Exclusiv! Carmen Negoiţă, adevărul despre relaţia cu Brigitte şi secretele de la “Ferma 2019”

carmen-negoita_3.jpg

carmen negoitaCarmen Negoiţă a fost eliminată de la "Ferma" în ediţia din 21 februariefoto: PRO TV
ferma 2019, carmen negoita, brigitte nastase, concurenti eliminati ferma 2019
de Gheorghe Chelu

În ediţia din 21 februarie am asistat la eliminarea ei de la “Ferma”, în urma duelului cu Ioana Filimon. Astfel, Carmen Negoiţă s-a întors la viaţa şi la obiceiurile ai, aşa că recent am întâlnit-o la un eveniment monden, mai exact la petrecerea de lansare a noului show de la PRO TV, “Cântă acum cu mine”, emisiune care va începe din 3 martie.

Click!: Bine ai revenit în lumea mondenă! Cu câte kilograme mai puţin te-ai întors, pentru că se vede că ai slăbit şi arăţi foarte bine.

Carmen Negoiţă: Bine v-am regăsit, 2-3 kilograme, însă de când m-am întors recuperez, nu m-am putut opri din mâncat de când am venit acasă. Sper să nu mă ţină prea mult pofta asta.

Cum ţi s-a părut experienţa asta la “Ferma”?

A fost o experienţă interesantă, dar dură. E foarte complicat să trăieşti cu atâţia oameni pe care nu-i cunoşti.

Dar voi v-aţi mai intersectat pe la evenimente mondene.

Pot să spun că din toată gaşca care era acolo îi cunoşteam pe Jorge şi pe Gianina Ilieş. În rest, îi ştiam după nume, dar n-am avut niciodată de-a face cu ei, nici n-am făcut cunoştinţă. Ame mi-a zis că la un moment dat am fost eu să-mi fac nişte analize şi era acolo, am fi schimbat nişte vorbe. Am uitat că mă ştiam şi cu Vali Bărbulescu.

Când ai semnat contractul cu Pro TV, nu ştiai cu cine vei intra în “Ferma”?

Nu, nu ştiam. Am văzut lista înainte de Revelion. Dar noi ne-am cunoscut personal când am fost în emisiunea «La Măruţă», am mai făcut nişte poze. Atunci am făcut cunoştinţă cu restul echipei.

brigitte-carmen-negoita-ferma.jpg

Carmen Negoiță și Brigitte, conflict și împăcare la „Ferma”Foto: Colaj Click!

Cum au fost condiţiile la “Ferma”? (n.r. s-a filmat în munţi, lângă Văliug, judeţul Caraş Severin)

Aveam o cadă, ceea ce era OK, dar nu puteai să te dezbraci pentru că era extrem de frig, centrala nu mergea. În prima săptămână am dormit cu trei bluze pe mine şi cu o căciulă în cap. Ulterior s-a mai reparat centrala, dar mergea două zile, după care iar nu mergea… Pot să spun că mai multă căldură am simţit în ultima săptămână, am stat doar 4 acolo. Mă puteam dezbrăca într-un maieu. Dar, până atunci, efectiv am dormit cu geaca pe mine, mă trezeam şi mergeam direct la schi. Pereţii erau foarte îngheţaţi, făcându-se fum, cred că s-au mai încălzit şi ei. Am avut temperaturi de -20 de grade. Era un frig acolo, pot să spun că m-am călit.

Ai repeta experienţa? Ce ţi-a plăcut cel mai mult acolo?

Da, aş repeta-o. Exceptând partea cu oamenii, care-i mai dificilă, şi duelurile, care a fost un lucru foarte stresant, mi-a plăcut reconectarea cu copilăria. Spartul lemnelor, datul la zăpadă, să înveţi tot felul de lucruri, astea mi-au plăcut, mi-a făcut mare plăcere.

carmen-negoita_1.jpg

carmen negoitaCarmen Negoiţă este unul dintre cei mai cunoscuţi bloggeri de fashion din România

Cum a fost relaţia cu Brigitte? Noi am văzut multe pe micile ecrane pe care voi nu le ştiaţi.

Exceptând acel episode cu cearta noastră, care a început de la o chestie banală, eu pot să spun că m-am înţeles OK, am lucrat împreună. Singura problemă cu ea este că este foarte stresată şi stresantă şi trece de la o stare la alta, şi tonul vocii ei era foarte deranjant, efectiv, la un moment dat nu-ţi mai auzeai gândurile. Toată lumea avea o problemă cu decibelii ăia ridicaţi, efectiv era era obositor să auzi pe cineva vorbind continuu pe o tonalitate atât de înaltă. Am văzut abia după ce a zis în emisiune…

Sora Claudiei Pavel a spus «La Măruţă» că o va da în judecată pe Brigitte pentru ce a spus despre sora ei. Tu ce ai de gând?

Nu ştiu dacă e de mers acolo, nu am avut timp să mă gândesc la asta, trebuie să recunosc. Mi se pare stupid, iar eu personal sunt convinsă că nu m-am încadrat în categoria aceea. Ea a văzut un articol de la care a constatat nişte lucruri. Ceea ce nu este cazul. Pot să spun cu mâna pe inimă că noi trei nu am împărţit niciodată acelaşi bărbat. Asta este sigur. O să mă gândesc, însă ea, dacă va gândi situaţia, cred că o să îi pară rău despre ce a zis şi nu cred că o să ajungem la judecată. Este foarte trist că atunci când se ajunge la asemnea vorbe ţi se strică imaginea, chiar dacă tu n-ai avut treabă cu omul respectiv. Iar referitor la Claudia Pavel, nu ştiu care a fost situaţia cu Cătălin (n.r. Cazacu). Dar faza că ea a umblat cu primul soţ al lui Brigitte mi s-a părut o absurditate şi am să vă şi spun de ce. Singura ei dovadă era o poză, pe care ea a găsit-o în telefonul soţului ei. Aşa mi s-a confesat în bucătărie, în prima săptămână, că ea s-a culcat cu primul ei soţ. Asta-i stupid, Claudia avea pe vremea aia 15 ani. Mi s-a părut foarte deplasat.

carmen-negoita_2.jpg

carmen negoita ioana filimonCarmen Negoiţă a pierdut duelul cu Ioana Filimonfoto: PRO TV

Pe cine ai vedea câştigător la “Ferma”?

Nu ştiu pe cine aş vedea, dar ştiu că mi-aş dori să fie Marius Crăciun. Are o situaţie mai delicată acasă, e un om bun, muncitor şi luptător. Mi-a povestit mai multe de acasă de la el, este şi piteştean de-al meu.

Cum eşti ca mamă?

Sunt o mamă strictă, dar în acelaşi timp prietenă cu copiii mei. Acum lucuiesc doar cu Harry, Ingrid este la şcoală, în Anglia, din septembrie 2017. Cu copiii am o relaţie foarte deschisă, dar sunt şi strictă pe anumite subiecte. De altfel, ei mi-au dat acordul şi m-au încurajat să vin la emisiune şi doar de acordul lor aveam nevoie. Sunt o mamă relaxată din multe puncte de vedere şi îi cresc liber pe copiii mei şi îi învăţ să îşi asume responsabilităţi. Nu sunt genul de părinte sufocant. Am discutat despre sex şi alte pericole care apar în această perioadă, de acum foarte mulţi ani. Sunt conştienţi că anumite decizii pe care le iau pot avea diverse consecinţe şi că trebuie să si le asume. De asemenea, am încercat să îi învăţ valoarea banilor şi să aibă satisfacţia lucrului făcut de ei şi a banilor câştigaţi de ei. Dar sunt conştientă că de anumite lucruri trebuie să se lovească ei în viaţă, ca să înveţe o lecţie, la fel cum am făcut şi eu. Părinţii pot să sfătuiască, să înveţe, dar nu să impună, mai ales când sunt atât de mari. Viaţa, cu siguranţă, o să îi călească şi anumite lucruri le înveţi în ani.

Loading...

Citește și

  • catalin morosanu fermier sef

    Ferma 2019. Cătălin Moroşanu a ajuns şef peste concurenţi. Cream şi Diana Belbiţă, în pericol

    Cel mai harnic concurent de la Ferma 2019, Cătălin Moroşanu, a ajuns în această săptămână fermier-şef după o probă grea pe care a câştigat-o în faţa lui Silviu Ţolu. Luptătorul a demonstrat că are o mare putere de concentrare şi la finalul serii a fost declarat învingător. Urmează ca în episodul de miercuri (27 februarue) să desemneze cei doi servitori şi mai apoi pe unul dintre ei să-l trimită la duel.

  • concurentii de la ferma

    Cine e vocea de la Ferma 2019? Busu, înlocuit după problemele de sănătate

    Timp de trei sezoane, Florin Busuioc a fost ”vocea” de la „Ferma vedetelor”. În noua „Ferma”, celebrul Busu a fost înlocuit din cauza gravelor probleme de sănătate. Locul său a fost luat de un alt colaborator Pro TV. Este vorba de fostul jurat de la „MasterChef”, Răzvan Exarhu.