Fetiţa fără mâini a plâns, pentru a doua oară, de fericire

Ultima actualizare:

    Lorelai a ajuns pentru prima dată în Turcia
Lorelai a ajuns pentru prima dată în Turcia

A impresionat și a cucerit toată ţara în acest an, când a participat la emisiunea „Românii au talent”. A fost votată în număr mare și a câștigat concursul. Dar se pare că pe unde merge, micuța Lorelai Moșneguțu reușește să se facă iubită. Fetița fără mâini i-a cucerit și pe turci. Iar experienţa trăită acolo i-a adus lacrimi de fericire.

Miercuri, 11 octombrie, a fost o zi plină de emoție și nerăbdare pentru Lorelai. Se urca pentru prima dată în viață într-un avion. Destinația – Turcia, unde a fost invitată la un festival internațional pentru persoane cu dizabilități. „Din fiecare țară – Polonia, China, Lituania, Brazilia, Venezuela etc. – a fost câte un reprezentant. Condiția era ca respectiva persoană cu dizabilități să aibă un talent, să fi obținut diplome, medalii, să fie cunoscute în țara lor. Lorelai a reprezentat România. Consulul onorific al Turciei, Levent Dolek, a dorit ca prin acest proiect să reunească muzicieni, scultori, pictori, fotografi, sportivi din toată lumea pentru a crește dialogul cultural dintre țări”, povestește mama Vio, care a însoțit-o pe Lorelai.


    Au participat persoane cu dizabilităţi din mai multe ţări
Au participat persoane cu dizabilităţi din mai multe ţări

Amândouă au fost impresionate atât de primire, cât și de evenimentul în sine. Au fost cazate la un hotel de cinci stele, o mașină le stătea la dispoziție pentru a le duce la diferitele manifestații, întâlniri, sau la vizitarea obiectivelor turistice. „Din prima zi s-au arborat steagurile tuturor țărilor participante, au defilat prin centrul orașului grupuri de elevi și studenți, fanfara însotiță de armată, plus oficialitățile... De asemenea, am vizitat muzee, o grădină zoologică, portul și multe altele. A fost o călătorie de vis, cea mai minunată din viața mea. De la „Românii au talent”, acest moment a fost al doilea care mi-a adus lacrimi de fericire și emoție”, mărturisește Lorelai.


    Lorelai şi mama ei au legat prietenii peste hotare
Lorelai şi mama ei au legat prietenii peste hotare

De altfel, micuța a susținut acolo primul ei concert adevărat, care a durat 40-45 de minute și în cadrul căruia a cântat 10 melodii, fiind aplaudată minute în șir. „Va rămâne un vis frumos pe care nu-l vom uita niciodată”, a mai spus mama fetiței fără mâini.


    Micuţa a susţinut un concert în toată regula
Micuţa a susţinut un concert în toată regula

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
banner adrian cristea png
Au trecut 12 ani de când a murit Gil Dobrică  I s a spus Ray Charles al României jpeg
lora
banner dinu maxer png
Sorin Gontea  Daiana  Anghel jpg
1 liviu varciu si carmina 5 jpg jpeg
toma caragiu jpg
tamara buciuceanu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net