Claudiu Niculescu spune adevărul despre divorţul de Diana Munteanu

nunta4324.jpg

Niculescu și Munteanu s-au cunoscut în 2005, chiar de Paște, într-un grup de prieteni comuni. Doi ani mai târziu au făcut nunta cu mare fast la Palatul Snagov, în prezenţa a peste trei sute de invitaţi. Nași de cununie le-au fost soţii Borcea

La un an de la divorţ, antrenorul Claudiu Niculescu a decis să vorbească despre separarea de Diana Munteanu. “Un moment foarte dureros”, punctează el. „Este primul şi singurul interviu pe tema asta”, ne spune fostul atacant al lui Dinamo, tehnician la Mioveni. Claudiu a lăsat garda jos şi a făcut dezvăluiri fără perdea despre căsnicia cu vedeta tv şi despre relaţia pe care ei o au acum, după ce lucrurile s-au mai liniştit.

  • Click!: S-a spus că ai călcat strâmb şi acesta a fost motivul divorţului. Te întreb direct. A existat o altă femeie în timpul căsniciei cu Diana?

Claudiu Niculescu: Nu am avut nici o iubită, nu am nici o relaţie în prezent şi nici nu mă căsătoresc, aşa cum am tot citit prin ziare. În acest moment mă concentrez exclusiv pe carieră. Poate e greu de crezut, dar nu am nici o relaţie.

  • Eticheta de Don Juan crezi că a întărit aceste speculaţii?

Dar nu sunt deloc un Don Juan, dar n-aş putea să spun nici că mă deranjează că lumea vorbeşte aşa despre mine Totuşi, este o percepţie greşită. N-am fost niciodată un Don Juan. Orice om face greşeli în viaţă, probabil această etichetă mi s-a pus după prima căsnicie, când am avut anumite relaţii ... Este vorba de ceva ce s-a întâmplat acum 10 ani, sunt mult mai matur acum, nu mai sunt bărbatul care eram în tinereţe.

diana3435.jpg

Diana Munteanu
  • Revenind la Diana, în ce relaţii aţi rămas?

Ne respectăm, avem un scop comun, de a-l creşte pe David în cele mai bune condiţii. Muncim amândoi din greu să-i oferim totul şi să crească într-un mediu bun. Mă interesează viaţa Dianei, îmi doresc să fie sănătoasă. Ştiu că nu există nici o şansă ”să o ia pe arătură” pentru că este un om cu capul pe umeri. Mă interesează să fie bine tot timpul, este mama copilului meu şi vreau să ştiu că poate avea grijă de David cum trebuie.

  • Cum v-aţi înţeles la divorţ în privinţa programului de vizite?

Nu am nici o restricţie în privinţa vizitelor. Diana este foarte înţelegătoare şi mă lasă să stau cu David cât vreau, când vreau, inclusiv să plecăm în vacanţe. Asta îi face bine copilului. Fiecare weekend după meci mi-l petrec cu David, facem diferite activităţi. Mergem la mall, la film, la locul de joacă. Chiar vreau să subliniez că nu locuiesc la Piteşti, cu vreo blondă focoasă sau brunetă, aşa cum s-a spus. Stau acolo într-un apartament închiriat de club, pentru că este aproape de Mioveni, locul unde antrenez.

  • El ştie că părinţii au divorţat sau crede că eşti plecat cu echipa în cantonament sau la meciuri?

Va fi inevitabil să nu afle de divorţ, ori de la şcoală, ori cine ştie... Noi nu am discutat cu el încă exact pe această temă. Mai amânăm momentul.

cucopilu787.jpg

Diana şi Claudiu s-au despărţit civilizat, de dragul fiului lor, de care se ocupă amândoi
  • Lui David îi place fotbalul?

Da, foarte mult! M-a zăpăcit în ultima perioadă, tot ce vorbim e numai despre fotbal. El joacă la Academia de la Voluntari, am fost şi l-am văzut la un turneu de copii. E talentat, loveşte foarte bine mingea, probabil a moştenit asta de la mine (râde). 

Al doilea mariaj eşuat

Claudiu Niculescu a mai fost căsătorit cu Lidia, cu care are doi copii, Alexandru şi Rebeca. De ceva timp, Lidia a plecat din ţară, însă Claudiu susţine că legătura nu s-au rupt. “Cu prima soţie vorbesc des, ea lucrează în Anglia acum. Fetiţa s-a mutat cu ea, merge la școală acolo, iar băiatul stă la Craiova, face fotbal acolo. Şi el, ca şi David, este foarte talentat”, a mărturisit antrenorul.

 

Loading...

Citește și