Lili Sandu uimește la 41 de ani. „Nu mă opresc aici! Mai vreau copii”

Ultima actualizare:

    Lili Sandu și Silviu Țolu sunt părinții unui băiețelfoto: arhiva personală/Instagram
Lili Sandu și Silviu Țolu sunt părinții unui băiețelfoto: arhiva personală/Instagram

Actriței Lili Sandu îi priește statul de mămică! Vedeta a devenit mamă la 41 de ani, dar nu vrea să se oprească aici. În data de 10 august 2020, Lili Sandu (41 de ani) și logodnicul ei, modelul Silviu Țolu (29 de ani), au devenit părinții unui băiețel, Thomas Jay.

Lili își mai dorește și o fetiță. „Este foarte dificil ca mămică, dar este și frumos. E o recompensă sufletească din toate punctele de vedere. Chair dacă am început să fiu mămică la 41 de ani, parcă nu m-aș opri acum. Mai vreau copii. Am și un soț care arată extraordinar, nu e păcat să stea gena aia acolo?”, a spus Lili Sandu, în emisiunea „La Măruță”, de la Pro TV. 

Vedeta, care arată foarte bine la 41 de ani, este mai în vârstă cu 12 ani decât logodnicul ei, Silviu Țolu. Nu de multe ori lumea a comentat negativ diferența mare de vârstă dintre cei doi. „E diferență de 12 ani între noi. Nu ne gândim însă la diferența de vârstă. De multe ori e mult mai matur decât mine, el face 30 de ani acum, în august. Părinții lui m-au iubit din primul moment. Noi ne înțelegem foarte bine. Bine că, pe la spatele nostru, mai auzeam bărfe că sunt mai mare ca el. Nu am pus presiune de relația noastră încă de la început. Noi am zis că ne vedem, ne iubim, nu ne gândeam la copil. Suntem deschiși în relație”, a mai spus vedeta.

Pandemia i-a stricat planurile de nuntă

Lili Sandu a primit inelul de logodnă de la Silviu Țolu, însă pandemia le-a stricat planurile de nuntă îndrăgostiților. „Nu am apucat să facem nunta, că a venit pandemia. Sper să vă vaccinați toți. Voi face și eu vaccinul, dar acum alăptez. O să fac în vară vaccinul”, a declarat Lili Sandu, la Pro TV.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
plaja cipru jpg
image
image
image
image
image
image
pepe 1 jpg
banner Cornel Palade png
cub anca serea png
image png
Monica Birladeanu decolteu (2) jpg
banner dinu maxer png
banner codin maticiuc png
banner Ella Crăciun png
image
actualitate.net
image
actualitate.net