Emma Zeicescu: „Am nevoie de o iubire care să mă fiarbă la foc mic”

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

De 13 ani lucrează în televiziune, dar primii bani i-a făcut dintr-un job oarecare. Emma Zeicescu, prezentatoarea emisiunii „Perfect Imperfect” de la TVR 1, a povestit în exclusivitate despre începutul carierei, dar și despre relația modernă pe care o are cu iubitul ei.

  • Emma, în ce an ai debutat în televiziune?

Primul meu live a fost prin 2004, lucram la Național TV și eram reporter pe politic. Eram atât de bucuroasă că lucram pe politic că abia așteptam să văd cum se simte adrenalina aia de direct. Nu a trecut mult timp și am primit „botezul directului”. Aveam cam 24 de ani și am simțit cumva că asta e ce vreau să fac. Au trecut mulți ani de-atunci, dar și acum îmi aduc aminte de fluturii ăia din stomac. Îmi tremurau genunchii! A fost o experiență tare frumoasă!

  • Cum a fost debutul?

A fost genul ăla de situație în care știi din start că poți, dar că mori de frică. Mai ales că avusesem în urmă cu câteva luni, pe vremea aceea lucram în radio, regretul că nu apucasem să demonstrez ce pot în materie de televiziune. Țin minte și acum cum am mers spre casă și mi-au dat lacrimile, pentru că simțeam că pot să fac televiziune și parcă nu mi se întâmplau lucrurile așa cum îmi doream. M-am rugat atunci la Dumnezeu să-mi ajute să dau măcar un direct în viața asta. Și mi-a dat! Suntem ceea ce gândim, așa că am dat sute de live-uri în următorii ani, iar meseria în sine s-a transformat într-un live continuu. Așa că atenție ce vă doriți!

„Viața, în sine, este Perfect Imperfectă”


    Emma Zeicescu a acceptat provocarea unui ședințe foto sexy, pentru coperta Click! TV din 22 septembrieFoto: Zoltan Lorencz / Click! TV
Emma Zeicescu a acceptat provocarea unui ședințe foto sexy, pentru coperta Click! TV din 22 septembrieFoto: Zoltan Lorencz / Click! TV
  • De ce ai ales mass media?

Și când eram în liceu aveam așa o aplecare spre partea asta de jurnalism. Eram parte din echipa care făcea revista clasei, dar cel mai mult m-a marcat un film din copilărie. Era perioada casetelor închiriate, pentru că nu aveam televiziune prin cablu. Avam o casetă cu un film în care o jurnalistă încerca să slaveze un om nevinovat, condamnat la moarte. Mi-a plăcut adrenalina, faptul că ea avea o viață dinamică și plină de energie, dar mai ales faptul că eprezenta un jurnal de știri tv. Am văzut filmul ăla de 100 de ori și mi-a rămas undeva în suflet. Poate că și de acolo mi se trage...

  • Ce ai făcut înainte de televiziune?

Primul meu job a fost să împart fluturași în cutiile postale. Așa am făcut primii bani. În viziunea mea ar fi trebuit să fiu designer vestimentar sau pictoriță, dar jurnalismul era de fapt pregătit pentru mine. Am încercat și puțina presă scrisă, un pic de agenție media, dar tot la televiziune m-am întors. Ea a fost și rămâne dragostea mea! Asta mă văd făcând până spre finalul carierei, chiar dacă am investit și în online - www.perfectimperfecte.ro.

  • Tocmai ai sărbătorit 37 de ani. Cum te simți la vârsta aceasta?

37 este vârsta femeii care înca mai caută răspunsuri, este vârsta în care știi câte ceva, înțelegi că unele lucruri nu se pot schimba... dar te mai zbați. Vrei să faci lucrurile să se întâmple! Mă simt tânără și pusă pe fapte mari. Îmi impun să pășesc spre 40 cu sentimentul că încă pot, merit și vreau să fac lucruri mărețe. Cred că e singura variantă să mergi mai departe. Viața, în sine, este Perfect Imperfectă, așa că nu ai decât să o iei așa cum e. Porția de râs nu-mi lipsește în nici o zi, este sigurul tratament ca să supraviețuiești frumos. Ce mă așteaptă la 37? Habar n-am, dar oare nu e mai bine așa? Să ai parte de surprize din partea vieții? Vreau să mă bucur de viață, asta e clar!

Nu se grăbește să se recăsătorească


    Emma Zeicescu și Claudiu Popa, prezentator de știri de la Realitatea TV, au împreună un băiețel pe care l-au botezat Rafael Idrisfoto: revista OK! Magazine România
Emma Zeicescu și Claudiu Popa, prezentator de știri de la Realitatea TV, au împreună un băiețel pe care l-au botezat Rafael Idrisfoto: revista OK! Magazine România
  • Spune-ne secretul siluetei tale.

Sunt genul de om care, dacă mănâncă, se îngrașă ușor. Așa că ciugulesc, încerc să evit dulciurile și pâinea și fac sport de două-trei ori pe săptămână. Mai am de lucrat, dar mă bucur că am scăpat de cele 18 kg luate în timpul sarcinii. Nu am timp să stau în saloane și să aplic tot felul de metode noi de slăbit. La mine e simplu: ești ceea ce mănânci! Ce sacrific? Ciocolata, da... draga de ea! Ne întâlnim din ce în ce mai rar!

  • Tu și Claudiu aveți un băiețel de trei anișori. De ce tot amânați nunta?

Pentru că nu am crezut foarte tare, nici când eram mai tânără, nici acum, în instituția căsătoriei. Așa am fost și în tinerețe, chiar dacă am la activ un divorț. Și atunci eram reticentă, acum chiar și mai mult. Nu cred că documentul ăla face foarte mult bine. El pare să dea unuia dintre parteneri sentimentul suprem că e gata, că poate să facă ce vrea, celălalt nu o să mai plece. Greșit! Facem erori majore când suntem căsătoriți! Ne așteptăm ca partenerul să accepte orice și oricum, ceea ce nu e cazul. E atât de bine să nu te simți legat de cineva, încât nu te simți presat. Stai acolo cât timp simți, iar noi doi așa suntem, spirite libere! Gândim la fel, iar faptul că avem un copil nu ne încurcă, doar ne bucură. Suntem o familie mai modernă, mai deschisă! Iubirea nu are nevoie de documente, ea respiră libertate!


    Emma Zeicescu prezintă emisiunea „Perfect imperfect” de la TVR 1, de luni până vineri, de la 10.00Foto: Zoltan Lorencz / Click! TV
Emma Zeicescu prezintă emisiunea „Perfect imperfect” de la TVR 1, de luni până vineri, de la 10.00Foto: Zoltan Lorencz / Click! TV
  • Primul mariaj de ce s-a destrămat?

Eu sunt o idealistă și o să mor așa, am nevoie de o iubire care să mă completeze și să mă fiarbă la foc mic. Sunt Fecioară cu ascendent în Scorpion, sunt o femeie care vrea, cere și are nevoie să se manifeste. În sufletul meu e o Regină, iar Regina are nevoie de recunoaștere și de un Rege cool. Pur și simplu nu mai eram în același film, așa că am preferat să plec, deși nu voiam să sufere. Am simțit că acolo nu mai era locul meu, după aproape șapte ani. Evident că mi-a fost greu să iau decizia, dar am știut că așa e mai bine pentru mine.

  • Dar depresia ai făcut-o după nașere, nicidecum după divorț. Cum ai depășit acea perioadă?

Am avut noroc că nu mă rușinez când am o problemă. Am mers la psiholog și îi mulțumesc și astăzi Gabrielei Minescu pentru ajutor. A fost esențial! Am depășit reglarea hormonală cu o bună consiliere psihologică, lucru pe care îl recomand din tot sufletul celor care au nevoie. Ajunsesem să mă gândesc la sinucidere, iar eu sunt o îndrăgostită de viață! De atunci nu mai judec nici un om care suferă de depresie. La mine a fost apă de ploaie, dar pentru alții care suferă în tăcere, viața poate fi un... iad!

  • Cum îți place să petreci timpul cu iubitul?

Suntem doi copii mari care, atunci când nu sunt cu copilul Idris, preferă să fuga la mare sau în călătorii. Avem încă în minte și în suflet frumoasa Barcelona. A fost ultima destinație și tare ne-a plăcut. Ne place să ascultăm muzică la pick-up, facem fotografii împreună sau eu alerg, iar el se plimbă cu bicicleta. Suntem doi oameni normali, suntem doi tineri care încearcă să supraviețuiască acestei vieți care ne cam aleargă. Sper să ne și lase să ne bucurăm...

  • Apropos de timp. Ești ocupată în prima parte a zilei cu emisiunea de la TVR 1. Ce faci după ce ieși din direct?

Ziua mea începe la 06.00 când mă dau jos din pat, la cafea îmi fac anunțurile pentru Facebook și Instagram. Mă ocup de mai multe conturi, așa că am câte ceva de făcut la prima oră. Abia apoi plec spre muncă, unde au loc machiajul și coafatul, live-ul pe Facebook, pregătirea emisiunii, discuțiile cu invitații și emisia „Perfect Imperfect”. Iar de la 11.35 încep să pregătesc emisiunea de a doua zi. După ce termin activitatea din TVR am întâlniri de afaceri și de două ori pe săptămână merg și la sport, altfel mă simt incompletă. Spre seară mă ocup de cel mic, asta e cea mai complexă și frumoasă responsabilitate. Funcționez de luni până vineri de la 06.00 la 23.00. Rezist în acest ritm, pentru că îmi și place! Sănătoși să fim!

image
image
image
image
image
image
carmen bruma fb jpg
image png
sean diddy profimedia jpg
image png
image png
banner dan negru 2 png
Georgiana Lobonț are o finuță de un an de zile, pe nume Ștefania, care este o frumusețe de fetiță
banner oana mizil png
image
actualitate.net
image
actualitate.net