Drama lui Dan Bittman! Și-a pierdut tatăl în noaptea de Revelion! «Am cântat pe pastile»

Ultima actualizare:

    Dan Bittman a fost nevoit să urce pe scenă la câteva ore după decesul părinților săifoto: arhiva personală
Dan Bittman a fost nevoit să urce pe scenă la câteva ore după decesul părinților săifoto: arhiva personală

Dan Bittman (54 de ani) a trecut printr-o dramă când părinții săi au murit! Cântărețul și-a deschis sufletul și a vorbit, în premieră, despre pierderea părinților săi. Bittman a dezvăluit că a fost nevoit să cânte chiar la câteva ore după ce părinții săi trecuseră în neființă, căci nu a putut să anuleze concertele pe care le avea la acea vreme.

Dan Bittman și-a pierdut ambii părinți, la diferență de câteva luni și a fost nevoit să-și onoreze contractele și să cânte la numai câteva ore după ce părinții lui decedaseră. Acestea au fost, poate, cele mai grele momente ale carierei sale cu trupa Holograf. 

Tatăl lui Dan Bittman s-a stins din viață în 2011, chiar în noaptea de Revelion. Cum artistul avea trei concerte de onorat, acesta a cântat cu ajutorul calmantelor. „Tata a murit de Revelion 2011, iar noi aveam 3 spectacole și, dacă nu era colegul nostru, care din păcate nu mai este printre noi, Mihai Coman, care mi-a dat pentru prima dată în viață o pastilă și mi-a zis: «stai liniștit», eram praf. Îl văzusem cu câteva ore înainte. Mi-am revenit și am cântat 3 spectacole”, a declarat artistul, la Antena Stars. 

Dan Bittman: „E o tragedie de fiecare dată!” 

La fel s-a întâmplat și la moartea mamei sale. Aceasta a decedat în iunie 2012. Artistul a primit vestea morții mamei sale la doar șase luni după ce tatăl său a decedat. „A doua zi am realizat ce s-a întâmplat. Eram la Sighișoara și tot așa, m-au sunat de acasă să vin că mama a murit. Și am cântat, dar asta e o tragedie de fiecare dată. Eu cel puțin sunt trecut. Acesta e prețul pe care îl plătești pentru meseria asta”, a mai dezvăluit Dan Bittman.

Citește și:

Dan Bittman șochează: «Mă vaccinez anti Covid». Ce tip de vaccin vrea solistul de la Holograf

Dan Bittman s-a despărțit de Liliana Ștefan: «Nu mai este partenera mea de viață de 4 ani». Detalii incredibile

image
image
image
image
image
image
banner zurli png
banner sonia trifan png
banner Anamaria Ferentz png
Theo Rose si Denis Hanganu Clanul Foto Pro TV  jpg
"Sunt eu atât de fericită!", a mai completat Octavia Geamănu
banner irinel columbeanu png
Harra Carmen jpg
banner gabriela cristea png
image
actualitate.net
image
actualitate.net