Imagine cumplită. Ioana Dichiseanu, stană de piatră, așteptând să își ia tatăl de la morgă

Ultima actualizare:

    Ioana Dichiseanu (dreapta)foto:BLITZ /Click!
Ioana Dichiseanu (dreapta)foto:BLITZ /Click!

Zile crunte pentru familia marelui actor Ion Dichiseanu. Trupul neinsuflețit al maestrului va fi depus azi, de la ora 13.00, în foaierul Teatrului Nottara, pentru un ultim omagiu înainte de înmormântarea de sâmbătă. Tot azi, Ioana, fiica pe care actorul o diviniza, a fost fotografiată așteptând să ridice trupul neînsuflețit al părintelui ei, de la morga Spitalului Floreasca.

Stană de piatră, obosită de plâns și îndurerată, Ioana Dichiseanu găsește însă forța necesară să se ocupe de cele creștinești, în ceea ce privește plecarea tatălui ei. Ajutată de soțul ei, Adrian, de mama Simona, dar și de prieteni apropiați, Ioana încearcă să îndeplinească toate dorințele pe care le-a avut tatăl ei, legate de ultimul său act pe acest pâmânt.

Fotoreporterii Click! au surprins-o pe Ioana vineri (21 mai), în jurul orei 12.00, la morga spitalului Floreasca din București, spital unde Dichi și-a petrecut ultimele 5 luni din viață. Imaginea cu tânăra, așteptând să ridice sicriul cu trupul neînsuflețit al tatălui, este emoționantă și dureroasă.


    Ioana Dichiseanu a ridicat de la morgă sicriul cu trupul neînsuflețit al tatălui eifoto: BLITZ
Ioana Dichiseanu a ridicat de la morgă sicriul cu trupul neînsuflețit al tatălui eifoto: BLITZ

Ion Dichiseanu, înmormântat sâmbătă, la cimitirul Belu

Trupul neînsuflețit al lui Ion Dichiseanu va fi depus vineri, 21 mai 2021, la ora 13.00, în foaierul Teatrului Nottara, iar cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu. Întregul proces se va desfășura cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Sâmbătă, 22 mai, la ora 10.00, cortegiul va pleca spre Cimitirul Bellu, unde va fi depus în capelă, iar slujba de înmormântare va avea loc ora 12.00. Ion Dichiseanu va fi înmormântat cu onoruri militare.

Ion Dichiseanu a murit la vârsta de 87 de ani

Joi, 20 mai, încă un colos al scenei românești a trecut la cele veșnice. Celebrul artist Ion Dichiseanu, sau Alain Delon de România, cum mai era supranumit datorită șarmului și talentului său, s-a stins la vârsta de 87 de ani, pe patul de spital, după ce  fost diagnosticat cu pneumonie severă bilaterală. Aproape cinci luni s-a chinuit cu boala. Totul a început în noiembrie 2020. Atunci a ajuns pentru prima dată la spital, unde i s-au făcut o radiografie şi un CT, dar i s-a pus un diagnostic greşit. În plus, a fost infectat cu o bacterie, care i-a provocat o pneumonie severă bilaterală iar în ianuarie a ajuns din nou la spital, unde a fost internat de urgenţă la Terapie Intensivă şi intubat. De atunci, maestrul scenei româneşti nu a mai ajuns acasă. S-a aflat în continuare sub supravegherea atentă a medicilor, i s-a administrat tratamentul de rigoare, iar fiica Ioana, fosta soție Simona și ginerele Adrian au ţin legătura cu el mai mult prin medici şi asistente. 

Citește și:

Ion Dichiseanu a pus într-o carte secretele și chinul amorului cu Sara Montiel. Diva l-a înșelat cu regele Spaniei, Juan Carlos

Fosta soție a lui Ion Dichiseanu, devastată de durere: «Dichi a murit în brațele Ioanei»

image
image
image
image
image
image
image png
image png
cub iulia vantur png
radu valcan instagram jpg
bogdan ene logo logo webp
actorii jpg
zendaya covorul rosu getty (3) jpg
catalin scarlatescu urgenta spital accident 808545 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net