FOTO EXCLUSIV Inna și Alina Eremia, atingeri sexy la piscină! Show bun de Playboy cu superbele soliste

alina-erimia-inna-piscina_3.jpg

Inna și Alina Eremia și-au petrecut o zi împreună la piscină
Foto: Mihai Ionescu

După o zi stresantă la studio sau chiar și după concerte, vedetele aleg și ele ca metodă preferată de combatere a stresului piscina, unde se pot relaxa și bronza în același timp. Pe această rețetă au mers și cântărețele Inna și Alina Eremia, prietene de altfel, care și-au propus să bifeze împreună o zi la piscină.

Programul lor încărcat își spune cuvântul la un moment dat, iar cele două artiste au nevoie de momente de respiro, pe care și le fructifică din plin atunci când găsesc o „portiță de scăpare” în agendă. Și cum vara calendaristică s-a terminat, Alina și Inna au decis să forțeze anotimpul călduros încă o vreme, în bikini sexy și doritoare de bronz. 

Inna și Alina Eremia s-au relaxat împreună la piscină

Vremea a fost pe placul celor două, având în vedere că, deși am intrat în prima lună a toamnei, septembrie, temperaturile sunt în continuare ridicate, oferind în continuare prilejul unei zile relaxante pe litoral, la terase sau piscine. Cele două prietene au avut grijă una de bronzul celeilalte, dându-se cu loțiune de soare, spre deliciul celor din jur, iar fotoreporterii Click! le-au surprins și în timpul unei discuții „ca între fete”

Momentele cu adevărat „palpitante” pentru cei din jur însă au început când cântărețele își tot schimbau pozițiile pe șezlong, pentru asigurarea unui bronz uniform, momente în care le ieșeau și mai bine în evidență atuurile fizice. 

  • foto: Mihai Ionescu
  • foto: Mihai Ionescu
  • foto: Mihai Ionescu
  • foto: Mihai Ionescu
  • foto: Mihai Ionescu
  • foto: Mihai Ionescu
  • foto: Mihai Ionescu
  • foto: Mihai Ionescu
  • foto: Mihai Ionescu
  • Maximize

1/9

Alina Eremia a purtat un costum de baie din două piese, în două culori, portocaliu și maro, cu câteva accesorii inelate în partea de sus, iar Inna a optat pentru varianta clasică, un costum negru, alcătuit tot din sutien de plajă și bikini. Artistele și-au petrecut ziua vorbind, chicotind și înotând, reușind în același timp să își mențină și bronzul obținut pe litoral sau în vacanțele de peste hotare pe care le-au bifat în decursul acestui an. 

 

Citește și:

Prima apariție sexy după ce a slăbit 8 kg! Alina Erimia, ținută de infarct la Sibiu!

EXCLUSIV Așa arată Inna când nu e divă: fără machiaj și fără haine de lux

Loading...

Citește și