Iulia Vântur, mărturisiri despre relația cu Salman Khan: „A fost mereu lângă mine!”

Citeste tot despre: 

Vedeta TV Iulia Vântur (37 de ani) a vorbit despre decizia de a se stabili în India, despre cum a schimbat-o acest pas, dar şi despre relaţia cu starul bollywoodian Salman Khan (52 de ani), dezvăluind care a fost cel mai de preţ sfat pe care l-a primit de la el.

Într-un interviu pentru revista „Viva!“, Iulia Vântur a acceptat să vorbească despre viaţa pe care o are în India, acolo unde s-a mutat în urmă cu mai bine de un an. Fosta prezentatoare a show-ului „Ferma vedetelor“, de la Pro TV, a recunoscut că nu i-a fost uşor, însă şi-a urmat sufletul. „M-a încercat teama, nu e uşor să laşi tot ce ai construit şi să o iei de la zero. În India a trebuit să o iau de la zero ca individ, să mă adaptez unei lumi noi, diferite. A fost şi este un proces personal transformator intens. India mi-a oferit oportunitatea să redescopăr cine sunt dincolo de job, nume, statut, fără prietenii de-o viaţă, familie şi mediul cunoscut“, a precizat Iulia Vântur, conform adevarul.ro.

În ceea ce priveşte relaţia cu Salman Khan, speculată încă din 2012, dar despre care cei doi s-au ferit să vorbească public, vedeta a mărturisit pentru „Viva!“: „El a fost mereu lângă mine. Datorită lui am început să cânt, el m-a încurajat să fac asta. Sfatul lui este: «Munceşte în fiecare zi a vieţii tale». (...) Este firesc să iau în considerare sfaturile lui în alegerile muzicale şi nu numai. Este persoană pe care mă pot baza că îmi dă un feedback real, onest.“ În ceea ce-l priveşte pe Khan, Iulia Vântur a spus că este un om care ajută zilnic sute de oameni prin intermediul fundaţiei sale „Being Human“: „Este un om care trăieşte pentru ceilalţi, care face ceva practic pentru a schimba ceva în jurul lui. Pentru el nu contează de unde eşţi, cum te numeşţi, dacă te poate ajuta…o va face necondiţionat. Am învăţat multe de la el. E un suflet bun, o minte inedită şi o personalitate puternică“, conform adevarul.ro.

Loading...

Citește și