Ce viaţă de divă are Raluca Zenga în Dubai!

4w8a0505.jpg

Raluca Zenga şi copii ei
Foto: OK Magazine

Raluca locuiește în Dubai de șapte ani, deși soțul ei, celebrul antrenor de fotbal Walter Zenga, muncește în prezent în Italia. Dar ei se vor revedea curând, căci se apropie vacanţa sportivă. Reporterii Click! au întâlnit-o pe Raluca Zenga în Dubai, chiar la Hotel Hyatt Regency, acolo unde eram cazaţi, prilej cu care ea ne-a povestit despre viața în Emirate, unde duce o viață de prințesă.

  • Click!: Bună, Raluca! Cum ai decis să te muți în Dubai?

Raluca Zenga: Revelionul 2002-2003 a fost prima ocazie în care am pășit în Dubai, de atunci am rămas fascinată de acest oraș incredibil, iar din 2011 ne-am mutat reședința permanentă aici, în Emirate!

  • Soţul tău, antrenorul Walter Zenga, se află în Italia. Cât de des vă vedeţi?

Ideal, o dată pe lună, realistic vorbind, la șase săptămâni. Ori zbor eu în Italia, ori vine el în Dubai, spre bucuria copiilor noștri! Acum campionatul italian e la final, astfel că ne așteaptă o lungă vacanță împreună. 

  • Cum este viața Ralucăi Zenga în Dubai?

Raluca e, înainte de toate mamă și, de aceea, prioritatea mea absolută sunt cei doi copii ai noştri, Samira şi Walter Junior- cu şcoala, activitățile lor creative şi sportive sau pur și simplu timp de calitate, joacă şi răsfăţ împreună! În rest, mă relaxez citind pentru inspirație, scriind a treia mea carte, mergând la plajă cu prietenele sau la shopping, de dragul vanităţii feminine! 

  • Ce obiective turistice ai descoperit?

Îmi place să vizitez adesea zona veche din Dubai, centrul cultural cu casele arabe de odinioară, Bastakiya, plimbările cu barca tradiţională “abra” pe Dubai Creek, Souk-ul de aur şi mirodenii, şi chiar cafenelele orientale cu narghilea, artizanat local, galerii de artă din Golf şi fotografii care stau mărturie pentru stilul de viața din Emirate dinainte de expansiunea metropolitană! 

  • Unde vă place ţie şi copiilor să vă petreceţi timpul liber?

Cu siguranță cel mai mult ne place să facem un picnic la plajă, să facem baie în mare aproape tot anul, să înotăm cu delfinii şi să facem surf la Kite Beach, urmat de o dulce răsplată cu îngheţată de caramel! 

  • Există un loc special în Dubai care te fascinează?

Plaja de lânga Burj Al Arab, cu o vedere magnifică asupra apelor turcoaz ale Golfului, la apus, la un ceai marocan de mentă şi la o shisha aromată! 

4w8a0362.jpg

Foto: OK Magazine
  • Dar Samira şi Walter Jr unde le place să se distreze?

La Atlantis Aquapark şi în Dolphin Bay, unde pot înota cu delfinii sau se pot juca cu puii de focă, iar la polul opus în Ski Dubai, unde facem un salt de temperatura de minus 40 de grade Celsius pentru a ne da pe derdeluş și a ne bate cu bulgări de zăpadă. Admirăm pinguinii şi putem lua lecţii de schi! Dubai e paradisul copiilor! 

  • Ai vizitat tot Dubaiul?

Da, pot spune că în cei şapte ani de când locuim aici am ajuns în cele mai frumoase şi mai interesante locuri, dar pe de altă parte Dubaiul continuă să se reinventeze, apar mereu noi atracţii, săptămânal ne bucurăm de evenimente, festivaluri, spectacole, deschideri de galerii şi expoziţii. De aceea, nu mă plictisesc niciodată şi sunt foarte recunoascătoare pentru şansa de a trăi aici! 

  • Pentru cei care vin prima oară în vizită, ce recomandări le faci?

Îmi place să le ofer musafirilor noştri şansa de a descoperi Dubaiul din perspectiva de oraş în avangardă, cu cele mai luxoase hoteluri şi shopping mall-uri, zgârie-nori design futurist. Este și farmecul oriental, cu safari în deşert, vizite la moscheea din Abu Dhabi, suveniruri tradiţionale din Deira Souk.  Vă puteți răsfăța cu o masă delicioasă cu cele mai apreciate feluri de mâncare din Emirate, pește local din Golf, miel gatit la jar în nisip şi orez cu șofran. (n.r-interviul a fost realizat chiar de Ramadan, când am luat cina în Vechiul Dubai). Mai nou, pe lista de atracții culturale s-au adăugat Dubai Opera, care oferă zi de zi concerte şi musical-uri de renume mondial, şi Muzeul Louvre Abu Dhabi, o adevarată incursiune în artă şi istorie cu amprentă orientală! Copiii adoră vizitele la Aquapark, parcurile de distracţii precum Legoland sau Marvel, şi chiar o aventură pe mare cu barca de pescuit. Ultima dată am avut norocul de a vedea delfini în habitatul lor natural. Bucurie maximă, pentru cei mici! 

Loading...