Cum își menține Anca Serea silueta, după cinci nașteri: «Am niște reguli de bun simț»

anca_serea_1.jpg

Cum își menține Anca Serea silueta
Foto: Instagram

Anca Serea se bucură de o familie numeroasă și de un soț iubitor, dar și de o silueta demnă de invidiat, care le-a facut pe admiratoarele ei, de-a lungul timpului, să se întrebe cum reușește fosta prezentatoare să se mențină atât de suplă, mai ales dacă luam în considerare faptul că aceasta a trecut nu prin una, ci prin cinci nașteri. În cadrul unui interviu, vedeta a dezvăluit „trucurile” la care apelează, mărturisind, totuși, că nu se stresează prea tare în lupta cu kilogramele, ci are mai degrabă gene bune.

Anca Serea are o formă fizică de invidiat, deși a trecut prin cinci nașteri. Fosta prezentatoare tv a dezvăluit recent câte kilograme cântărește și care sunt metodele la care apelează pentru a se menține suplă. Nu prea sunt cu dietele și cura de slăbire. De regulă, mănânc sub media unui un om normal, cred, dar doar pentru că așa m-am obișnuit. Sunt norocoasă că nu sunt pofticioasă! Mănânc două mese, chiar trei mese pe zi, și multe gustări. Am 53 de kilograme și mă mențin pentru că sunt foarte atentă la alimentație. În plus, în timpul liber, atunci când îl am, îmi place să stau cât mai mult în pat, să lenevesc. Prefer să dorm și să mă odihnesc”, a explicat Anca Serea, pentru perfecte.ro

anca_serea_silueta.jpg

Anca Serea are o siluetă demnă de invidiat
Foto: Instagram

„Sincer, pentru a mă menține în formă nu fac nimic deosebit! Din păcate nu îmi permite timpul. Am niște reguli de bun simț, pe care, cred eu, toți oamenii ar trebui să le respecte, mai ales după o anumită vârstă. Nu mănânc noaptea foarte târziu, și mănânc lucruri relativ sănătoase, nu cumpăr prostioare, tocmai pentru că tentațiile sunt foarte mari! Merg de două ori pe săptămână la masaj și la pilates”, a mai adăugat fosta prezentatoare. 

Fosta prezentatoare Anca Serea este căsătorită cu muzicianul Adi Sână, iar cuplul are împreună trei copii: Noah, Ava şi Moise Petru. Vedeta Prima TV a mai fost căsătorită, cu afaceristul Filip Poplingher, însă a rămas văduvă la numai 28 de ani, după ce soţul său a murit de cancer. Din căsnicia cu el aceasta mai are doi copii, pe David şi pe Sara.

anca_serea_familie.jpg

Anca Serea, alături de micuții ei
Foto: Instagram

„Secretul familiei: dragostea necondiţionată, iubire, sprijin şi familia. Nu cred că e vreun secret. (..) Cu bună organizare, cu puţine ore de somn şi cu trezire devreme. Mama mea ne ajută foarte mult, ea e eroina adevărata eroină (..) O parte dintre copii îi duc eu la şcoală. Sara face echitaţie, înot (..) Noah face de o jumătate de an pian, iar David va avea un an dificil.  Dacă-ţi doreşti ceva cu adevărat, bineînţeles, cu puţin efort. Mănânc multe fructe şi legume, evit să mănânc produse prelucrate, mănânc mâncare gătită de mama mea”, spunea Anca în urmă cu ceva timp, în cadrul unei emisiuni tv. 

Loading...
 
 

Citește și

  • Adrian Sînă și membrii familiei lui au avut parte de momente de maximă tensiune în avion. Aceștia au plecat la Viena pentru concertul celebrei cântărețe Katy Perry, însă Anca nu știa ce o să o aștepte acolo. Adrian Sînă și Anca dețin un canal de Youtube unde publica filmări din interiorul familiei cu cele mai amuzante și interesante activități pe care le întreprind împreună.

  • Vacanţa la mare a devenit o loterie vara aceasta, iar pe lângă loţiune de plajă, pălării şi ochelari de soare, turiştii şi-au pus în bagaje şi umbrele sau pelerine de ploaie. Weekendul acesta, fotoreporterii Click! le-au surprins şi pe vedete în lupta cu vremea rea.