Iubitul Cristinei Cioran, de la agonie, la extaz: “A luat-o Ambulanța și a dus-o la Spitalul Municipal, acolo e cu bebelușa”

Ultima actualizare:

    Cristina Cioran, alături de iubitul ei, Alexfoto: Instagram
Cristina Cioran, alături de iubitul ei, Alexfoto: Instagram

Cristina Cioran (43 de ani) și logodnicul ei, Alex Dobrescu, au trecut de la agonie, la extaz! În seara zilei de diminică, 18 iulie, Cristina Cioran a șocat pe toată lumea, publicând un Instastory cu un mesaj prin care anunța că a născut prematur, la 7 luni, și implora pe toată lumea să se roage pentru fetița ei, Ema.

Din fericire, starea Cristinei s-a îmbunătățit, dar și a micuței, iar acum cele două sunt în afara oricărui pericol. “Suntem ok și eu, și bebelina, o să fim bine. O să luptăm amândouă cât putem de tare că nu ne lăsam așa ușor”, a fost mesajul transmis de proaspăta mămica, marți dimineață, din spital. Proaspătul tătic, Alex Dobrescu, abia așteaptă să-și aducă acasă comorile și, înainte ca actrița și bebelușa să iasă din spital, acesta a dat o petrecere cu prietenii în stradă, sărbătorind cu multe sticle șampanie venirea pe lume a micuței Ema.

“Este foarte mare strictețe și nu am voie să merg să le vizitez din cauza pandemiei. Cristina era programată să nască la o clinică privată, în septembrie, însă atunci când au început contracțiile, ambulanța a dus-o la Spitalul Municipal și acolo se află, împreună cu bebelușa. Bebelușa se simte perfect. Cristina nu a văzut-o încă, urmează probabil în câteva ore. Medicul ne-a spus că este rozalie la față. Sunt bine amândouă”, a declarat Alexandru Dobrescu, pentru Wowbiz.ro.

Vor să apeleze la o bonă filipineză

După nașterea cu probleme, cei doi intenționează să-și ia o bonă filipineză pentru a-i ajuta cu bebelușul. “Eu mai am un copil de 5 ani, dintr-o relație anterioară, și suntem o familie unită, ne ajutăm. Probabil o să avem o filipineză care să ne ajute cu copiii, vor fi și bunicii lângă noi și coroborat cu ajutor Divin totul va fi perfect", a mai spus Alexandru Dobrescu pentru sursa citată.Cristina Cioran s-a despărțit de fostul logodnic, Traian, chiar înainte de nuntă, după zece ani de relație. Actrița și-a refăcut însă viața alături de noul său iubit, Alex Dobrescu, pe care l-a cunoscut în cadrul unei petreceri. Alexandru Dobrescu și Cristina Cioran locuiesc împreună, iar relația este una matură și bazată pe multă iubire. Bărbatul are o afacere în Capitală, cu haine. Acum că vedeta a născut o fetiță, cei doi se găndesc să facă și nunta la Starea Civilă. ”Din start a fost și planul ăsta cu nunta! Înainte să aflu că sunt însărcinată!”, a mai spus Cristina Cioran.

Citește și:

Cristina Cioran, vești mai bune despre bebeluș, după ce a născut prematur. “Și-a revenit, respiră singură!”

Cristina Cioran a născut prematur. «Rugați-vă pentru fetița mea!». Micuța a venit pe lume la 29 de săptămâni

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
Snapinsta app 438169653 18437746927013370 2116600309572748650 n 1080 jpg
andreea balan si george burcea
foto 2   Florin Calinescu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net