Marea finală «Puterea Dragostei». Andreea Mantea nu va mai prezenta noul sezon. Cine îi ia locul

Ultima actualizare:
Cristina Mihaela Dorobanțu
Cristina Mihaela Dorobanțu

După luni de zile în care concurenții trăit momente încărcate de emoții, tensiuni, surprize, cel de-al doilea sezon "Puterea Dragostei" se apropie de final. Pe 26 iulie, telespectatorii Kanal D vor află deznodământul reality-show-ului matrimonial care a cucerit milioane de români și a creat adevărate comunități în mediul online.

Cupidon și-a făcut de cap și în această perioada, toți tinerii aflăți în căutarea sufletului pereche în acest show au trecut printr-o serie de încercări și au trăit, în față publicului, entuziasmul, dezamăgirea, supărarea sau fericirea de a fi îndrăgostit.

"Pe măsură ce ne apropiem de Marea Finală, emoțiile, tensiunile cresc, cum e și firesc. Am trecut, alături de concurenți, printr-o mulțime de stări sufletești, m-am atașat de ei. Am suferit odată cu ei, m-am bucurat atunci când ei au avut motive să fie fericiți. Am asistat și la izbucniri ale orgoliilor, la dezamăgiri, pentru că e omenește să treci și prin așa ceva. Pe 26 iulie vom află deznodământul, sunt extrem de emoționată și eu în așteptarea Marii Finale", a spus Andreea Mantea.

Cristina Mihaela Dorobanțu va prezenta noul sezon Puterea Dragostei

Pregătirile pentru următorul sezon "Puterea Dragostei" au intrat deja în linie dreapta, iar telespectatorii vor avea parte de surprize uriașe. Cel de-al treilea sezon al show-ului va fi prezentat de Cristina Mihaela Dorobanțu, vedetă care a devenit cunoscută publicului după ce a concurat în "Bravo, ai stil!", a prezentat, alături de Victor Slav, show-ul "Îmi place dansul!" și a fost realizatoarea și prezentatoarea rubricii "Secrete între fete", din cadrul "Teo Show", la Kanal D.


    Cristina Mihaela Dorobanțu
Cristina Mihaela Dorobanțu

 "Sunt foarte fericită să fac parte din acest show extraordinar, «Puterea Dragostei»; sunt nerăbdătoare să îi cunosc pe concurenți, să întru în atmosfera de la filmări. Va fi o provocare frumoasă pentru că e vorba despre dragoste, despre oameni care își caută sufletul pereche. Sper să le port noroc concurenților!", a spus Cristina Mihaela Dorobanțu.

După prezentarea a două sezoane "Puterea Dragostei", Andreea Mantea se va întoarce acasă, împreună cu fiul sau David, care a fost alături de îndrăgită vedetă, în Turcia, pe perioada filmărilor.

"A fost o perioada foarte intensă pentru mine. A fost dificil în perioada pandemiei pentru că mi-a fost imposibil să mă întorc acasă, să îmi văd familia, prietenii. Acum îmi doresc să petrec cât mai mult timp cu ei, abia aștept să revin în România! Pe cât de tare mi-au umplut sufletul fericirea și trăirile concurenților, pe atât de tare îmi doresc și abia aștept să îmi văd copilul bucurându-se alături de bunici și de prietenii lui din România", a declarat vedetă Kanal D.

image
image
image
image
image
image
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
banner Vero Căliman png
Shakira si Pique jpeg
banner jador png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net