Ele sunt cele mai tatuate vedete din România

Ultima actualizare:

    Ruby nu se mai satură de tatuaje
Ruby nu se mai satură de tatuaje

Vedetele noastre adoră tatuajele! Pentru unele sunt o modalitate de exprimare a personalităţii, altele vor să fie cool, sau mai e şi cazul celor care vor să celebreze sau să comemoreaze evenimente importante din viaţa lor şi să le poarte tot timpul…pe piele. Click! îţi spune care sunt cele mai “desenate” vedete.

Ruby are corpul acoperit cu peste 15 tatuaje

Ruby nu se mai satură de tatuaje! „Nu am stat să le număr niciodată, dar am în jur de 15 tatuaje. Cel mai important este o inimă, pe care o am pe interiorul braţului şi pe care scrie «mamaia», de la bunica mea. Mai am tatuată o rândunică, pentru că eu acasă, la Medgidia, stau pe strada Rândunelelor. Apoi, mai am nişte flori de hibiscus, un 15 cu aripi, pe spate, şi două fundiţe, pe picioare", a făcut Ruby inventarul tatuajelor ei în exclusivitate pentru Click!

Alex Velea, campion la tatuaje

Alex Velea e de departe, campion la tatuaje. Printre primele desene făcute şi pentru care a îndurat cu stoicism durerea celor zece ore de scrijelit pe piele, a fost chipul lui Smiley, în semn de respect că artistul l-a lansat în showbiz. Dar, Velea şi-a mai adăugat şi alte personaje, pe Ana, prima lui nevastă, şi pe Antonia, actuala iubită. Iar de când a devenit tată şi-a ”scris” pe piept numele fiului său şi data de naştere a micuţului: „Dominic, prinţul meu, 27, Antonia”.

Cătălin Botezatu are 7 desene pe corp

Designerul Cătălin Botezatu (49 de ani) este un împătimit al tatuajelor. Are nu mai puțin de șapte desene pe corp. Pe primul l-a făcut în urmă cu 30 de ani, când avea 19 ani, și a demonstrat un curaj nebun, căci a ales o zonă sensibilă, cea intimă.

Botezatu are tatuat un dragon de foc în ureche
Botezatu are tatuat un dragon de foc în ureche

"În zona intimă am tatuat un delfin. Pe vremuri, le spuneam fetelor: "Venți să-mi vedeți delfinul". Acum, m-am gândit, așa cum am schimbat și tatuajul de pe spate, care era un Pegasus meschin, și l-am transformat într-un leu mare, să schimb și delfinul pe care l-am făcut când aveam 19 ani," declara recent Botezatu pentru "Răi da' buni".

Adelina Pestriţu are 15 tatuaje
Adelina Pestriţu are 15 tatuaje

Acum, soarta delfinului este pecetluită, căci Cătălin a ales să-l schimbe cu un pește koi, semn că poate să suporte încă o dată durere într-o zonă atât de sensibilă. Cătălin mai are tatuat un dragon de foc în ureche.

Adelina are 15 tatuaje, dar nu se opreşte aici

“Povestea tatuajelor mele a inceput timid, în anul 2007, în Ibiza, când acest fenomen nu prinsese amploare în România, în rândul femeilor. Astfel, plină de entuziasm, mi-am făcut primul tatuaj, un semn chinezesc”, scria recent Adelina pe blogul ei.

Antonia şi-a făcut mai multe tatuaje de-a lungul timpului
Antonia şi-a făcut mai multe tatuaje de-a lungul timpului

Au urmat încă 14 tatuaje, iar bruneta spune că nu se va opri aici. Adelina mai are tatuat un future la încheietura mâinii stângi, pe şold are scris “Love is my secret”, iar pe piciorul stâng are trei steluţe. Cel mai mare tatuaj pe care îl are este în centrul abdomenului: mâna Fatimei sau Hamsa. Adelina are desenat ochiul ei în centrul mâinii.

Antonia, tatuaje multe şi micuţe

Antonia a demonstrat că este o împătimită a tatuajelor. Artista îi calcă pe urme iubitului ei, Alex Velea, şi se pare că în permanenţă lucrează să-şi îmbunăţăţească colecţia. Ea şi-a făcut mai multe tatuaje de-a lungul timpului. Ultimul este o inimioară pe care artista şi-a făcut-o lângă ureche.

Botezatu are mai multe tatuaje pe picior
Botezatu are mai multe tatuaje pe picior

Artista mai are o fundiţă pe mâna dreaptă, un ochi cu petale şi o lacrimă, pe mâna stângă, pe piciorul stâng are scris numele Mayei, iar pe dreptul o notă muzicală, pe care şi-a făcut-o în acelaşi timp cu Inna, în Mexic. În trecut, Antonia şi-a scris pe mâna stângă "Once upon a time", apoi şi-a tatuat gamba piciorului stâng. Anul trecut, din dragoste pentru Alex Velea, Antonia a suportat dureri cumplite când şi-a făcut pe gât logo-ul de muzician al iubitului său, Alex Velea. Cu gestul ei i-a demonstrat iubitului, dacă mai era nevoie, ce sentimente puternice are faţă de el.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
cum recuno ti un mecanic auto bun 5 calita i necesare jpg
image
image
image
image
image
image
image png
lavinia si banica jpg
Artista s-a aflat în pragul anorexiei
vedete la un pas de moarte jpg
monica tatoiu
Alexandru Ciucu jpg
tania popa colaj facebook jpg
„Singurul om cu care probabil voi ține legătura este Zmărăndescu",  a spus Ana Maria Pal
image
actualitate.net
image
actualitate.net