Octavia Geamănu l-a cuminţit pe rebelul Marian Ionescu

18_1.jpg

Octavia Geamănu şi Marian Ionescu sunt topiţi după bebeluşul lor, Andrei
FOTO: OK!MAGAZINE

Frumoasa ştiristă de la Antena 1, Octavia Geamănu, a adus magia şi liniştea în familia lui Marian Ionescu. De când s-a măritat cu liderul Direcţia 5 şi i-a dăruit o bijuterie de copil, chitaristul s-a schimbat radical, devenind un familist convins. Mai mult, şi fiul acestuia din prima căsnicie, Carmin, vine mai des pe acasă.

  • Click!: Octavia, se spune că i-ai cuminţit pe bărbaţii din familia Ionescu, respectiv pe Marian şi pe Carmin, fiul lui din prima căsnicie. 

Octavia Geamănu: Exista o percepţie despre Marian, a celor care nu-l cunosc, departe de realitate. Pentru mine Marian e acelaşi de când l-am cunoscut. Un om extraordinar, familist, extrem de cald, însă nu vreau să ştirbesc din alura asta pe care  el şi-a creionat-o, de rebel. E omul perfect pentru mine. Am ales în deplină cunoştinţă de cauză. Am ştiut cu cine îmi voi petrece restul vieţii. Carmin stă aproape de noi, ne vizitează des şi suntem o familie.

  • Marian cum te ajută? Cum se implică în creşterea micuţului, având în vedere că e tot timpul la concerte?

Marian e foarte implicat în creşterea lui Andrei. De când a  venit bebe în viaţa noastră, el a făcut cumva să fie prezent mereu. În momentele în care se află în Bucureşti, Marian e doar al nostru. Îşi petrece foarte mult timp cu Andrei, merg amândoi la plimbare, se joacă. Când Marian studiază la chitară, micuţul nostru e lângă el. Să vă spun ceva, Marian îi cânta lui Andrei  din prima zi de când l-am adus acasă. Andrei nu are nici o jucărie preferată, însă îl atrag pianul şi chitara. 

Se pregătesc de Sărbători

Probabil va ajunge cântăreţ!  

I-am tăiat moţul chiar de ziua mea. Am făcut acasă, restrâns. Mi-am dorit ca Andrei să pună mâna pe un instrument muzical şi am fost uimită şi fericită când a ales prima dată chitara, iar de pe o altă tavă cu multe obiecte, printre care o icoană, o oglindă sau bani, el a pus mâna pe ceva foarte mic, şi anume pana cu care cânţi la chitară, iar apoi mirul.  Eu am lut-o ca pe un semn. Ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus!

Probabil că tăticul s-a bucurat enorm că-i calcă pe urme. 

Marian se bucură, aşa, mai aşezat. Eu sunt mai expresivă în gesturi. Se presupune că-i va călca pe urme, da.

  • Cum petreceţi Sărbătorile?

Suntem acasă de Crăciun. Eu, care nu sunt aşa înnebunită să fac brad, să decorez, să fac masa, anul ăsta voi face totul ca la carte, din dragoste pentru Andrei. Sărbătorile de Crăciun aduc miracole! Mie mi s-au întâmplat!

Marian mai are un fiu din prima căsnicie

Zoom
Marian şi fiul său cel mare, Carmin, par mai degrabă fraţi

Marian Ionescu este un tată excelent şi pentru Carmin, fiul lui din prima căsnicie, în vârstă de 33 de ani. Octavia ne-a vorbit la superlativ şi despre fiul ei vitreg, cu care are o relaţie de prietenie:  ”Carmin trăieşte într-un fel neînţeles de noi cei din categoria  ”mă trezesc de dimineaţă, merg la serviciu, vin acasă, mă uit la un film şi apoi mă culc”. E un artist foarte talentat. Carmin iubeşte foarte mult copiii, are un suflet minunat. Îl ia în braţe pe fratele lui, Andrei, îl miroase, se joacă cu el. Andrei râde când îl vede, se simte foarte bine cu el. Seamănă într-o oarecare măsură. Marian este fericit că ambii băieţi îi seamănă leit şi din punct de vedere fizic. 

loading...
Loading...