Ironia tristă a ambulanțierului ucis de coronavirus: "Azi nu moare nimeni"

Ultima actualizare:

    Cristian Sorin Stupiucfoto: arhiva personala
Cristian Sorin Stupiucfoto: arhiva personala

Cinci costume de protecție pe care le-a avut la toți pacienții pe care i-a văzut, ore-n șir petrecute printre pacienți bolnavi până la debarcarea celor infectați – așa se derula ziua pentru ambulanțierul din Suceava ucis de coronavirus.

A încurajat o femeie care făcuse un atac de panică arătându-i pe pieptul lui scrise cuvintele "Azi nu moare nimeni". Din păcate, s-a stins chiar el.

”Marți, 7 aprilie, am pierdut un om extraordinar din viața mea. Mi-a fost și mamă și tată și cel mai bun prieten, iar acum, din păcate, nu mai e. Mai aveam multe planuri împreună, pe 24 aprilie e ziua lui, iar acum trebuie să îl vizitez din păcate la locul de veci.

(...) A fost un om corect, cu principii, ura minciuna și și-a dedicat toată viața pentru mine și pentru serviciu. A fost într-adevăr erou, dar e eroul nostru, al familiei și am fi preferat să rămână doar pentru noi erou în viață și să ne bucurăm că și până acum de fiecare moment. Dumnezeu să îl ierte!”, nota Cristina Ungurian, fiica lui, în Monitorul de Suceava.

Cristian Sorin Stupiuc urma să împlinească 53 de ani pe 24 aprilie. Acesta a fost convins că va câștiga lupta cu boala, pneumonia virală provocată de Covid-19, și de aceea a preferat să se izoleze acasă, unde urma tratamentul prescris. Din păcate, starea acestuia s-a deteriorat brusc și nu a mai apucat nici măcar să ajungă la spital. El îi povestea colegei de pe ambulanță că are tensiunea mare, în jur de 17, și nu se simțea bine.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner vica blochina png
BeFunky collage   2026 04 06T222240 507 jpg
bianca dan jpg
banner anamaria ferentz jpg
Anca Turcasiu, foto Instagram  jpg
Ioana Ignat și Crina Abrudan și-au unit forțele în Dubai
image png
6 dan negru si florin piersic jpg jpeg
image
image