Diana Belbiță, primul interviu după eliminarea de la “Ferma”. Ce se alege de relația cu Marius Crăciun

14-11.jpg

Diana a părăsit competiţia cu lacrimi în ochi

”Viaţa bate filmul”, iar asta s-a văzut şi în reality-show-ul „Ferma – Un nou început”, de la PRO TV, care în această seară, de la orele 21.30, îşi desemnează marele câştigător. Din păcate, Diana Belbiţă (22 de ani) a părăsit marţi concursul care ar fi îmbogăţit-o cu 50.000 de euro, după un duel de pomină cu Marius, iubitul ei. Vestita luptătoare ne-a oferit ieri un interviu de suflet.

Click!: Ai revenit acasă. Cine ţi-a lipsit cât ai stat în Fermă? 

Diana Belbiţă: Mi-a lipsit mami, aş fi avut nevoie de ea în multe momente. Şi meciurile, bineînţeles!

Câte kilograme ai slăbit?

12-4.jpg

Diana Belbiţă a pierdut duelul de marţi, cu iubitul ei, Marius Crăciun

Având în vedere că în viaţa reală am o viaţă de sportiv foarte activă cu cinci ore de antrenament pe zi, lipsa antrenamentelor şi-a spus cuvântul şi cred că am luat câteva kilograme. 

În ce relaţii vei rămâne cu Marius Crăciun, cel mai bun prieten al tău din „Fermă”?

Suntem prieteni buni şi, cu siguranţă, aşa vom fi şi după terminarea show-ului.

12-56.jpg

Diana şi Marius s-au înţeles de minune pe parcursul concursului

Cum ar trebui să fie bărbatul care îţi va fura inima?

Nu cred în bărbatul perfect. Şi categoric nu sunt eu omul care caută perfecţiunea.

Cu cine vei păstra legătura după ce ai fost eliminată din „Ferma – Un nou început”? 

Cu mai mulţi concurenţi. Marius şi Remus sunt primii pe listă, dar, cu siguranţă, Moro, Ioana, Silviu, Rengle, Vali Bărbulescu şi Carmen Negoiţă sunt oameni de care eu m-am ataşat.

Este cineva care te-a dezamăgit?    

Am avut parte de multe “şocuri” neplăcute pe parcursul Fermei în ceea ce priveşte oamenii, dar nu pot spune că este cineva cu care nu voi mai vorbi după emisiune.

Ce proiecte ai acum după terminarea reality-showului? 

Deşi mereu am spus că nu mă simt pregatită să fac “pasul cel mare” şi anume debutul în UFC, se pare că acest pas a venit mai devreme decât mă aşteptam şi am de gând să fac tot posibilul să fie de succes. În cel mai scurt timp voi părăsi ţara şi voi pleca în Canada pentru a mă pregăti la cel mai înalt nivel. 

Cum a început pasiunea pentru acest sport?

Am început să practic acest sport din întâmplare. Nu am fost o fană a luptelor în cuşcă până nu am ajuns eu acolo.

De multe ori după un astfel de meci ai tot felul de vânătăi şi lovituri. Cum te oblojeşti după astfel de încercări?

Nu sunt o adeptă a perfecţiunii, mai ales în ceea ce mă priveşte. Am învăţat că performanţa cere sacrificii şi am învăţat să mă iubesc în orice situaţie.

Emoţii mari, în această seară, la marea finală!

12-finalisti.jpg

Concurenţii au stat cu sufletul la gură, la desemnarea finaliştilor

După ce Diana a părăsit show-ul cu lacrimi în ochi, cei cinci s-au luptat pentru premiul de 50.000 de euro şi au rămas doar doi în finală: Marius şi Moroşanu, cel din urmă având în palmares un alt trofeu, la ”Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, filmat de PRO TV în jungla africană în 2015. Tot aseară a izbucnit un alt scandal între Kamara, Otniela şi Pastramă! Ediţia de marţi, „Ferma – Un nou început!”, a fost lider de audienţă pe toate segmentele de public: urban, comercial şi naional. Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 – 49 de ani, PRO TV a fost lider de audienţă cu 8.0 puncte de rating şi 24.1% share. 

Diana Belbiţă e cea mai bună luptătoare din România

12-belbita.jpg

Diana a câştigat zeci de premii, în ring

Fosta concurentă a reality-show-ului de la Pro TV “Ferma – Un nou început”, dar şi de la “Exatlon”, acolo unde s-a împrietenit cu Claudia Pavel, Diana Irena Belbiţă, are o viaţă plină. Diana este multiplă campioană la Kempo, kickboxing şi luptătoare profesionistă de MMA.  Singura campioană de MMA a României (deţinătoare a centurii Real Xtreme Fighting - cea mai mare promoţie de MMA din România). S-a apucat la 12 ani de cursuri de Judo, iar la 15 ani a decis să-şi ia viaţa în propriile mâini şi a plecat de acasă. Diana e una dintre tinerele care iubesc luptele MMA şi încearcă să fie alături de familia şi prietenii ei, la care ţine enorm. În data de 23 aprilie s-a anunţat oficial că a semnat contract cu cea mai mare promoţie de MMA din lume - UFC.

Loading...

Citește și

  • Șase concurenți luptă săptămâna aceasta pentru titlul de fermierul anului și premiul în valoare de 50.000 mii euro. După aproape trei luni de muncit de dimineata până seara, pe cei șase îi despart doar 3 zile de marea finală! Diana Belbiță, Otniela Sandu, Cătălin Moroșanu, Cătălin Zmărăndescu, Florin Pastramă și Marius Crăciun sunt semifinaliștii show-ului.

  • mihaela radulescu la ferma vedetelor

    Emisiunea "Ferma" de la PRO TV a venit sezonul acesta cu multe schimbări, dar iată că cele mai mari surprize tot din partea Mihaelei Rădulescu vin. Prezentatoarea show-ului pare din ce în ce mai apropiată de producătorul grec Dionisis Kounavis, cu care a dezvoltat o relație tandră, momentan pe Instagram. Diva îi trimite inimioare, pupici și îl alintă "Zeul meu", "Extraterestrul meu preferat". Cei doi nu se ascund, căci conturile de socializare pe care îşi trimit mesajele sunt publice.

  • marius craciun ferma

    Toată copilăria şi adolescenţa lui Marius Crăciun au stat sub semnul problemelor financiare. Concurentul de la Ferma 2019 şi-a deschis sufletul în faţa colegilor în episodul de marţi seara (7 mai), cărira le-a povestit printre lacrimi că familia lui era atât de săracă încât el şi fratele lui purtau aceeşi pereche de încălţăminte şi ieşeau pe rând din casă. Concurentul s-a înscris la emisiunea de la Pro Tv sperând că va câştiga marele premiu de 50.000 de euro pus în joc şi îşi va scoate părinţii din datorii.

  • concurenti ferma

    Ferma nu mai e ce a fost pentru divele ajunse în sălbăticie, ci se transformă într-o cazarmă, iar click.ro vă oferă primele imagini de acolo. După ce Iulia Vântur şi Monica Bârlădeanu au prezentat „Ferma Vedetelor”, show-uri filmate în ţară şi în Cipru, PRO TV a schimbat formatul, titlul emisiunii şi prezentatorii. „Ferma 2019” va începe pe 29 ianuarie şi îi va scoate pe concurenţi din zona de confort, iar gazdele Mihaela Rădulescu (49 de ani) şi Cristian Bozgan vor fi aşa cum nu aţi văzut vreodată un cuplu de prezentatori.