O veste proastă pentru fani: dispare Las Fierbinți de la ProTV?

Ultima actualizare:
Mimi Brănescu, scenaristul "Las Fierbinţi"
Mimi Brănescu, scenaristul "Las Fierbinţi"

Cel mai tare serial al momentului ar putea să se sfârșească după ultimul episod al celui de-al nouălea sezon! Motivul? Mimi Brănescu, scenaristul și producătorul serialului “Las Fierbinţi” le-a mărturisit unor apropiați că şi-a pierdut inspiraţia şi nu ştie ce subiecte să mai abordeze.

Serialul „Las Fierbinți” a ajuns un adevărat fenomen. Adună în fața televizoarelor milioane de fani iar publicul urmărește cu plăcere evoluția unor personaje precum Aspirina, Dalida, Firicel, Bobiţă sau Celentano. Au haz şi întâmplările prin care trec sunt desprinse din realitatea cotidiană. 

Atât de îndrăgitul serial ar putea să nu mai aibă, însă, zile multe pe micile ecrane. Sau, cel puţin, ar putea să nu mai aibă acelaşi scenarist. Pentru că Mimi Brănescu, cel care a scris cea mai mare parte a scenariului ar fi rămas fără inspiraţie. Se aude că el s-a plâns unor colegi din teatru că ar putea să se vadă nevoit să renunţe la proiectul care i-a adus 2500 de dolari pe un episod. 


    Mimi Brănescu, scenaristul
Mimi Brănescu, scenaristul

“Este convins că a dat tot ce este mai bun pentru acest proiect şi a atins toate subiectele interesante. Nu ştie despre ce să mai scrie pentru viitoarele episoade şi se află în pană de idei. Momentan, sezonul nou este gata, episoadele sunt difuzate pe post, însă, dacă cei de la Pro TV mai vor încă un sezon, Mimi s-ar putea să zică pas şi să nu mai scrie pentru că nu mai are ce”, ne-a povestit o sursă apropiată lui  Brănescu. Dacă acesta va renunţa, s-ar putea apela la un alt scenarist. Este vorba despre Bogdan Mirică, cel care a mai colaborat cu ProTv pentru acest proiect, la debutul serialului. 

Anul trecut, Mimi Brănescu, a povestit că a vrut să plece de la cârma show-ului încă după al doilea sezon, pentru că era prea obosit! 

“Eu mi-am cam terminat bateriile de la sezonul 2. Acum mă surprind şi pe mine. Sunt mândru şi obosit în acelaşi timp că pot să merg mai departe.

Eu am zis după fiecare sezon, că nu mai pot, după fiecare sezon am vrut să mă internez. Mă dor toate, e inuman, e greu, nu am cum să scriu şi trec două-trei luni şi văd că pot să scriu. Acum ce să fac? Lor le place, adică nu lucrez la mişto, nu fac lucrurile mai diluate sau mai simple voit, sau «lasă, că merge». Nu, eu fac cât de bine pot, şi ei sunt multumiţi, că nu mi-ar mai cere mai departe, şi atunci ce să zic? Nu?”, a declarat Mimi Brănescu, în cadrul unui interviu pentru paginademedia.ro. 

Când a apărut “Las Fierbinţi”?

“Las Fierbinţi” este un serial de comedie românesc care a debutat la ProTV pe 1 martie 2012. Până acum, s-au difuzat 114 episoade şi, din distribuţie, fac parte actorii Gheorghe Ifrim, Costi Diţă, Mihai Bobonete, Mihai Raiţ Dragomir, Leonid Doni, Ecaterina Ţugulea, Anca Dumitra, Adrian Văncică, Toma Cuzin, Mihai Mărgineanu şi Mirela Oprişor. În roluri episodice au mai apărut Maia Morgestern, Stela Popescu, Horaţiu Mălăele, Răzvan Vasilescu și Radu Gabriel. Regizorul serialului este Dragoş Buliga.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net