Mihai Mitoşeru a rămas cu câinele şi casa, după divorţul de Noemi

10-11-mitoseru.jpg

Mihai Mitoşeru îşi plimbă căţeluşa, pe Misha, cu maşina

După o relaţie de 13 ani, Mihai Mitoşeru şi-a încheiat divorţul, la notar, marţi. Vedeta tv a rămas cu câinele şi cu apartamentul, iar Noemi a plecat la mama ei. Şi alte vedete se pregătesc să semneze certificatul de divorţ, însă nu îşi plâng tristeţea în pernă, ci muncesc ca să uite de necaz, ori se distrează alături de copii.

Mihai Mitoşeru (44 de ani) şi Noemi Dragomir (32 de ani) au pus punct unei relaţii de 13 ani. Cei doi au semnat actele de divorţ la notar marţi, 19 noiembrie, şi au redevenit oameni liberi. Motivul pentru care au luat această decizie radicală cu viaţa lor a fost rutina, iar prezentatorul de la Kanal D a fost nemulţumit de faptul că îşi doreau lucruri cu totul diferite: ea silicoane, el copii! Iată că Mihai a rămas cu un apartament cu trei camere şi cu căţeluşa Misha, care îi alină rănile sufleteşti, iar Noemi s-a mutat la mama ei. Se pare că nu îi displace acest lucru, ba din contră, îi convine că este aşteptată seara cu mâncare caldă. De cealaltă parte, fostul ei soţ suferă, ba chiar a plâns.

10-11-88.jpg

Noemi este stewardesă, iar acum locuieşte la mama ei

“Notarul, care este un bun prieten, tot încerca să găsească motivul pentru care noi practic ne-am despărţit, după 13 ani. Motiv pe care nici noi nu l-am găsit. E adevărat că n-a fost înşelat, n-a fost bătut, a fost ceva mult mai grav. A fost momentul în care, după 12 ani, ne-am plafonat. Trăiam din inerţie. Ea venea foarte obosită de la serviciul la care munceşte enorm. Se munceşte foarte mult acolo. Eu veneam obosit, inclusiv de la nunţi, unde lumea credea doar că ne distrăm, se munceşte enorm. Filmăm şi 24 de ore non-stop. La un moment dat nu aveam timp decât să ne schimbăm şi să facem un duş. Şi toate evenimentele pe care le prezint şi stau ca nebunul pe scenă ore întregi, sunt setat numai la treaba aia - după care vreo două zile sunt zombie, stau pe canapea şi mă uit la perete sau la televizor, prin televizor. Cu siguranţă, nu ne-am dat seama că am început să ne îndepărtăm unul de altul, să ne certăm foarte tare, să vorbim urât. Amândoi orgolioşi, amândoi Raci - nici eu nu lăsam de la mine, nici ea, de la ea, nici eu nu făceam nimic, nici ea nu făcea nimic. Şi am făcut cea mai mare greşeală din viaţa mea: am vorbit urât şi am făcut urât. Sunt 90% melancolic!”, a spus Mitoşeru, la Teo Show izbucnind în lacrimi.

untitled-1.jpg

Claudia Pătrăşcanu a fost dată afară din casă de Gabi Bădălău

Dar şi alte vedete se pregătesc să divorţeze, iar o despărţire legală parcă a devenit ceva normal şi chiar modern. Bianca Drăguşanu (37 de ani) şi Alex Bodi se pregătesc să pună punct unei căsnicii de numai patru luni.  Cei doi s-au căsătorit fulgerător, în august, şi când toţi se aşteptau să anunţe venirea pe lume a unui copil, ei au vorbit despre divorţ. Această decizie a fost luată în primul rând de către divă pentru că ar fi fost bătută în repetate rânduri de soţul musculos. Pe data de 3 decembrie cei doi au termen la notar, însă până atunci fiecare încearcă să se distreze cum poate până va semna certificatul cu pricina. 

untitled-1.jpg

Bianca şi Alex Bodi se despart pe 3 decembrie

În timp ce Bodi rupe sala în două şi se distrează în cluburi, Bianca se pregăteşte de o prezentare de modă care va avea loc la Cluj. Munceşte de zor în atelier pentru a defila cu rochiile ei, şi în acelaşi timp are grijă de micuţa Natalia Sofia, pe care o are din căsnicia cu Victor Slav. 

Şi Claudia Pătrăşcanu (41 de ani), alias Claudia Sexxy, se pregăteşte să pună punct unei căsnicii de aproximativ trei ani, cu Gabriel Bădălău (35 de ani). Deşi au împreună doi băieţi, Nicolas şi Gabriel, iată că nici măcar micuţii nu au reuşit să îi facă să se răzgândească. Violenţa verbală şi cea fizică au stat la baza deciziei artistei. Claudia a deschis un proces la tribunal şi urmează să îşi dispute custodia şi averea. Până atunci însă, artista parcă a înflorit, a renăscut din propria cenuşă! Arată din ce în ce mai bine, face mult sport, mănâncă sănătos. În rest, este dedicată copiilor cu care stă la Constanţa şi aleargă între concerte şi studioul de înregistrări. 

untitled-1.jpg

Claudia Ghiţulescu l-a invitat pe Marian la tribunal

Claudia Ghiţulescu (41 de ani) se pregăteşte şi ea să divorţeze la tribunal de soţul Marian cu care a avut o căsnicie de doi ani. Motivul despărţirii este arhicunoscut: soţul o înşela cu o fată de 20 de ani. Însă până vor da cu subsemnatul la judecător, artista se distrează de minune. Tocmai a împlinit 41 de ani, iar cu această ocazie a tras o petrecere pe cinste, la care şi-a invitat toţi prietenii, ba chiar şi pe avocatul care o reprezintă în dosarul de divorţ.

 

Loading...