Florin Zamfirescu, decizie-şoc după 50 de ani de carieră. De ce se retrage de pe scenă

f114-vedete-11.jpg

Florin Zamfirescu este îndrăgostit de Daciana, medic de profesie

Aproape 70 de ani de viaţă şi 50 de ani petrecuţi pe scenă, în slujba fanilor. Este vorba despre Florin Zamfirescu-actor, regizor, profesor şi manager de teatru şi film. Maestrul a decis să se retragă din activitate şi ne-a oferit un interviu emoţionant prin care îşi explică decizia.

Florin Zamfirescu va mai urca pe scenă doar câteva luni: “Merg la spectacole până în vara aceasta. În Bucureşti şi în provincie joc într-un singur spectacol, «Căsătorie în trei», şi are mare succes. Spre exemplu, (în seara aceasta - n.r.) am spectacol la Ploieşti, mâine am cursuri la facultate, apoi merg la spectacolul studenţilor mei, iar poimâine joc la Târgovişte în piesa de care tocmai vă spuneam”, ne-a declarat el.

f214-vedete-33.jpg

Vlad şi soţia luiau doi băieţi

Actorul ne-a spus ce planuri are după ce se va lăsa cortina: ”Am ajuns la o vârstă la care am simţit asta. Vreau să văd ţara, vreau să stau cu cei patru nepoţi ai mei. Sunt orfan, acum 30 de ani a murit tata, în ianuarie a murit mama, şi am avut aşa o revelaţie. Am zis «Bă, cât mai pot?!». Am avut experienţele unor colegi care au luat  drumul din teatru direct spre cimitir, şi nu e bine. Eu vreau să mă mai bucur de viaţă, totuşi, să pot şi eu să călătoresc, să văd ce e frumos, pentru că am făcut toate acestea doar în slujba pe care am avut-o. Am muncit foarte mult în viaţa asta, am dormit în frig, pe paie, m-am îmbolnăvit, am spaime, am temeri, am coşmaruri cu scene din filme. Eu zic că am ajuns la capăt. E timpul să spun STOP”.

f314-vedete-44.jpg

Ştefana şi soţul ei au doi copii

Artistul s-a confruntat şi cu probleme de sănătate care i-au pus viaţa în pericol: ”Acum mă simt bine datorită tratamentului. Am diabet, tensiune, aritmii. Iau vreo 20 de pastile zilnic şi mi-am făcut singur restricţii, căci nu mai mănânc pâine, zahăr şi am slăbit. Am 90 de kilograme. Nu mai fumez de un an şi jumătate. Norocul meu cu Daciana, soţia mea, care e o  minune, mă monitorizează mereu, ea fiind medic.”

f414-vedete-afis.jpg

Până la vară, el va juca în piesa “Căsătorie în trei”

Ştefana şi Vlad, cei doi copii ai săi, au rămas surprinşi de această veste: “Vlad a înnebunit când a auzit, pentru că venise cu propunerea să jucăm toţi trei în piesa «Lumea lui Frank». Ne-am întâlnit, am citit scenariul dar i-am spus: «Vlad, nu mai pot, nu mă mai atrage, nu mai am bucurie, inima mea nu mai face faţă la emoţii». M-am retras, iar în locul meu va juca Adrian Titieni, şi se va juca săptămâna viitoare. Am o carte care e aproape gata şi sunt încă profesor la teatru. Mai am o clasă pe care vreau să o duc până la final”, a mai adăugat marele artist care a jucat în zeci de piese de teatru şi de film. 

Loading...