Colegii n-au uitat-o! Luminița Anghel a cântat în lacrimi la Festivalul ”Laura Stoica”

Colegii n-au uitat-o! Luminița Anghel a cântat în lacrimi la Festivalul ”Laura Stoica”

Ultima actualizare:

    Luminiţa Anghel a cântat cu lacrimi în ochi
Luminiţa Anghel a cântat cu lacrimi în ochi

Elena Stoica, mama regretatei Laura Stoica, este mişcată de faptul că fiica ei nu a fost uitată de fani, chiar dacă au trecut 11 ani de la moartea sa: “În perioada 7-8 octombrie a avut loc, la Târgovişte, festivalul-concurs dedicat Laurei Stoica. Au fost momente foarte emoționante, pentru că anumite persoane care au cântat pe scenă mi-au adus aminte de viața mea și a fiicei mele. Ne-au făcut să lăcrimăm, au fost clipe foarte emoționante”. Trofeul, pe care trona o fotografie cu Laura, a avut și o stea în vârf, rudele îndoliate ale artistei făcând astfel legătura cu piesa ”Vreau să am steaua mea”, versuri compuse chiar de artistă, în anii tinereții: ”Vreau să am steaua mea/ Vreau să ajung la ea/ Vreau să o pot avea/ Căci eu n-am atins nici o stea". Festivalul a avut loc la Târgoviște, în orașul în care Laura a copilărit și a studiat muzica. Tot aici locuiește și mama artistei, Elena. La eveniment au susținut recitaluri și câțiva cântăreți care încă o păstrează în suflet pe Laura Stoica, printre ei numărându-se Luminița Anghel, care a cântat cu lacrimi în ochi, dar și trupa Krypton. Azi, 10 octombrie, Laura Stoica ar fi împlinit 50 de ani. Pe 9 martie 2016 ea şi logodnicul ei, Cristian Mărgescu, s-au stins într-un cumplit accident rutier, petrecut pe şoseaua Bucureşti-Urziceni.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ispita narcis bujor si concurenta bianca iotu jpg
laura cosoi facebook jpg
cheloo jpg
andreea raicu si mama ei jpg
banner haine jpg
Andreea Esca, dezvăluiri după aniversarea ei
Design fără titlu (5) png
banner florin piersic si anna szeles jpg
image
image