Olimpia Melinte și-a botezat fiica la mare. Ce familie frumoasă are actrița din "Vlad"!

Ultima actualizare:

    Olimpia Melintefoto: Instagram
Olimpia Melintefoto: Instagram

Olimpia Melinte (34 de ani), actrița care interpretează rolul Elizei din serialul „Vlad”, difuzat de Pro TV, traversează una dintre cele mai fericite perioade din viața sa. Actrița a devenit mamă a doua oară pe 22 aprilie, iar acum, la nici cinci luni distanță, a făcut și botezul micuței Ingrid Maria.

Actrița a ales un decor de vis pentru creștinarea fiicei sale, căci evenimentul s-a petrecut la malul mării, unde Olimpia se află în vacanță cu rulota, împreună cu toată familia. Actrița a organizat o petrecere restrânsă, doar cu oamenii dragi, într-un local amplasat pe malul mării. Decorul ales a fost unul rustic, cu flori de lavandă.


    Decor cu lavandă pentru micuța Ingridfoto: Instagram
Decor cu lavandă pentru micuța Ingridfoto: Instagram

„Am fugit la mare pentru aerosoli și ca să o botezăm pe Ingrid Maria a noastră. A ajuns toată familia și e o gălăgie în jurul nostru și o vorbă dulce moldovenească că mă simt acasă, a scris Olimpia Melinte pe Instagram, unde a postat și fotografii de la creștinarea micuței Ingrid.


    Botezul fiicei Olimpiei Melintefoto: Instagram
Botezul fiicei Olimpiei Melintefoto: Instagram

A trăit o traumă la prima naștere: ”Am simțit totul pe viu!”

Olimpia Melinte, actrița din serialul „Vlad”, a devenit mamă pentru a doua oară pe 22 aprilie, aducând pe lume o fetiță perfect sănătoasă, pe Ingrid, care a primit nota 10 la naștere. Actrița a explicat pe bogul personal de ce au trebuit să treacă șase ani ca să devină din nou mamă. Actrița și soțul ei, Luca Constantin, mai un fiu, pe Sasha, în vârstă de șase ani.


    Olimpia Melinte are o familie superbăfoto: Instagram
Olimpia Melinte are o familie superbăfoto: Instagram

“Recunosc, la primul copil toate m-au luat pe nepregătite. Nașterea nu a fost deloc așa cum îmi imaginam eu că va fi, ci cu mari dureri și alte peripeții, ca să nu le zic traume, care mi-au dat bătăi de cap și m-au făcut să nu-mi mai doresc încă un copil pentru foarte mult timp. La prima sarcină, anestezia nu a ținut și am simțit totul pe viu, cu multă durere și în același timp frustrare. Poate că de asta am și așteptat șase ani până la al doilea. Aveam nevoie să mă vindec de toată durerea și frica pe care am trăit-o în acele ore petrecute în spital, când eram pe jumătate fără suflare și tot ce-mi doream să știu era că am un bebelușul sănătos și că o să reușesc să mă refac pentru a-i fi alături”, a dezvăluit Olimpia, pe blogul ei.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
foto 2   Florin Calinescu jpg
Mihaela Borcea 7 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net