Liviu Vârciu și-a luat 9 servicii ca să le facă fetelor zestre. Ce afacere inedită și-a deschis recent

14-1.jpg

Artistul este mândru de fiica lui cea mare, Carmina

Fostul solist de la trupa L.A. s-a reorientat către o carieră în televiziune şi câştigă bani frumoşi. Liviu Vârciu (38 de ani) lucrează în paralel la mai multe proiecte, totul de dragul celor două fiice la care ţine ca la ochii din cap: Carmina (17 ani), cu fosta iubită Ramona Teiceanu (40 de ani), şi Anastasia Maria (2 ani), cu Anda Călin (29 de ani).

Click! îţi spune care sunt cele nouă proiecte la care lucrează în paralel Liviu Vârciu. În această vară, artistul a filmat în paralel pentru două proiecte ale Antenei 1 şi urmează un al treilea. Primul proiect e show-ul „Te cunosc de undeva!”, unde participă la transformări pentru a patra oară. „Sperăm să ne pice şi personaje bune. E nebunie!”, a spus Liviu Vârciu care face echipă şi de această dată cu Andrei Ştefănescu (41 de ani). Cea de a doua emisiune la care lucrează e „Poftiţi pe la noi! Poftiţi la joc!”, care s-a filmat tot în această vară. Liviu şi Andrei sunt ajutoarele de nădejde ale lui Nea Mărin. În toamnă, Liviu ar putea pleca alături de aceeaşi echipă în sezonul al treilea al reality-show-ului „Asia Express”.

În afara proiectelor tv, solistul mai urcă şi pe scenele patriei în diverse proiecte. În primul rând, cântă melodiile care l-au făcut cunoscut. Aşa s-a întâmplat şi recent la festivalul „La Bairam”, alături de foştii colegi din trupa L.A. Şi tot Liviu e prezentator de evenimente, spectacole şi chiar nunţi sau botezuri. Şi nu e deloc ieftin, prestaţia lui costând de la 1.000 € în sus.

Liviu a făcut parte din distribuţia serialului „Fructul oprit” (Antena 1). Momentan, planurile legate de seriale sunt oprite, însă e actor, producător şi scenarist pentru pelicula „Zăpadă, ceai şi dragoste”, pentru care filmează zilele acestea alături de Dorian Popa şi Sali Levent. 

Ultima activitate, însă nu cea din urmă, e zona de modelling. Liviu Vârciu şi alte vedete, printre care şi Pepe (40 de ani), sunt modele pentru o firmă de haine. Nu doar că au pozat îmbrăcaţi la costume, dar au făcut şi diferite filmuleţe de promovare a acestor haine pe care probabil le veţi vedea pe reţelele sociale, pe panouri sau pe micile ecrane.

Liviu e magnet pentru contracte, iar recent şi-a deschis şi o crescătorie de prepeliţe. El le-a povestit unor prieteni că a investit în jur de 500 €, şi primii pui au şi apărut. Aşa că Liviu e foarte mulţumit de rezultat. Un ou de prepeliţă se vinde cu 0,5 lei, iar el speră la un profit zilnic de 400 de lei.

 

Loading...