Huidu, după 16 ani la Cronica Cârcotașilor: «Eram mic, negru și urât!»

serban_huidu.jpg

serban huidu
Șerban Huidu (39 de ani)
foto: Arhiva Personală

Prima emisiune Cronica Cârcotașilor a fost difuzată pe micile ecrane în anul 2000, iar în următoarele cele peste 30 de sezoane a devenit un brand de televiziune. Timp de 16 ani de zile, showul de satiră a continuat să aducă zâmbete pe chipurile românilor.

Cronica Cârcotașilor continuă să fie difuzată în fiecare miercuri, la Prima TV, și prezentată de Ioana Petric, Codruț Keghes (Cătălin Dezbrăcatu’, n.r.) și Șerban Huidu. Fiind unul dintre cei mai vechi prezentatori, Huidu, își amintește cu drag de vremurile în care a prezentat primele „cronici”.

„Emisiunea asta am început-o spunând că sunt mic, negru și urât! Între timp m-am schimbat: sunt mare, negru și urât! Ideea emisiunii a fost o asanare a spațiului public românesc! Se pare că am avut dreptate. La mai bine de 10 ani după ce le-a semnalat Cronica, adevărurile au ieșit la iveală! De la Vanghelie la mătușa Tamara, de la Dan Diaconescu la Voiculescul. De la Jiji la Zăvoranca și de la Mazăre până la orice alt baron local intrat în gura cârcotașilor”, a declarat el, potrivit unui comunicat remis Prima TV.

cronica_carcotasilor.jpg

cronica carcotasilor
Cronica Cârcotașilor aniversează 16 ani de la apariția pe micile ecrane
foto: Arhiva Personală

 

În plus, Huidu este de părere că, în televiziunea românească, ar trebui să existe mai multe emisiuni cum este Cronica Cârcotașilor. „Cred că astăzi, o emisiune de atitudine este ceea ce lipsește televiziunilor din România! În afară de «Starea nației» stăm rău la capitolul ăsta: mogulii își aruncă în luptă niște pitecantropi părtinitori, lătrători pe aceeași parte iar emisiunile de umor se bazează pe interpretarea - uneori genială, recunosc - a unor personaje mondene! Din păcate atitudine, idei, asanare cam slab! Asta este Cronica: o emisiune de atitudine care se folosește de umor! Așa că, încercăm să mergem mai departe în ciuda schimbărilor, plecărilor, și venirilor! Toți suntem uniți în jurul acelorași idei care nu sunt diferite de cele cu care am început în aprilie 2000. Și dacă suntem și sprijiniți, emisiunea care împlinește 16 ani va merge mai departe!”, a concluzionat prezentatorul.

Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0
1
ClickPoftaBuna.ro : 0
ClickPoftaBuna.ro 1