Mihai Constandache, de la «Chefi la cuţite», face mărţişoare comestibile

Ultima actualizare:

Luna Mărţişorului aduce multe surprize culinare pentru reprezentantele sexului frumos. De exemplu, cântăreţul de muzică populară Mihai Constandache (39 de ani), fost concurent la „Chefi la cuţite” ( Antena 1), vine în întâmpinarea doamnelor şi domnişoarelor cu un nou produs delicios, pe care îl vinde în gogoşeria lui, “Pisica Albastră”, din Brăila. Solistul a pregătit pentru toată luna martie mărţişoare comestibile, la preţul de 6 lei.

“În timp ce vindeam gogoşi mi-a venit o idee care trebuia pusă în aplicare. Aşa că m-am sfătuit cu echipa mea şi am hotărât ca în luna martie să facem şi mărţişoare comestibile. Nu am stat pe gânduri şi ne-am apucat de treabă. Deja comenzile au început să curgă. Şi vă garantez că sunt foarte bune la gust. Sunt de fapt nişte biscuţi făcuţi din făină, unt, zahăr, ouă, doar găbenuşul, apoi, după ce le coacem, le ornăm cu creme din vanilie sau din cacao”, ne-a marturisit interpretul de muzică populară, care are mare succes nu numai pe scenă, fiind unul dintre cei mai talentaţi artişti, ci şi în afaceri, el devenind celebru şi cu gogoşile cu foiţă de aur, pe care le vinde ca pe pâinea caldă.

Biscuiţii, frumos ornaţi, se vând cu 6 lei bucata
Biscuiţii, frumos ornaţi, se vând cu 6 lei bucata

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net