Nu mai pun gura pe ţigară după ce au văzut moartea cu ochii

Ultima actualizare:

    Florin  Zamfirescu  are probleme  cardiace
Florin Zamfirescu are probleme cardiace

Ţigările i-au îmbolnăvit şi i-au trimis de urgenţă în sala de operaţie pe unii dintre cei mai faimoşi actori şi cântăreţi din România. După ce au scăpat cu viaţă ca prin urechile acului, mulţi dintre ei au reuşit să se lase de fumat, printre ei numărându-se şi Florin Busuioc, care în urmă cu două luni a suferit un infarct.

Florin Zamfirescu (69 de ani) recunoaşte că a fost un fumător înrăit, însă problemele cu inima l-au făcut să renunţe la ţigară. În iunie 2012, la două luni după ce a anunţat că se desparte de Cătălina Mustaţă, a fost internat la Spitalul Universitar din Bucureşti. Actorul a scăpat atunci fără intervenţie chirurgicală, însă medicii l-au avertizat că orice supărare îi poate fi fatală. „Mă simt foarte bine, nu am mai avut necazuri cu inima şi am scăpat şi de operaţie. Trebuie doar să-mi iau tratamentul pentru tensiune. Din cauza problemelor cardiace, m-am lăsat de fumat, după 45 de ani. Fumam mai mult de două pachete pe zi, vreo 50 de ţigări. Am grijă şi cu alimentaţia, am renunţat la prăjeli şi grăsimi, iar carne mănânc destul de rar. De la o vârstă, toate acestea sunt absolut normale, trebuie să avem mai multă grijă de noi”, declara, pentru Click!, Florin Zamfirescu. Actorul Florin Busuioc (56 de ani) fumează de la 16 ani, din liceu, însă infarctul suferit pe 6 noiembrie 2018, la Craiova, l-a obligat să renunţe complet la acest obicei. După ce i-au montat un stent la inimă, medicii i-au prescris lui Busu un tratament care previne coagularea sângelui şi i-au interzis categoric să mai pună ţigară şi alcool în gură. Incidentul i-a afectat în primul rând inima, dar şi alte zone ale corpului. Vedeta rubricii Meteo de la Ştirile Pro TV a leşinat şi s-a lovit la cap în cădere, iar cele cinci coaste rupte în timpul resuscitării îl incomodează şi acum la respiraţie.

Acum au un stil de viaţă sănătos

„Bogdan Talaşman (actor, coleg cu Busu – n.r.) e artizanul acestor coaste rupte, însă foarte bine a făcut pentru că practic el m-a salvat şi îi sunt recunoscător. Dacă îmi trec coastele, după aia pot să vorbesc şi despre teatru şi despre revenirea dimineaţa la ştiri. Deocamdată am revenit seara. Dacă sfătuiesc pe cineva să nu fumeze şi să trăiască în echilibru, n-o să mă asculte nimeni. Trebuie să treci prin aşa ceva ca să iei în seamă. Nici eu nu aş fi luat în seamă”, a declarat Florin Busuioc la TV. Cristi Minculescu (60 de ani) n-a mai pus ţigara în gură din anul 2009, de când a fost supus unei operaţii de transplant hepatic în Germania, iar soţia lui, Rodica, i-a donat o parte din ficat. Legenda rock-ului fuma la greu, însă medicii i-au interzis ţigările. „Fumam aproape 40 pe zi, ţigări foarte tari, dar acum am fost nevoit să mă las, asta pentru că trebuie să mă îngraş. Cu nefumatul mi-e cel mai rău după ce mănânc. Înainte, după fiecare masă, eram obişnuit să aprind o ţigară. La fumat am restricţii definitive”, a explicat cântăreţul după intervenţie.

Şi ei au scăpat ca prin minune!

Florin  Zamfirescu  are probleme  cardiace jpeg

Cântăreţul Gabriel Cotabiţă (63 de ani) a renunţat la ţigări în urma infarctului suferit în mai 2015. Timp de 28 de ani el a fumat câte două pachete pe zi. „Prima dată m-am lăsat de fumat în 1985. M-am reapucat în 1991. Dacă prima dată fumam până la 30 de ţigarete pe zi, în cea de-a doua perioadă, am ajuns, în medie, la 40 pe zi”, povesteşte Cotabiţă. Şi Leo Iorga (54 de ani) s-a jurat că nu mai pune gura pe ţigări. De opt ani el duce o luptă crâncenă cu o boală necruţătoare. Cele 4 pachete de ţigări fumate zilnic, timp de 32 de ani, l-au băgat în spital. Problemele au început în 2011, când a fost operat de cancer pulmonar. În 2017, el a încercat în Cuba şi un tratament revoluţionar anticancer.

image
image
image
image
image
image
banner George Nicolescu png
Oana Roman și fiica ei, Isa  Sursa: Instagram
halle berry instagram jpg
alina serban foto cornel brad  jpg
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net