Cele 5 secrete ale lui Trăistariu care l-au ajutat să slăbească

Ultima actualizare:

    Chiar dacă e pofticios, Trăistariu reuşeşte să se abţină de la mâncare. Astfel, a dat jos 7 kg în 5 luni
Chiar dacă e pofticios, Trăistariu reuşeşte să se abţină de la mâncare. Astfel, a dat jos 7 kg în 5 luni

Mihai Trăistariu a fost dintotdeauna atent la imaginea lui. Şi-a dorit să arate bine, să aibă muşchi şi pătrăţele pe abdomen. A ţinut tot felul de diete care nu au dat rezultat, până în vara trecută când, sub îndrumarea unui nutriţionist, a reuşit să dea jos 7 kg. Nu e uşor deloc, însă artistul a învăţat câteva trucuri care îl ajută să-şi păcălească pofta de mâncare.

„Am început dieta pe 9 august, din două motive: urma să joc roluri de femeie la „Te cunosc de undeva” şi apoi urmăream pagina de Facebook a unui antrenor personal care a slăbit multe vedete. L-am contactat, am început să facem un program personalizat de alimentaţie şi de sport, iar rezultatele au apărut – slăbesc, construiesc şi muşchi, m-am dus şi la solar să se vadă pielea frumos... Toate aceste lucruri mă motivează”, spune cântăreţul. Avea 68 kg la o înălţime de 1,71 metri. După 5 luni de dietă, acum a ajuns la 61 kg. Dieta a presupus o mulţime de renunţări şi restricţii, ceea ce nu e uşor deloc pentru un pofticios cum e Trăistariu, dar a strâns din dinţi. Încet, încet, a devenit expert în măsurat din ochi porţii de mâncare, număr de calorii, ştie cum se combină corect alimentele, ce e bun pentru el, ce nu e bun.

„La înălţimea mea, ar trebui să consum 1.800 de calorii pe zi, ca să rămân pe zero. Pentru a slăbi, trebuie să mănânc mai puţin. Îmi fac socotelile ca să nu trec de 1.500 pe zi, deşi am zile când mănânc 1.200 de calorii. Am devenit expert în gramaje, am planşe, tabele, totul măsor şi cântăresc la sânge înainte de a mânca. Ştiu că o gumă fără zahăr are 10 calorii, tot atât are o linguriţă de miere. De asemenea, eu mă cântăresc zilnic, dimineaţa; e o bucurie pe care o aştept cu nerăbdare. Nemâncat, dezbrăcat complet, mă urc pe cântar şi mă bucur când văd că dispar şi 100 de grame. E o joacă, mă pasionează, dar uite că din joaca asta a ieşit şi ceva bun”, spune el. 

E foarte mândru de fizicul lui
E foarte mândru de fizicul lui

Mihai Trăistariu merge regulat la sală

În acelaşi timp, merge la sală cu regularitate. „Obsesia mea dintotdeauna a fost să fiu musculos. Vreau să am lipici la fete şi să am încredere în mine”, explică el. Dar să revenim la alimentaţie. De 20 de ani mânca zilnic prăjituri, compoturi, dulceaţă pe pâine. A trebuit să renunţe la ele. A scos din alimentaţie făinoasele, dar şi lactatele. „Am făcut o analiză ADN pe care am dat 300 de euro pentru a vedea ce nu tolerează organismul  meu. Am aflat că nu diger bine lactatele, că pentru mine sunt chiar dăunătoare. Culmea e că sunt mort după ele. Eu înainte mâncam brânză cu smântână şi cu mămăligă din două în două zile, iaurtul nu-mi lipsea din casă... Dar dacă aşa spune acea analiză, am renunţat şi la ele”. 

Recunoaşte că e o muncă şi un efort să se priveze de toate mâncărurile lui preferate, mai ales că el e un pofticios. „Dacă-i văd pe alţii că mănâncă pizza sau cartofi prăjiţi, aş mânca şi eu. Dar tocmai pentru că am pornit pe drumul ăsta şi văd cât e de greu, mi-am propus să reuşesc, mai ales că şi rezultatele apar. Sunt foarte ambiţios”, spune Trăistariu. 

1. Nu mănâncă după ora 18.00. Dacă i se face foame, o păcăleşte dacă bea un pahar de apă cu lămâie, neîndulcit. „Mi se strânge stomacul şi nu mai simt foamea, chiar funcţionează. E cea mai bună metodă pentru cei care vor să se abţină de la mâncat. Efectul apare în 5 minute şi durează câteva ore. De aceea, mie nu-mi lipsesc lămâile din casă”, spune Mihai. 

2. Ca să slăbească de trei ori mai repede, dimineaţa se duce nemâncat la sală. Spune că, după 40 de minute de tras de fiare, simte cum i se topeşte grăsimea de pe abdomen. Apoi, la 12.00-13.00 mănâncă prima masă a zilei. Pentru un plus de efect, se mai dă pe abdomen cu o cremă ce accelerează procesul de ardere a grăsimii. „Ustură puţin, dar cred că funcţionează şi asta. Merg pe toate căile, ce să fac”, explică el. 

3. Ştie că senzaţia de saţietate se instalează după 20 de minute de când ai început să mănânci. Astfel, trucul lui este să guste puţin, apoi lasă farfuria pe masă şi îşi face de lucru prin casă până trec cele 20 de minute. „Mă întorc apoi, mai iau două guri şi gata, sunt sătul”. 

4. Într-o singură zi pe săptămână are „dezlegare” de la antrenor să-şi satisfacă o poftă. „Odată am băut un pahar de suc, altă dată o prăjitură, în altă duminică un pahar de vin. Dacă-mi satisfac mici pofte nu apar frustrările”.

5. Are grijă la combinaţia alimentelor. Ştie că nu trebuie să mai mănânce la aceeaşi masă carne cu orez sau cartofi. Dacă îşi ia o porţie de ficăţei cu piure, întâi mănâncă piureul şi, după 2-3 ore, ficăţeii. „Combinaţiile nereuşite îngraşă. Carnea se combină doar cu legume crude sau fierte ori cu mămăligă”.

Citește și:

Picturile nud l-au scos din sărăcie pe fratele lui Trăistariu

Mihai Trăistariu, mărturisiri tulburătoare despre perioada copilăriei!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
mario scurtu jpeg
image
image
image
image
image
image
Enzo chefi la cutite jpg
don pepe colaj captura video jpg
bia khalifa colaj instagram jpg
feli facebook jpg
freya allan jpg
banner Antonela Pătruț png
banner claudia patrascanu png
banner Antonio Pasarelli png
image
actualitate.net
image
actualitate.net