Mihai Albu, mai mult timp cu fiica sa. Designerul a câștigat procesul cu Iulia

Ultima actualizare:

    Iulia și Mihai Albu se războiesc pentru timpul pe care să-l petreacă alături de fiica lorFoto: arhivă personală
Iulia și Mihai Albu se războiesc pentru timpul pe care să-l petreacă alături de fiica lorFoto: arhivă personală

De câteva luni, între Mihai și Iulia Albu s-a reaprins fitilul. Cei doi s-au războit verbal pentru programul de vizitare al Mikaelei, fiica lor de șapte ani, și au ajuns în tribunal.

Fetița se află în custodia mamei, iar creatorul de pantofi era nemulțumit de timpul petrecut cu Mika, așa că a luat atitudine.

Cei doi foști soți au ajuns la instanță, iar, spre fericirea lui Mihai, judecătorii i-au dat câștig de cauză. Avocata lui a făcut public rezultatul, iar designerul s-a declarat "un tătic fericit".

Mihai a acuzat-o pe Iulia, jurată la “Bravo, ai stil!” (Kanal D), că nu respectă programul de vizită pe care l-au stabilit de comun acord, acum patru ani: “Fosta mea soţie îmi dă copilul după bunul ei chef şi după dispoziţia pe care o are. Sufăr atunci când nu îmi văd fetiţa. Am ajuns să vorbesc foarte puţin şi rar cu Iulia, de asta suntem în situaţia asta, la proces. În momentul divorţului ne-am înţeles la notar să-mi văd fiica în jur de două luni pe an, însă nu s-a respectat. Iniţial, i-am trimis o notificare executorie, dar nu mi-a răspuns, aşa că am ajuns în instanţă”, spunea designerul.

"Instanța de judecată a dat câștig de cauză tatălui, permițându-i menținerea legăturilor firești cu fetița sa, în baza programului dorit. Astfel că, în situația în care Convenția notarială încheiată de soți cu prilejul divorțului nu prevede un program concret de menținere a legăturilor firești între minor și părintele la care acesta nu locuiește în mod permanent, iar între părinți nu există înțelegere pe acest aspect, este deschisă calea justiției pentru a se obține un program clar, concret și precis, de natură a satisface interesul superior al copilului", a fost mesajul avocatei lui Mihai Albu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
ogoranu luptator anticomunist
image
image
image
image
image
image
banner adrian cristea png
Au trecut 12 ani de când a murit Gil Dobrică  I s a spus Ray Charles al României jpeg
lora
banner dinu maxer png
Sorin Gontea  Daiana  Anghel jpg
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net