, ea apelează mai degrabă la peruci colorate, pe care le poartă la emisiuni tv sau pe scenă, la concerte.

 

loading...
Loading...

Citește și

  • Zilele trecute, la lansarea videoclipului lui Alex Velea, invitații au avut un șoc atunci când l-au văzut pe solistul Boier Bibescu, afișând o barbă verde și deasă, ca o tufă de la Grădina Botanică.

  • gianina corondan

    A fost disponibilizată de TVR în 2013, însă din această toamnă, Gianina Corondan (47 de ani) va reveni pe micul ecran. Fostă prezentatoare meteo la PRO TV, fosta dirigintă la „Şcoala Vedetelor” şi prezentatoare a „Orei G”, de la TVR, Gianina va intra în culisele emisiunii “Te cunosc de undeva!”, în cel de-al 13-lea sezon al show-ului care începe din 8 septembrie, la Antena 1.