Florin Constantin, de la Divertis: «Viaţa mea e acum în 38 de cutii și 20 de saci!»

5-act-1-2col-florin-constantin-22-891551.jpg

Florin Constantin, actor, divertis, explozie, gaze, chirie
Florin Constantin a ajuns să locuiască în gazdă la 59 de ani

Florin Constantin (59 de ani), unul dintre celebrii actori ai trupei Divertis, trece de un an prin cea mai neagră perioadă din viaţa sa. Asta pentru că artistul şi soţia lui au rămas pe drumuri, după ce blocul în care trăiau liniştiţi de ani de zile a fost distrus de o explozie de la gaze.

A muncit o viaţă pentru un apartament într-o zonă centrală din Iaşi, însă, după atâtea sacrificii făcute şi muncă până la epuizare, Florin Constantin a ajuns să stea la bătrâneţe în chirie. “Stau în gazda oferită de E-ON de atâta timp! Vreau să îţi spun că toată munca mea de o viaţă a ajuns să fie pusă în 38 de cutii şi 20 de saci. Totul după ce anul trecut am rămas pe drumuri din cauză că blocul în care locuiam s-a făcut scrum. Pe 1 august se face un an de când s-a întâmplat tragedia şi nimeni nu a făcut nimic până acum. Toţi locatarii blocului aşteaptă expertiza, dar nu văd o schimbare! Vecinii au început să se resemneze cu situaţia, chiar dacă vedem cu toţii că buruienele din faţa blocului nostru au crescut aproape de un metru”, a declarat Florin Constantin pentru Click! 

5-act-2-891515.jpg

Florin Constantin, actor, divertis, explozie, gaze, chirie
Aşa arată acum apartamentul după un an de la tragedie

 

De asemenea, artistul ne-a mai spus că este disperat atunci când îşi vede toată agoniseala de-o viaţă într-o boxă: “Nu ne-am mutat cu toate lucrurile în chirie, chiar dacă peste câteva zile se împlineşte un an de când nu mai stăm în casa noastră. Aşa că soţia când vede că ne mai trebuie o lingură, un polonic sau ce mai avem nevoie merge ea la depozit şi caută printre lucrurile împachetate şi le aduce în căsuţa noastră provizorie”.

5-act-3-15845364.jpg

Florin Constantin, actor, divertis, explozie, gaze, chirie
Cutiile şi sacii în care se află toată averea familiei Constantin
Loading...

Citește și

ClickPoftaBuna.ro 0 ClickPoftaBuna.ro 1