Ferma Vedetelor. Augustin Viziru, despre accident

Ultima actualizare:

    Augustin a suferit o accidentare cruntă în timpul finalei Ferma Vedetelor
Augustin a suferit o accidentare cruntă în timpul finalei Ferma Vedetelor

Augustin Viziru a fost nevoit să abandoneze finala emisiunii "Ferma Vedetelor", de sâmbătă (30 mai), după ce s-a accidentat grav în timpul primului duel al serii, dintre el şi George Vintilă. El a fost dus la spital de urgenţă, unde medicii i-au îngrijit rana.

Augustin Viziru, unul dintre finaliştii de la "Ferma Vedetelor", a povestit despre accidentul său. În timp ce tăia buştei, în cadrulu primului duel din finală, el s-a tăiat la mâna, după ce toporul s-a dezechilibrat şi l-a lovit. Când şi-a dat mânuşa jos, Augustin a vâzut că tăiatura era destul de serioasă: se putea vedea osul

„Prima probă, cea de tăiat lemne, o ştiam. Ştiam că e grea şi că trebuie să mă mobilizez după primele lovituri , am avut dezavantajul că toporul era foarte mare şi greu. L-am ţinut de la jumătate şi s-a dezechilibrat, m-a lovit peste mâna stânga. Când mi-am dat mânuşa la o parte, nu era foarte bine. Îmi vedeam osul cum mişcă", a spus Augustin Viziru, pentru stirileprotv.ro. 

Ferma Vedetelor: Augustin Viziru nu îşi va putea folosi mână o lună

Augustin, care a fost nevoit să abandoneze concursul în finala "Ferma Vedetelor", a mai spus că a stat patru ore în operaţie şi că şi-a tăiat toate cele trei tendoane din zona degetelui. Actorul trebuie să stea o lună până va putea începe recuperarea. "Mă bucur că am făcut parte din proiectul acesta, care mi se pare că este unul dintre cele mai tari! Regret enorm că m-am accidentat şi este o accidentare destul de dură. Din păcate, mi-am retezat toate cele trei tendoane din zona degetului. Am stat patru ore în operaţie, iar medicii au făcut o treabă extraordinară. Au reuşit să îmi tragă tendoanele şi să le coasă la loc. Acum va trebui să aştept cam o lună şi apoi să încep recuperarea pentru a putea folosi mâna la capacitate maximă", a mai spus Augustin Viziru.

Concurentul de la "Ferma Vedetelor" a mai spus că îl bucură victoria lui George Vintilă.

"Mă bucur din suflet că George a reuşit să câştige! Pe lângă faptul că este un om extraordinar, este şi un prieten foarte bun şi sper că o dată cu duelul dintre mine şi el, cei de acasă au realizat că prietenia nu are nicio legătură cu competiţia. Amândoi ne-am dorit să câştigăm şi rezultatul este vizibil“, a mai declarat Augustin Viziru.

Ferma Vedetelor: George Vintilă va împărţii banii cu Viziru

După ce Augustin Viziru a fost nevoit să se retragă din finala "Ferma Vedetelor", locul lui a fost lui de George Vintilă. După două probe în care s-a duelat cu Vica Blochina, DJ-ul a câştigat concursul şi a plecat acasă cu 25.000 de euro, pe care a spus că îi va împărţii cu Viziru. 

"Augustin s-a accidentat, iar noi aveam un parteneriat, pentru că aşa se întâmplă într-un joc de strategie, când doi oameni se regăsesc şi se înţeleg... Nu m-am gândit că ajung până la capăt. Le mulţumesc colegilor şi susţinătorilor din radio, care au fost cu mine şi care au fost alături de mine. A fost un proiect destul de lung şi de luni mă voi întoarce la radio, la Pro FM. Şi mă bucur ca îi pot ajuta pe copiii de la Magic Camp, care vor primi 25.000 de euro care au plecat deja spre ei. Sigur că îi voi da şi lui Augustin bani, merită din plin", a povestit George, într-un interviu acordat Click!.

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net