Oana Zăvoranu se întoarce pe micul ecran. Unde o vom vedea pe fosta actriță de telenovele

oana-zavoranu-1.jpg

Oana Zăvoranu, mesaj dur pentru femei

Ar putea fi mutarea anului pentru Antena 1, dar şi pentru producătoarea Ruxandra Ion care va colabora din nou cu Oana Zăvoranu după 14 ani. Pentru că se aude că fosta actriţă din „Numai iubirea” ar face parte din noul proiect „Sacrificiul” care se va difuza din această toamnă la Antena 1.

Încă de anul trecut, „mama telenovelelor”, producătoarea Ruxandra Ion (62 de ani), spunea într-un interviu pentru „OK! Magazine” că şi-ar dori să lucreze din nou cu Oana Zăvoranu (48 de ani). Ele au mai lucrat în perioada 2004-2006 pentru proiectele „Numai iubirea” şi „Păcatele Evei”, producţii de succes la Acasă TV. Atunci Oana ar fi renunţat la producţiile de ficţiune din cauza lui Pepe, soţul ei de atunci, care era prea gelos să o lase să se mai pupe cu alţi actori la filmări. Vedeta nu a renunţat la televiziune, iar multă vreme a prezentat diverse showuri la Kanal D și a făcut parte din proiectul „Uite cine dansează” (PRO TV).

Oana Zăvoranu are un rol important în noul serial de la Antena 1

Iată că acum sunt tot mai multe zvonuri care spun că Oana Zăvoranu s-a alăturat proiectului „Sacrificiul” care va fi difuzat anul acesta de Antena 1 şi din care momentan mai fac parte actori ca Dorian Popa şi Gabi Ciocan, foşti membrii ai trupei LaLa Band şi ai serialului „Pariu cu viaţa”. „Oana Zăvoranu se află şi ea în distribuţia noului serialul al Ruxandrei Ion şi merge regulat la filmările care au loc când în Buftea, când în Otopeni sau Băneasa. Oana are un rol important în poveste, mai ales că e vorba de trei familii numeroase”, ne-a povestit o sursă de pe platourile de filmare.

sacrificiul_logo_002.jpg

zavoranu
Logo-ul tenevolei "Sacrificiul", de la Antena 1
foto> Antena 1

Care este povestea serialului „Sacrificiul” în care va juca Oana Zăvoranu

Serialul „Sacrificiul” care urmează să fie difuzat în această toamnă la Antena 1 este o „family drama”. Scenariul 100% original este bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii din Bucureşti şi din împrejurimi. „Fiecare serial e o aventură. Eu am ajuns, ca scenarist, la aventura cu numărul 10. Este al zecelea serial la care lucrez împreună cu Ruxandra Ion. Totul începe cu o idee, cu o propoziţie, cu o frază, cu o imagine. Începutul «Sacrificiului» are pentru mine miros de mere coapte şi de toamnă – o întâlnire creativă în patru (Ruxandra, Radu, Bianca şi eu) într-un frumos sat românesc de munte. Mulți oameni m-au întrebat cum se face. Nu ştiu! E o energie specială când începe o nouă poveste, o bucurie că ideile se nasc de-a valma. «Sacrificiul» este un serial foarte ofertant pentru un scenarist pentru că e o frescă a societăţii româneşti contemporane, cu adânci rădăcini din trecutul nostru de acum 55 de ani. Sunt multe poveşti care se împletesc, multe personaje care descoperă secrete şi brusc se trezesc într-o altă viaţă”, a spus Simona Macovei, scenarista serialului.

oana-zavoranu-sot-revelion.jpg

Cum își vor petrece Oana Zăvoranu și soțul ei, Alex Ashraf, Revelionul
Foto: Instagram

Oana Zăvoranu a avut două surori care au murit la cutremurul din 1977

„În noul serial va fi vorba despre povestea a trei familii din medii sociale diferite care vor interacţiona într-un mod total neaşteptat. Fiecare familie are la rândul ei trei copii, respectând ideea cifrei magice trei. Am început să lucrăm pentru acest proiect din luna octombrie a anului trecut, ne-am propus să creăm un proiect 100% original. Procesul de creaţie a pornit pentru noi în două modalităţi, adunând câteva poveşti care să prindă viaţă în serial. Ne-am dorit să avem un filon puternic de comedie care să fie prezent în fiecare episod, bineînţeles asta nu înseamnă că vom ignora partea de dramă ori poveştile de iubire, acestea fiind de fapt cele care ajung la sufletul publicului. O altă dorinţă a fost să avem personaje memorabile despre care oamenii să vorbească acasă, pe stradă, ori la muncă, personaje pe care lumea să le citeze. În luna decembrie a anului trecut am făcut casting-ul, iar pentru episodul pilot am început să scriem în primele luni ale lui 2019. Într-un final au urmat repetiţiile intense şi grele pentru că fiecare actor a trebuit să intre în pielea personajului şi să devină, practic, o familie. Având în centru trei familii mari, fiecare actor a trebuit să se familiarizeze şi să închege relaţii apropiate”, a declarat Radu Grigore, scenarist al serialului. Respectând scenariul, Oana Zăvoranu a făcut parte dintr-o familie cu trei copii. Din păcate, surorile gemene ale Oanei Zăvoranu și-au pierdut viața la cutremurul din 1977.

Loading...

Citește și