«Miss Funduleț» i-a purtat noroc lui Dani Oțil la raliu

Ultima actualizare:
Gabriela  Prisăcariu  l-a însoţit  pe Dani la  competiţia  sportivă
Gabriela Prisăcariu l-a însoţit pe Dani la competiţia sportivă

A fost weekend-ul cailor putere! La Mangalia s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Super Rally, iar câştigător a fost desemnat un concurent- surpriză. Dani Oţil care a scos cel mai bun timp, surclasându-i pe veteranul Titi Aur şi pe milionarul Costel Căşuneanu. Iubita sexy, prezentă la competiţie, i-a purtat noroc!

Despre Dani Oţil (38 de ani) se ştie că îi plac adrenalina, motocicletele şi femeile frumoase, însă pasiunea lui pentru raliuri e mai puţin cunoscută. Prezentatorul emisiunii ”Neatza cu Răzvan şi Dani”, difuzată la Antena 1, a participat, sâmbătă, la prima etapă a Campionatului Naţional de Raliuri, organizată în premieră la Mangalia. Pe listele de participanţi s-au regăsit nume cunoscute, precum Mihai Leu, care a fost unul dintre organizatorii evenimentului, Titi Aur sau Costel Căşuneanu, iar la start au luat parte în total 35 de piloţi. Competiţia a fost urmărită de mii de persoane. Motoarele turate la maximum şi mirosul de cauciuc încins au ţinut cu sufletul la gură 4.000 de  oameni, pe parcursul celor opt ore de cursă de pe circuit.


    Gabriela  Prisăcariu  l-a însoţit  pe Dani la  competiţia  sportivă
Gabriela Prisăcariu l-a însoţit pe Dani la competiţia sportivă

Titi Aur şi Costel Căşuneanu au condus maşini puternice, precum Skoda Fabia R5 şi majoritatea îl vedeau câştigător pe celebrul pilot. Dani Oţil nu a venit singur, ci însoţit de superba lui iubită, Gabriela Prisăcariu, care i-a făcut galerie de pe margine. Matinalul tv a condus un Radical SR4 şi, deşi a fost un traseu lung şi greu, iată că a reuşit să scoată cel mai bun timp: 2 minute şi 23 de secunde! Cu această performanţă, Oţil a reuşit să urce prima treaptă a podiumului, în timp ce Titi Aur a ocupat locul 2, iar milionarul Costel Căşuneanu locul 3.

Cu siguranţă «Miss Funduleţ» i-a purtat noroc lui Dani. ”Eu m-am pregătit cât am putut de bine. Trebuie să nu ascund faptul că acestei maşinuţe i se potriveşte genul acesta de circuit”, a spus Dani Oţil pentru Antena 1. După festivitatea de premiere, câştigătorul cupei a ciocnit cu rivalii săi un pahar de şampanie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
asistati social romania foto arhiva adevarul jpg
image
image
image
image
image
image
banner alex dobrescu png
banner oana moșneagu vlad gherman png
Maria Lătărețu a fost  supranumită de  arabi ”regină” și au  adulat o pentru vocea ei  jpeg
image png
image png
stela popescu scaune (1) png
gestul facut de catalin dobrescu oana radu webp
cardi b sexy instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net