INTERVIU Mihaela Rădulescu, 8 ani de iubire cu Felix: "Suntem foarte noi înșine. E totul bine acolo"

mihaela-radulescu-felix.jpg

Mihaela Rădulescu și Felix sunt împreună de 8 ani
foto: Instagram

Click desktop articole 300x250 p1

Click desktop articole 300x250 p2

Pe Mihaela Rădulescu (52 ani) o vedem la Pro TV, în postura de detectiv la Masked Singer România, alături de Inna, Horia Brenciu și Alex Bogdan. Vedeta a povestit, exclusiv pentru Click!, ce personaj din show i-a dat cele mai mari bătăi de cap, dar și care este motivul pentru care, de 8 ani de zile, are o relație perfectă cu Felix Baumgartner (52 ani).

  • Click!: Cum a fost sezonul numărul 2 de la Masked Singer România?

Mihaela Rădulescu: Pentru mine a fost sezonul virgin. E prima dată când sunt aici și trebuie să admit că m-a cucerit total pentru că este genul de proiect care nu te lasă să mai trăiești, să mai respiri, să nu te mai gândești la nimic. Am avut zile în șir în care m-am și bucurat, am fost atât de prinsă de proiect și de ce trebuia să descopăr acolo și atâtea lucruri pe care trebuia să le deslușesc, am uitat și de telefon și de mesaje și de Instagram și de tot. Și asta mi s-a părut o mare descoperire sau, dacă vrei, o redescoperire despre mine. Mi-era dor de un proiect care să mă prindă atât de tare cum m-a prins Masked Singer. E fabulos, sunt niște măști spectaculoase, sunt niște vedete extraordinare sub ele și e foarte mișto ghiceala asta.

  • Ce personaj te-a prins, așa, foarte tare în noul sezon?

Doamne, deci m-am chinuit cel mai mult, dar cel mai mult m-a chinuit Muma Pădurii. E un personaj fabulos, care ediții în șir pentru noi toți a fost ori bărbat, ori femeie, minunat interpretat și aproape imposibil de ghicit din puținele detalii pe care le aveam, dintr-o voce absolut de nerecunoscut, distorsionată de noi dar și din diferitele stiluri abordate, mă refer la cele muzicale, care nu duceau nicăieri. Nici nu îți dădeai seama, cânta, nu cânta, cânta bine, era, așa, la mijloc cu tot și ne-a fost foarte greu, dovadă că e și singura masca pe care nu a ghicit-o nimeni.

  • Arăți foarte bine, ca de obicei, cred că ți se spune asta mereu. Vroiam să te întreb ce ținută porți?

Mulțumesc! Mai, eu am făcut așa o fixație în ultima vreme pe M Marquise, care mi-e foarte aproape de stilul meu și de ce port eu, să zicem, în această perioadă a vieții sau chiar ce am purtat la emisiune, toate rochiile pe care le-am avut la emisiune au fost făcute de Andreea de la Marquise.

  • Cum te menții în formă sau cum te-ai menținut vara asta? Am văzut pe Instagram, faci streaching, flotări, multă adrenalină. Care este secretul?

Fac, trebuie, da! În general, la mine nu e pe sezoane sau stai că vine vara, stai că vine iarna, nu. Am o disciplină constantă și fac sport de când mă știu și nu am de gând să mă las, pentru că dacă mi se mai întâmplă și mie să mai las baltă treaba asta și să mă apuc de dulciuri, simt nevoia să fac mai mult, mai e și vârsta, sunt mai multe lucruri care, la un moment dat, te fac să muncești puțin mai mult decât munceai sau să fii mai disciplinat decât de obicei, ca nu cumva să ajungi în zona în care e mai greu să elimini kilogramele în plus.

  • Bine, tu întotdeauna ai arătat senzațional, dar ai vreun număr de kilograme pe care nu vrei să îl depășești?

În general mă simt bine pe la un 57-58 de kilograme, dar s-a mai întâmplat să ajung și la un 59-60 și atunci stai puțin, știu că trebuie să mai reducem ceva, să alergăm mai mult, dar singura dată în viața mea când am avut o cu totul altă greutate a fost atunci când am fost gravidă, în rest, cu un plus, minus, pe acolo.

mihaela-felix.png

Mihaela, fotograf pentru iubitul ei
foto: Instagram
  • Cum arată meniul tău? Ce îți permiți, ce nu îți permiți din punct de vedere culinar?

Să știi că, în general, toată viața am avut un metabolism bun și am mâncat tot ce am poftit. Recunosc cinstit că nu mai fac chiar așa de câțiva ani buni. M-am disciplinat puțin și la capitolul mâncare dar, dacă vrei, nu din pricina unei obsesii pentru greutate, ci din mai multă grijă pentru sănătate și, mă rog, avem și mai multe informații acum, știm mai bine ce ne face bine, ce nu, am început să fiu puțin mai atentă. Nu am vrut niciodată să fiu un vegetarian convins dar m-am trezit că aproape sunt. Nu am vrut nici să fiu extremistă, mănânc foarte multe legume și fructe, dar nu sunt deloc împotriva unei bucăți de carne, dacă mi-e poftă. Doar că văd că mi se întâmplă tot mai rar.

  • Există însă ceva de la care nu poți să te abții niciodată?

Da. Și în general asta se întâmplă în România, când vin și nu mai pot după chestiile românești, știi tu, alea de porc, de Sărbători... Nu știu, sunt niște lucruri care probabil se leagă în capul meu, ba de copilărie, ba de locul în care totuși am trăit, sunt mâncărurile alea tradiționale românești, la care, recunosc, nu mănânc toată farfuria, dar nu mă pot abține de poftă. Nici nu am încercat vreodată să mă abțin de la ceva. Sunt un om care vreau să și mă bucur de viață nu vreau să stau în diete.

  • Rețeta succesului pentru tine care este acum? Îți permiți să refuzi anumite proiecte.

Îmi permit să refuz foarte puține legate de meseria mea și anume nu refuz proiecte legate de televiziune, pentru că până la urmă asta e meseria mea și o fac cu drag. Refuz, dacă vrei, doar genul de proiecte… nu mă refer la cele de televiziune, mă refer la evenimente sau la locuri în care nu mă mai simt neapărat potrivită, nu știu, să prezint anumite momente. Am început să fiu mai selectivă, dar asta și pentru că am și alte lucruri de făcut, am și alte ocupații în viață, am și eu viață personală și atunci am început să nu mai fac așa un delir de muncă. Făceam înainte, ce-i drept, adică absolut orice era binevenit. Mai fac și câte o selecție, dar tot ce ține de munca mea, reală, de televiziune, accept.

mihaela_radulescu_-_masked-singer-romania.jpg

Mihaela Rădulescu, apariție spectaculoasă la Masked Singer România
foto: PRO TV
  • Cum îți place să îl descrii pe Felix, iubitul tău? Este el jumătatea perfectă? Aveți o relație foarte frumoasă!

Avem o relație frumoasă! Știi de ce a rămas frumoasă? Pentru că vorbim foarte puțin despre asta și așa va și rămâne. De atâtea ori ne-ați despărțit voi ăștia din presă, încât simt nevoia să vă las așa, mai nedumeriți, în ceea ce ne privește. E totul bine acolo. 

  • Cea mai mare surpriză pe care ți-a făcut-o Felix?

Uite, nu o să-ți spun, pentru că sunt lucruri foarte simpatice și foarte dragi mie și chiar am învățat câteodată că e bine să mai ții și pentru tine, altfel mă trezesc că iar mă despărțiți peste o săptămână de el! S-au întâmplat atât de multe, de atâtea ori, în 8 ani, încât nu știu dacă ai observat, sunt foarte relaxată la acest capitol, nici măcar nu mai dezmint știrile de genul ăsta, le las acolo și când vă treziți voi mai puțin pregătiți o să constatați că nu s-a întâmplat nimic, de fapt.

  • Care ar fi cuvântul perfect care ar descrie relația voastră?

Nu știu, cred că suntem noi exact așa cum suntem și fiecare în parte, dar și împreună. Suntem foarte noi înșine! 

  • Nu mai pui preț pe acte acum, nu mai contează pentru tine chestia asta într-o relație.

Nu că nu mai pun preț, dar nu simt nevoia niciunei confirmări a ceea ce merge foarte bine. Suntem foarte bine așa! 

  • Cât de mândră ești de fiul tău, Ayan? Ce a moștenit de la tine și ce anume de la tatăl lui?

Eu cred că a luat de la fiecare ce e mai bun. Amândoi l-am crescut cu toată dragostea și responsabilitatea și pare a fi un tânăr foarte în regulă și sunt foarte mândră de el, într-adevăr. A făcut 17 ani și e un copil minunat!

  • Îți prezintă iubitele, îl sfătuiești în relațiile cu fetele? Ce a învățat el de la tine despre relații, în general?

Evident, dar e la o vârstă la care treaba asta e normală. Nu îl sfătuiesc, nu mă bag, e treaba lui, sunt descoperirile lui, experiența lui, eu mă bucur doar să-l aud povestind. În continuare îmi povestește tot.

  • Care a fost cea mai mare dezamăgire din viața ta? Dacă a existat!

Nu, chiar refuz să mă gândesc în felul ăsta pentru că iar intrăm… Eu sunt un dușman absolut al oricărei forme de-asta de extremism, sigur că, ca tot omul, am avut și dezamăgiri mai mici, mai mari, mai egale, dar așa ceva pe care să pun eu pe locul 1 acolo, nu.  Am avut, ca tot omul, de toate. Nu există ceva care vi s-a întâmplat vouă și nu mi s-a întâmplat și mie, de la tragedii până la bucurii maxime, dar nu am stat niciodată să fac clasamente.

Citește și:

INTERVIU Mihaela Rădulescu, despre revenirea la PRO TV, critici și operații: «Când mi-am schimbat nasul, a ştiut toată ţara»

Mihaela Rădulescu dă din casă despre fiul adolescent. "E vârsta la care partenerele se schimbă mai des"

 

Click desktop articole 580x400 p1

Loading...

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Click desktop articole 580x400 p2

Adevarul

Click desktop articole 300x250 p4

Click desktop articole 300x250 p5