Fata lui Enache se teme şi acum pentru viaţa ei

2-3-buna-dimi-1.jpg

Adrian Enache n-o scapă din ochi pe fiica lui, Diana

La trei ani şi jumătate de când a fost agresată de portarul blocului în care locuieşte tatăl ei, fata lui Adrian Enache este speriată că bărbatul ar putea ieşi din puşcărie. Deşi a primit o pedeapsă de 5 ani, agresorul are şanse să iasă mai repede pentru bună purtare.

Pentru Diana Enache (21 ani), fata lui Adrian Enache, coşmarul nu s-a terminat. În vara anului 2014 a văzut moartea cu ochii, iar acum se teme din nou pentru viaţa ei. Bărbatul, care a înjunghiat-o cu un briceag, poate ieşi în curând din penitenciar pentru bună purtare.

“Poate să iasă condiţionat pentru bună purtare dacă şi-a ispăşit două treimi din pedeapsă. Sigur, asta doar dacă îi aprobă instanţa”, ne-a declarat avocatul Katia Cicală, apărătorul Dianei Enache în procesul pe care i l-a intentat agresorului Ali Kanaan (50 ani). Diana Enache a fost agresată de acesta, care era angajat ca portar al blocului în care locuia tatăl ei, într-o seară de iulie, când i-a cerut sprijinul, pentru că nu funcţiona electricitatea în apartament. Fata artistului avea pe atunci 17 ani şi s-a plâns că bărbatul a sărit la ea în momentul în care a intrat în locuinţa tatălui său din Băneasa. Tânăra a fost înjunghiată de libanezul Kanaan Ali, în momentul în care acesta a atacat-o şi a încercat să o violeze. Fata a ripostat şi s-a apărat cu mâinile.

2-3-buna-dimi-2.jpg

Ali Kanaan vrea să plece mai repede din închisoare

În urma altercaţiei, Diana Enache a fost mutilată la mâini şi la sâni, rămânând cu cicatrici până în ziua de azi. Adrian Enache a aflat cu groază de la fiica lui că libanezul “i-a pus mâna pe corp, pe fese”. “În tot blocul era lumină, mai puţin la noi. Cum să vii cu un briceag şi să repari lumina? Diana a avut stăpânire de sine şi a putut să scape, apoi să fugă la recepţia unui hotel din apropiere, unde a rugat să se sune la poliţie şi la Salvare”; spunea interpretul la momentul respectiv.

 

Diana a făcut terapie cu un psiholog

A trecut o perioadă bună de timp până când Diana şi-a revenit complet. Fata solistului a mers la medic şi a făcut ore în şir de terapie la un cabinet de psihologie. În plus, mult timp nu a putut să-şi mişte degetele de la mâna dreaptă, în condiţiile în care Bac-ul bătea la uşă. Experienţa prin care a trecut a maturizat-o pe Diana Enache şi a determinat-o să se înscrie la Facultatea de Drept unde studiază acum în anul trei. Totuşi, cu toate că spune că a trecut peste acest incident care i-a marcat viaţa, ea nu este nici acum liniştită. “Am trecut, dar undeva există o temere care bănuiesc eu şi sper că va trece o dată cu timpul. Va fi destul de greu, pentru că anul acesta cred că iese din închisoare şi m-am mai gândit aşa... Îmi este teamă de lucrul acesta. Şi toată lumea spune, nu se va mai întâmpla nimic, nu are ce să se întâmple, dar eu tot aşa am o teamă. Din exterior toată lumea zice, dar când nu treci tu... Dar când tu şi cu tine treci prin situaţia în care eşti supus, atunci îţi dai seama că există o frică... Nu, nu m-am plâns, a fost drama mea, am trecut peste, îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt bine aici (cap-n.r.) şi aici (inima-n.r.) că merg pe motto-ul mănâncă, roagă-te, iubeşte...”, a mărturisit tânăra la Antena Stars. “Nu ştiu adevărul, dar bănuiesc că ar putea ieşi pentru bună purtare”, ne-a spus şi Adrian Enache.
Ali Kanaan a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani de puşcărie cu executare, din care a efectuat trei ani şi jumătate.

 

S-a ales cu răni pe mâini şi pe torace

2-3-buna-dimi-3.jpg

Diana Enache a trecut printr-o dramă

Tragicul episod de acum trei ani şi jumătate a lăsat urme adânci pe trupul, dar şi în sufletul adolescentei. Diana Enache a fost atacată cu un cuţit de către portar, Ali Kanaan. Rezultatul: răni adânci la mâini, dar şi pe torace, sub sâni. Tânăra a trecut prin mai multe operaţii şi nici acum mâna dreaptă nu este complet vindecată. La proces, fiica cântăreţului a povestit că portarul a încercat să o pipăie şi a sfârşit prin a o înjunghia.

Loading...