Explicaţia de necrezut pentru care Cotabiţă nu mai era difuzat la radio

Ultima actualizare:
Cotabiță, pe scenă la Mamaia,  în anul 1990
Cotabiță, pe scenă la Mamaia, în anul 1990

Medicii Spitalului de Urgenţă Floreasca, unde Gabriel Cotabiţă a fost adus de urgenţă, vineri, în urma stopului cardiac suferit la o sală de sport, se zbat să-l ţină în viaţă pe solist.

Cântăreţul se află la Terapie Intensivă, în stare de inconştienţă şi este ventilat mecanic,  iar pronosticurile doctorilor sunt rezervate. Prietenii şi colegii de generaţie spun că şi necazurile legate de carieră i-au slăbit inima.

“Totul e în regulă, ba chiar spectaculos. Mă bucur de viaţă. Şi e bine când te bucuri de ea”, spunea Gabriel Cotabiţă (59 de ani), vineri, într-un interviu pe care l-a acordat revistei ”Ok! Magazine”. Ca o ironie a sorţii, la fix o oră după aceste dezvăluiri, artistul s-a prăbuşit ca secerat în sala de sport a unui hotel din Capitală, în urma unui stop cardio-respirator, cel mai probabil din cauza efortului.  Nici acum, după trei zile de la această nenorocire, Cotabiţă nu şi-a revenit din comă, fiind conectat la aparate. 

Gabriel Cotabiţă: «Se zbate mult pentru muzica românească»

Cadrele de specialitate ale Spitalului Floreasca sunt rezervate în ceea ce priveşte şansele de supravieţuire ale cântăreţului. Colegii de generaţie ai îndrăgitului artist spun că Gabi suferea, în tăcere, din cauza faptului că muzica lui nu mai era „pe val”. Nemulţumirea legată de faptul că i s-au refuzat piesele de către posturile de radio particulare, dar şi marile case de producţie, este confirmată şi de Ionel Tudor: ”Gabi era într-o formă excelentă. Vineri, la orele 12.00,  trebuia să fie la mine la repetiţii pentru un spectacol organizat de ARCUB, ”Cele 3 Dive”, din iunie, cu Monica Anghel, Luminiţa Anghel şi Nico. Gabi era invitat în spectacol. N-a mai venit la repetiţii, mi-a zis că merge la sală şi că are un interviu.  Să dea Dumnezeu să fie bine. El chiar a muncit mult. Este un om care se zbate foarte mult pentru soarta muzicii uşoare româneşti. A făcut un concert la Sala Palatului, îşi doreşte ca piesele lui să sune într-un fel, este un perfecţionist. Era nemulţumit de ceea ce se întâmplă pe piaţa muzicală românească. Prea multe nonvalori puse în funcţii de conducere, care nu vor în jurul lor oameni valoroşi, să nu se simtă mici! Iar casele de producţie de la noi sunt de rahat! Toate acestea s-au strâns şi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Gabi este un om care s-a îngrijit extraordinar de mult, este un tip deştept”, ne-a spus  compozitorul.

Gabriel Cotabiţă a fost difuzat ultima oară în decembrie

La Radio Zu, Gabriel Cotabiţă a fost difuzat în decembrie şi, cel mai recent, vineri, adică în ziua în care a făcut infarct. Artistul nu a solicitat niciodată ferm să i se difuzeze piesele pe postul mai sus menţionat, însă chiar dacă şi-ar fi exprimat dorinţa, ar fi fost în zadar. “Ultima oară, Gabriel Cotabiţă a fost difuzat vineri, de la ora 16.00. În mod normal, melodiile lui nu fac parte din playlist-ul Radio Zu, dar le găsim potrivite unor situaţii. Pe 1 Decembrie, el a fost invitat să cânte în studio. Postul nostru are o reţetă, iar în reţeta respectivă unele lucruri nu se potrivesc, chiar dacă sunt de calitate”, a declarat Tony Teşiu, directorul de programe de la Radio Zu, pentru Click!

Gabriel Cotabiţă a debutat ca membru al trupei Holograf


    Cotabiță, pe scenă la Mamaia,  în anul 1990
Cotabiță, pe scenă la Mamaia, în anul 1990

Gabriel Cotabiţă, care s-a născut pe 1 noiembrie 1955, la Craiova, este cântăreţ de muzică uşoară şi pop-rock, prezentator, producător muzical şi de televiziune. De asemenea, este solistul formaţiei VH2 şi a fost membru al cunoscutului grup rock Holograf, în anii 1980. Împreună cu Holograf a lansat, în anul 1984, albumul «Holograf 1».Gabriel Cotabiţă a jucat în filmul muzical «În fiecare zi mi-e dor de tine», de Gheorghe Vitanidis, muzica fiind semnată de George Grigoriu şi Ionel Tudor. De asemenea, figurează pe coloana sonoră a peliculei «Rezervă la start», de Anghel Mora, muzica fiind compusă de Adrian Enescu. 

De-a lungul carierei, Gabriel Cotabiţă a lansat mai multe albume, printre care «Formaţii rock 5» (cu formaţia Redivivus, album colectiv), «Holograf 1» (cu formaţia Holograf), «Noapte albastră», «Noi rămânem oameni», «Prima iubire şi ultima», «În fiecare zi mi-e dor de tine» (cu Marina Florea), «Prizonier», «Viaţa e un cazino», «Greatest Hits» (cu formaţia VH2), «Dacă n-ai iubi» (cu formaţia VH2), «Fărâme de tandreţe», «2» (cu formaţia VH2) şi «25 de ani de nopţi albastre - Best of Gabriel Cotabiţă». 

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net