Ea este «îngerul păzitor» al lui Cătălin Botezatu

14_eva.jpg

Cătălin susţine că Eva, care este consilier medical, a devenit prietena lui de suflet

Cătălin Botezatu (51 de ani) a văzut moartea cu ochii de câteva ori, din cauza problemelor cardiologice. Acum, la trei ani de la operaţia la inimă, suferită la o clinică din Turcia, designerul susţine că se simte foarte bine.

Celebrul designer a suferit, de-a lungul vremii, trei preinfarcturi. Medicii l-au operat de două ori, în octombrie 2014, când i-au montat trei stenturi pe aorta coronară, care irigă 60% din inimă, iar un an mai târziu, Cătălin a mai suferit o intervenţie chirurgicală şi în Turcia, unde cardiologii i-au mai montat alte două stenturi. Cum ambele operaţii s-au dovedit un succes, Botezatu a dorit să ne povestească despre cea care i-a salvat viaţa, găsindu-i cei mai buni specialişti.

Zoom
Cătălin Botezatu a fost operat, în urmă cu trei ani, la o clinică din Turcia. Medicii i-au montat două stenturi la inimă

Doarme doar trei ore pe noapte

Este vorba despre Eva Pavel, consilier medical: „Datorită Evei am găsit cea mai bună soluţie de tratament pentru mine, la o clinică din Turcia. Cu ajutorul ei am trecut mai uşor peste toată perioada dificilă din viaţa mea şi mă bucur să ştiu că este acolo şi că mă pot baza pe ea. Din consilierul medical care m-a ajutat să găsesc cele mai bune soluţii de tratament, Eva a devenit rapid prietena mea şi omul care mi-a demonstrat că, dincolo de o meserie pe care o faci, contează foarte mult să empatizezi cu pacientul şi să îţi doreşti ca acesta să se vindece şi să fie bine”, a mărturisit Cătălin Botezatu.

Ar trebui să o lase mai uşor cu munca, dar nu poate: „Mă rog şi îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare seară că dimineaţa mă trezesc şi că mi-a dat şansa să văd lumina zilei, iar seara mă rog să văd lumina zilei a doua zi. Dumnezeu decide dacă o să mă opresc într-un fel sau altul. Am un program ucigător, care mă ţine în formă, pentru că mă ghidez după următorul principiu: sunt un cal pur sânge, care niciodată nu aleargă după un lucru pentru a câştiga, ci pentru a întreţine forma. Ajung să mă culc pe la trei-patru dimineaţa şi mă trezesc la şapte dimineaţa, dorm 3 ore pe noapte”, a mai declarat el, pentru Click!

loading...
Loading...