Fuego, maraton de concerte. Spectacol inedit de ziua lui și show cu 140 de artiști, la Sala Palatului

Ultima actualizare:

    Paul Surugiu Fuegofoto: TVR2
Paul Surugiu Fuegofoto: TVR2

Fuego revine pe scenă cu momente interesante și importante. În august va susține un turneu prin țară, iar de ziua sa, 23 august, va fi pe scena Teatrului Național din București. După nenumărate amânări din pricina pandemiei, pe 29 noiembrie va urca pe scena Sălii Palatului din București, într-un concert pop-simfonic remarcabil, cu peste 140 de artiști.

Paul Surugiu-Fuego (44 ani) a revenit în forță. Pe lângă evenimentele private, concertele de pe litoralul românesc, deseori și la celebra locație Cireșica, din Olimp (localul preferat al lui Traian Băsescu), artistul are în plan lansarea mai multor videoclipuri, dar și o serie de spectacole prin țară.

Fuego, turneu prin țară

Publicul îl poate vedea pe 18 august la Ploiești, la Casa Sindicatelor, pe 19 august la Constanța, la Casa Sindicatelor, pe 24 august la Vaslui, la Casa Sindicatelor, de la ora 19.00, pe 25 august, de la ora 20.00, la Iași, la Teatrul de Vară Palas, iar pe 26 august, la Pașcani, de la ora 19.00, la Casa de Cultură. Cântărețul va fi acompaniat de band-ul său, alături de care a pregătit surprize, premiere și momente emoționante!

Concert-eveniment de ziua sa de naștere

La fel de spectaculos va fi și concertul-eveniment de ziua sa de naștere, de la Sala Mare a Teatrului Național din București, din 23 august, unde va cânta alături de profesioniștii de la PRESTIGE ORCHESTRA, pregătind de pe acum show-ul grandios care vă va lua, cu siguranță, prin surprindere. Fanii săi vor intra într-o călătorie muzicală în care vor redescoperi ce înseamnă dragostea și se vor bucura de un spectacol 100% live. Fuego promite să-și răsfețe admiratorii cu o mulțime de istorii și cântece de neuitat.

Pe 29 noiembrie, la Sala Palatului din București, va avea loc concertul SIMFONIC, un concert pop-simfonic remarcabil, pe care Paul Surugiu îl va susține după nenumărate amânări din pricina pandemiei. Show-ul va fi realmente colosal, cu peste 140 de artiști pe scenă, cu elemente speciale și multă emoție. Paul Surugiu va fi acompaniat de Orchestra Metropolitană București, condusă de maestrul dirijor Daniel Jinga. De asemenea, pe scenă va fi prezent și Corul Acoustic, în formulă de 50 de interpreți, alături de care Fuego va cânta într-o reverie a muzicii, o poveste despre frumos, despre dragoste, despre puterea pe care sunetele o au asupra noastră. Spectacolul va avea mai multe surprize, de la noutăți muzicale, sonorități pline de putere, până la invitați speciali și duete inedite, cu nume de referință!

Va începe filmările pentru emisiunea de la TVR2

Tot la finalul verii vor începe și filmările sezonului al șaptelea al emisiunii „Drag de România mea!”, de la TVR 2. „Dragilor, orice reîntâlnire cu publicul este o sărbătoare! Chiar nu glumesc! Am trăit luni complicate, în care nu am putut să mă bucur de acest privilegiu, iar acum am învățat să prețuiesc altfel acest dar nespus. Am multe planuri, proiecte și nu-mi place să le las să aștepte sau să stau! Concediul de anul acesta va fi unul prin muncă, prin repetiții, prin multe surprize pe care le am pentru voi, de la clipuri, la piese noi, până la concerte, emisiuni și întâlniri! Ne punem pe picioare și sezonul al șaptelea al emisiunii de la TVR 2, care va veni cu personaje interesante, cu lucruri noi, cu elemente interesante și cu același divertisment de calitate, așa cum deja v-ați obișnuit până acum! Eu sunt construit așa! Nu pot sta, nu pot pierde vreme, nu pot să am momente în care nu fructific timpul și să nu fiu implicat în profesia mea, în multele fațete și în menirea aceasta, de a dărui din ceea ce sunt eu, oamenilor care mă iubesc și mă apreciează”, a declarat Fuego pentru Click!.

SPECTACOLELE DE SALĂ ALE LUI FUEGO DIN LUNA AUGUST

  • 18 august - Ploiesti, ora 19.00, Casa Sindicatelor 
  • 19 august - Constanța, ora 19.00, Casa Sindicatelor
  • 23 august - Bucuresti, Teatrul National, ora 17.00 
  • 24 august - Vaslui, ora 19.00, Casa Sindicatelor / Bilete la sala de spectacol sau la numarul 0746774204
  • 25 august - Iasi, ora 20.00, Teatrul de Vară Palas 
  • 26 august - Pașcani, ora 19.00, Casa de Cultură / Bilete la sala de spectacol sau la numarul 0746774204

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net