Motivul inedit pentru care Ellie White nu mai cumpără apă îmbuteliată

Ultima actualizare:

Este o ecologistă convinsă. A luat parte la numeroase acţiuni de plantare de copaci, s-a înscris ca voluntar în activităţi de strângere a gunoaielor din locurile publice, iar de câteva luni a renunţat să mai folosească plasticul în casa ei.

Artista a observat cât de mult plastic consumă prin sticlele şi bidoanele cu apă pe care le cumpără zi de zi, aşa că şi-a instalat un sistem performant de purificare a apei, conectat la robinetul din bucătărie. A reuşit astfel să reducă consumul de plastic cu 100 de kilograme în doar 6 luni şi oferă familiei sale apă purificată zi de zi!

“Suntem o familie numeroasă, aşa că este normal să bem multă apă. La fiecare final de săptămână constatam că erau zeci de bidoane şi sticle de plastic goale în casa noastră, care erau aruncate la gunoi. Plasticul se descompune foarte greu sau niciodată, iar sticla de plastic are în componenţă o serie de substanţe chimice de care nu avem nevoie în viaţa şi în corpul nostru. Am hotărât să cumpărăm acasă un sistem performant de purificare a apei, l-am conectat la robinet. Am amortizat costurile în doar câteva luni şi am redus consumul de plastic. În plus, nu mai avem grijă că trebuie să cumpărăm apă şi nu ne mai încărcăm cu baxuri de fiecare dată când mergem la cumpărături”, spune Ellie White.

I-a învăţat şi pe copii să fie cât mai responsabili faţă de mediu, iar plasticul nu-şi are locul în casa lor. “Am renunțat la paiele de plastic și le-am înlocuit cu paie de hârtie, avem plasă de cumpărături din bumbac pe care o folosim de fiecare dată când mergem la supermarket și am înlocuit pungile de plastic cu pungile de hârtie”, adaugă Ellie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
nicolae moromete desen florian marina
image
image
image
image
image
image
Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu jpeg
celine dion jpg
oana roman jpg
banner oana lis png
claudia patrascanu bani casa constanta webp
banner mădălina ghenea png
banner smiley Dinu Maxer png
banner saveta bogdan png
image
actualitate.net
image
actualitate.net