Mariana Moculescu, amenințată cu moartea de fostul iubit italian: “Mi-a pus mâna în gât să mă omoare!”

mariana-miculescu.jpg

Mariana Moculescu a îndurat multe din iubire
foto: Click!

Mariana Moculescu (52 de ani), fosta soție a compozitorului Horia Moculescu, a revenit în țară vara trecută, după aproape zece ani petrecuți pe meleaguri străine. În Italia, Mariana Moculescu părea că-și găsise fericirea în brațele lui Massimiliano Lorenzini (53 de ani), un italian putred de bogat. Nu a fost însă așa. Căci Mariana a cunoscut teroarea în Italia.

Mariana Moculescu a povestit cu lux de amănunte coșmarul pe care l-a trăit în Italia cu ultimul ei iubit italian. Fosta soție a lui Horia Moculescu a fugit din Italia în iulie anul trecut, după ce ar fi fost amenințată cu moartea de italian. Deși o ceruse în căsătorie, acesta devenise în ultima vreme foarte agresiv.

“A avut agresivitatea de a-mi pune mâna în gât de patru ori, a patra oară pe stradă, amenințându-mă că, dacă nu-mi retrag denunțul, mă vor omorî prietenii lui, nu el. El nu a fost acasă când mi-am strâns bagajele și am fugit. Am revenit în țară în luna iulie a anului trecut. Cred că am întâlnit în Italia cea mai toxică persoană din viața mea. Chiar dacă am avut o experiență de viață mai dură, nu aveam inteligența de a percepe toxicitatea unui bărbat. Asta s-a întâmplat în momentul în care am început să locuiesc cu el în casă. Am fost împreună 5 ani. Am realizat-o după mai mult timp (n.r. - toxicitatea). Nici nu pot să-l acuz de toxicitate”, a povestit Mariana Moculescu, la „Acces direct”.

marian_moculescu-massimiliano.jpg

Mariana Moculescu și italianul Massimiliano Lorenzini
foto: arhivă personală

 

Mariana Moculescu a susținut că fostul partener italian, cu care a fost împreună timp de cinci ani, ar fi înșelat-o. „De foarte multe ori aceste persoane nici nu știu că sunt astfel, dar eu cu experiența mea de viață îmi dădeam seama că mă înșală și dacă i-am atras atenția o dată, de două ori, a devenit agresiv. Nu-i făcea plăcere să-i spun că înțeleg ce face el. Ulterior nici nu i-am mai spus. Mă retrăgeam pe balcon, fumam, mă enervam, mă supăram și nu puteam să mă exprim, pentru că eram în țara sa, printre ai săi, cu sora lui în acea casă, cu cumnatul lui, prietenii lui. Toți știau că relația lui e cu o femeie româncă. Existau prejudecăți. Când am făcut denunțul, toți s-au agitat: «Cum adică? O româncă ți-a făcut ție denunț și locuiește cu tine în casă? Asta e chiar culmea». I-am făcut denunț pentru agresivitatea asta, că mi-a pus mâna în gât. Nu de prima oară, nici de a doua oară, dar a treia oară deja a fost culminant”, a mai spus ea.

Citește și:

INTERVIU EXCLUSIV Mariana Moculescu: „Suferința și depresia m-au făcut să revin în țară. Acel bărbat mă crucifica”

Mariana Moculescu vrea să-și găsească un nou iubit

Odată întoarsă în România, Mariana Moculescu vrea să se reinventeze și să-și găsească un nou iubit. Fosta soție a lui Horia Moculescu și-a pus acid hialuronic în buze și botox la nivelul frunții pentru a ascunde ridurile. În viitorul apropiat intenționează să-și facă și o liposucție, dar și o intervenție de întinerire a feței. “Îmi doresc să mă reinventez, să-mi fac niște intervenții estetice. Mi-aș dori ceva, să fiu mai frumoasă, să reîntineresc. O intervenție de întinerire a feței, o liposucție la burtică, niște acid hialuronic, puțin botox. Acum mi-am făcut ceva. Am oprit un rid îngrozitor de adânc de pe frunte cu botox, acid hialuronic în buzițe, dar nu foarte mult. Nidia este și ea alături de mine, își dorește foarte mult să vadă că ies din pasa asta proastă. Mergem amândouă la masaj. Aș vrea să slăbesc 10, 15 kg, am 84”, a mai spus Mariana Moculescu, la Antena 1.

Loading...