Delia va fi protagonista unui numãr de magie la iUmor

delia_iumor_2.jpg

Delia va fi șocată la iUmor
Citeste tot despre: 

De-a lungul celor şase sezoane, jurații iUmor au avut parte până acum de mai multe numere de magie, unele bune, altele fenomenale, însã când credeau cã le-au vãzut pe toate, în aceastã searã, de la 20:00, în platoul emisiunii îşi va face apariţia ca invitat special magicianul Johannes.

Johannes va mãrturisi încã de la început cã a avut mai multe idei despre cum sã îşi organizeze momentul la iUmor, însã pânã la urmã a fost nevoit sã ia o decizie: „Mi-am zis sã vin cu un pat de acasã şi cu bãieţii mei şi sã o invit pe Delia, cã pe cine altcineva, sã se aşeze aici frumos, sã se simtã ca la ea acasã!”, va spune acesta, continuând: „M-am gândit sã presez o fiinţã umanã. Sã o presãm literalmente!”, va mai spune el spre bucuria celorlalţi doi juraţi.

Cheloo va profita imediat de moment pentru a-l ruga pe magician „Poţi sã n-o mai aduci înapoi?”. Dacã va accepta Delia provocarea şi va intra la joc, dupã ce va afla ce şi-a propus magicianul, telespectatorii pot afla în aceasta seară, de la ora 20.00, la Antena 1, când Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată.

Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală!

Loading...

Citește și

  • „Eu fac parte din generaţia care a crescut afară. Merg în drumeţii de la 8 ani, iubesc muntele şi natura”, declară sus şi tare Şerban Copoţ, muzician şi prezentator al emisiunii „iUmor” de la Antena 1. Nu a renunţat la acest „sport” de când e tătic, dimpotrivă, i-a antrenat şi pe cei mic în expediţiile lui. Mai mult decât atât, a scris şi o carte în care le dezvăluie părinţilor lucruri importante despre ieşirile în natură alături de copii.

  • Andreea Marin a fost o adevărată surpriză la iUmor, iar acest lucru s-a datorat fix poziției pe care a avut-o în cadrul emisiunii, și anume numărul pregătit de roast, unde i-a criticat ironic pe jurați și nu numai. Dar vedeta nu a avut de spus lucruri doar despre vedetele Antena 1, astfel că, Mihaela Rădulescu și-a primit porția de ironie din partea Andreei Marin.