INTERVIU Dan Negru, radiografie tranșantă despre viață, vedete, pandemie și televiziune. "N-aș mai lua-o pe același drum"

dan-negru.jpg

Dan Negru
foto: Antena 1

Click desktop articole 300x250 p1

Citeste tot despre: 

Click desktop articole 300x250 p2

Dan Negru, un nume în televiziune și o voce în online, a vorbit pentru Click! despre schimbările pe care le-a trăit atât pe micul ecran, cât și în viața personală. Povestește cu nostalgie, dar și tranșant, despre emisiunile de odinioară, despre legendele care i-au trecut prin platou, despre viață, în general, și familie. Concluzia este una spusă răspicat și asumat: "Dacă aș lua-o de la capăt, mi-aș păstra doar familia și câinele. Atât".

  • Click! Ai vândut cărți la începuturi, apoi ai fost contabil. Ai mai avut și alte meserii?

Dan Negru: Oficial, cu carte de muncă, nu. Am terminat liceul Economic, un liceu greu înainte de '89 și pentru că nu am intrat din prima la facultate am fost contabil. Apoi, m-am ținut doar de jurnalism, pe care încerc în anii ăștia să-l studiez mai bine printr-un doctorat la care am ajuns în anul trei. E de învățat la orice vârstă. Sunt cel mai vârstnic doctorand și în grupa mea sunt doar puști de 20 de ani. Colegii mei, doctoranzi, nici nu erau născuți când eu eram veteran deja în revelioane (râde).

  • Cum ai ajuns în televiziune?

Prin transefer de la radio. Lucram la radio și pe atunci radioul era în aceeași instituție cu televizunea. Era RadioTelevziunea Română. Nu mi-a plăcut la început. Îmi părea mai cu ștaif radioul. Radio Televiziunea Română era la vremea aia cea mai serioasă instituție media din România. Televiziunile private, alea care existau, păreau niște buticuri la colț de stradă în comparație cu RadioTelevziunea Română. De asta, decăderea de azi e inexplicabilă. 

  • Ți-ai dorit să prezinți un anume format de televiziune și până acum nu s-a întâmplat? 

Da! Sunt multe pe care mi le doresc. Am fost însă întodeauna contra-curentului, anti-trend. Când nu existau asistente tv, eu făceam "Ciao Darwin" cu Mama Natură sau "Te pui cu Blondele". Apoi, când toți aveau asistente, eu făceam "Next Star" cu copii. M-a ajutat că am fost mereu anti-trend tv, că n-am copiat niciodată. Show-ul cu măști e un alt trend pe care am avut norocul să-l dau și care s-a și vândut în două țări până acum, Ungaria și Ucraina. E singurul format de divertisment mare vândut de România vreodată.

dan-negruuu.jpg

Dan Negru a debutat în televiziune în 1994
  • Ți-au trecut oameni mari prin platou... Care a fost cel mai frumos moment al tău din carieră sau cel pe care îl consideri cel mai drag? 

Oamenii pe care n-o să-i mai întâlnesc niciodată, de ei mi-e dor. Ultima apariție a Stelei Popescu la tv a fost în show-ul meu, "Guess my age". Radu Beligan, la Next Star, Gica Petrescu sau Dan Spătaru, în Revelione. Am avut șansa să întâlnesc oameni care au scris istorie în România. Am făcut emisiuni cu statui. Au fost invitați care puteau să ducă un show cu vorbe. Azi, o știu din propria mea experiență, funcționează show-uri în care se întâmplă tot felul de lucruri, invitații sunt puși să facă de toate, mai puțin sa vorbească. Vremea vorbelor în divertismentul tv a dispărut o dată cu invitații care știau ce să spună. Vorbele sunt banale, pentru că sunt spuse de oameni banali, cu educație școlară modestă. 

  • Ce personalitate te-a fascinat cel mai mult? 

E imposibil să fac un clasament. Dar ca meserie și om care m-a influențat decisiv, Valeriu Lazarov. E cel mai important producător tv român din toate timpurile, pentru că a fost singurul recunoscut pe piața mondială. Noi, toți ceilalți, suntem de la Constanța, la Arad. Și cam atât. Lazarov era internațional. 

  • Ce schimbări a adus pandemia în viața ta?

În afara faptului că nu am mai văzut lumea așa cum o vedeam înainte, pentru noi nu s-a schimbat mare lucru. Nu suntem o familie cu o viață socială activă, preferăm pop corn-ul acasă, cu copiii, la Netflix, în locul cinemaului. Restaurantele le folosesc doar ca loc de negocieri, nicidecum ca loc de relaxare sau mâncare, pentru că soția mea, Codruța, e din Ardeal, adică mâncărurile făcute acasă bat orice restaurant. Ne-au lipsit însă vacanțele. Și mie meciurile de fotbal. Din când în când mai prindeam un Champions League la un preț rezonabil, dar de când cu tribunele goale, n-am mai apucat. Așa că, schimbările nu au fost dramatice pentru noi, ca familie. 

  • Crezi că oamenii au învățat ceva din această "experiență"? 

Nimic. Dacă noi n-am înțeles nimic, ce să înțeleagă cei aflați în satele din România, care e totuși o țară rurală? Cea mai bună învățătură însă e aia pe care am uitat-o toți: că suntem un fir de ață. Că totul se poate rupe într-o clipă. Anul trecut, pe vremea asta, aveam negocieri cu o directoare de tv, o doamnă tânără, plină de viață, energică. Își făcea planuri de viitor, alegea formate tv și stabilea echipele de producție. N-a apucat să mai vadă nimic, a murit lăsând totul în urmă, planuri, formate, bugete. Asta e lecția: nu sunt prea multe zilele de mâine. 

  • Ce tabieturi ai la care nu poti renunța? 

Sunt un mare băutor de ceaiuri. Am colecții de ceaiuri și de căni din care-l beau. În rest, încă nu m-au apucat tabieturile. Beau vreo 2 litri de ceaiuri pe zi, de cum mă trezesc, până noaptea târziu. Sunt ușor de mulțumit de cei care-mi caută cadouri de ziua mea. Îmi aduc ceaiuri și m-au împăcat.

  • Te-am văzut mai mult prin țară în ultimele luni... Crezi că românii ar trebui să-și redescopere propria țară, înainte de a pleca peste hotare, în vacanță?

Ca să o redescopere trebuie să aibă infrastructură. Știu bine România, o bat de-a lungul și de-a latul de mulți ani. Locuiesc în trei orașe: Timișoara, unde ajung cel puțin de două ori pe lună, București, unde locuiesc permanent, și Chișinău, unde filmez de 15 ani și unde ajung cel puțin o dată pe lună la filmări. Așa că fac mii de kilometri lunar dintr-un capăt în altul al României Mari. Dar țara e praf la infrastructură! Nu poți să ai turism cu drumurile astea și cu trenuri care întârzie ore în șir. Am făcut de la Timișoara la București 13 ore. Nu există bătaie de joc mai mare. Nu poți să redescoperi așa România. 

  • Colecționezi ceva obiecte? Ai colecționat vreodată? 

Colecționez obiecte din decorurile mele de tv. Am globul pe care-l învârtea Mama Natură, am un acvariu din Academia Vedetelor... Din fiecare decor de tv am luat câte ceva și am podul ticsit cu astfel de amintiri. Am "furat" din TVR o diplomă a unui câștigător de Eurovision, concurs pe care l-am prezentat de câteva ori, ba chiar am furat și oglinda autoturismului care s-a dat premiu la festivalul Mamaia, pe care, de asemenea, l-am prezentat. L-am prezentat și pe Marcel Pavel când a debutat la Mamaia, când a câștigat premiul cu "Frumoasa mea", și am acasă cravata pe care a purta-o când s-a lansat. Sunt în pod toate, mă gândeam să le arăt într-o zi. 

  • Cui donezi banii din vânzarea cărții tale, lansată în urma cu 11 ani? 

Editura se ocupă de tot. Nu am luat niciun leu de pe urma vânzării cărții, "Amintiri in alb-negru". Așa am convenit încă de la început cu editura respectivă. Dar cred ca discreția și smernia sunt mai de preț decat marketingul și gălăgia. 

dan-negru-3.jpg

Dan şi Codruţa au doi copii, Dara şi Bogdan
  • Ți-ai ținut familia departe de ochii lumii, dar și de lumea mondenă, ca să spun așa. De ce? 

Ce aș fi avut de câștigat arătându-i în ziare și ducându-i la tv? Mi-e bine așa. Copiii mei nu cunosc vedetele de la noi, deși multe trec pe la noi pe acasă. Zilele trecute am luat masa la un restaurant cu Lora și lumea venea să facă poze cu ea și Dara, fetița mea, era nedumerită, n-o știa de la tv, deși toți copiii de vârsta ei o admiră. Bogdan, băiatul meu, e prieten cu Selly și cu Dorian și își mai schimbă mesaje pe WhatsApp fără ca eu să știu. Dar, am reușit sa-i ținem departe de showbiz. Nu aș fi avut nimic de câștigat, dimpotrivă, le-aș fi luat liniștea. Am căutat întodeauna să stau departe de lumea mondenă, nu există aproape deloc fotografii cu mine în locuri mondene în toți ăștia 25 de ani de când m-am apucat să fac tv. Și eu sunt exemplu că se poate și așa. Porecla de "regele audiențelor" am primit-o de pe urma succeselor pe care le-am putut dobândi și fără să fiu un personaj monden. Dimpotrivă. 

  • Copiii ce carieră vor să îmbrățișeze? 

Sper ca măcar unul din ei să semene pe mama lor, pe Codruța și să ajungă medic. E o meserie practică. Lași ceva în urmă. Eu am împachetat fum. Când nu voi mai prezenta interes pentru bussinesul tv, mă vor arunca fără să mă mai cunoască, ca pe un câine nefolositor. Televiziunile din România au făcut asta cu toți, de la Țopescu, la Andrei Gheorghe. Televizunile, proprietarii lor, directorii nu au niciun respect pentru istoria bussines-ului, pentru repere, exiști doar cât timp produci bani, nu mai contează că zeci de ani ai construit un brand sau că ai adus notorietate. Când nu mai însemni profit, nu-ți mai răspunde nimeni la telefon. 
Asta e televizunea din România, total diferită de televiziunea civilizată din alte țări și e de ajuns să te uiți la Rai sau TF1 ca să vezi respectul acordat unor branduri. Noi avem niște buticuri media care-și vând marfa de pe azi pe mâine, fără respect pentru istorie, fără privire spre viitor. Bara din față e tot ce contează. Copiii mei sper să nu-și dorească lumea asta. 

  • Dacă ar fi să o iei de la capăt ce ai schimba? 

Totul. N-aș mai lua-o pe același drum. Ar însemna să nu-mi iau în seama regretele. Nu a fost un drum rău, dimpotrivă, dar dacă aș lua-o de la capăt, mi-aș păstra doar familia și câinele. Atât. 

  • Cu ce surprize te întorci la tv din toamna?

Zilele astea încep filmările în Chișinău, unde lucrez de vreo 15 ani. În România vin după un sezon lung de "Next Star" și după un alt sezon lung de "Legendele". Sper să am câteva luni liniștite de toamnă, pentru că mâine vine Revelionul și încep memeurile din online.

Citește și:

De ce are Dan Negru succes de Revelion. Există un secret pe care ni l-a spus chiar el

INTERVIU Dan Negru a filmat Revelionul 2021. Dezvăluiri din culisele meseriei: «Nu am prieteni și nici nu fac parte din găști»

 

Click desktop articole 580x400 p1

Loading...

Click desktop articole 300x250 p3

 
 

Click desktop articole 580x400 p2

Adevarul

Click desktop articole 300x250 p4

Click desktop articole 300x250 p5