Ce tragedii! Maria Ghinea, împușcată în cap, Maria Șelariu și-a pierdut fiul, iar Corinei Dragomir i-au murit doi iubiți

6-7-maria-ghinea-7.jpg

Maria Ghinea n-a putut vorbi cinci luni, după ce a fost împuşcată

Cântăreaţa Monica Pîrvulescu a zăcut două săptămâni pe un pat de spital în Grecia, după ce a alunecat la duş şi şi-a fracturat coloana, însă lumea muzicii populare pare urmărită de blesteme, căci şi alte colege de breaslă ascund, în spatele zâmbetului din lumina reflectoarelor, drame inimaginabile. Click! vă spune povestea de viaţă a artistelor Corina Dragomir, Maria Ghinea şi Maria Şalaru.

Monica Pîrvulescu, operată la coloană

Solista Monica Pîrvulescu, din Filiaşi, judeţul Dolj, a suferit, în urmă cu două săptămâni, un accident în Kavala, Grecia, în urma căruia s-a ales cu coloana fracturată. Asigurarea nu acoperea costurile operaţiei din Grecia, iar solista nu putea fi operată la timp fără banii necesari.

6-7-monica.jpg

Monica Pîrvulescu

Mai mulţi artişti au donat sume importante, printre care şi interpretul Constantin Enceanu, care le-a pus în cont 2.500 lei. Cântăreaţa, care a fost la un pas să rămână paralizată, a fost operată, iar acum se recuperează după intervenţia chirurgicală. Alături îi este, în permanenţă, soţul, Bogdan: ”În sfârşit, am ajuns acasă la copilaşii mei, la comorile mele. În fiecare zi îmi ziceam «hai, luptă, ridică-te din acest pat, trebuie să te ridici.  Cineva te aşteaptă acasă». Un accident, un accident stupid şi banal, şi vreau să vorbesc despre asta, pentru că am auzit diverse, despre modul cum s-a întâmplat. Fiind în cadă, la duş, am călcat pe acea perdea de la cadă, am alunecat, m-am dezechilibrat şi am căzut cu spatele jos pe gresie. Acesta este adevărul. În urma analizelor (raze, CT şi, cel care a arătat suspiciunile medicilor, RMN), rezultatul de care îmi era frică a venit: coloana fracturată. Cea mai grea zi din viaţă mea urma să vină,  ziua în care a trebuit să plec spre sala de operaţie. Nu vreţi să ştiţi câte gânduri mi-au trecut prin cap. Off, Doamne! Nu a fost o operaţie uşoară, ci una riscantă şi grea”, a menţionat artista, pe pagina ei de Facebook. 

6-7-4.jpg

Monica Pîrvulescu a fost operată în Grecia, după ce şi-a fracturat coloana, la baie

Dar şi Maria Ghinea (51 de ani) a trăit un adevărat coşmar în urmă cu 17 ani, când a fost împuşcată în cap de soţul ei. Pe atunci, cântăreaţa de muzică populară era căsătorită cu Dragisa Kodykic, un sârb cu 19 ani mai în vârstă. Bărbatul era extrem de gelos şi i-a interzis Mariei să mai cânte, dar refuzul femeii l-a scos din sărite şi a vrut să-i ia viaţa:  “M-a împuşcat în cap şi a crezut că şi-a terminat rolul. M-a plimbat prin toată casa, cu sângele şiroind. Am pierdut patru litri de sânge. N-am mers şi n-am vorbit aproape trei luni. A făcut doar 5 ani şi jumătate de închisoare”, a povestit cântăreaţa în cadrul unei emisiuni tv. La şocanta scenă au asistat şi cei doi copii ai ei.

6-7-corina-dragomir-2.jpg

Corinei Dragomir i-au murit în braţe ambii bărbaţi

“Dragoş avea 5 ani şi jumătate şi Alexandru, 13. Când stăteau unul în stânga şi unul în dreapta îmi spuneau «Ridică-te, mami, că te vom ajuta noi şi te vom sprijini». Eu care nu puteam vorbi, decât scriam, îi spuneam lui Dumnezeu «Doamne, poate că eu am greşit, poate că nu am ştiut cum să aleg, dar gândeşte-te la copiii mei. Ce s-ar întâmpla cu ei dacă nu aş fi eu şi dacă eu sunt vinovată, pentru ei ajută-mă să mă ridic». Am stat trei luni.  Eu nu l-am văzut pe Dumnezeu, dar i-am simţit prezenţa în fiecare moment al vieţii mele când simţeam că nu mai pot, când simţeam că sunt prăbuşită”, a mai povestit artista. 

Şi Corina Dragomir (50 de ani) are o viaţă urmărită de blesteme. Ea a trăit momente de coşmar, după ce doi bărbaţi, pe care i-a iubit şi alături de care se vedea mireasă, au murit. Dincolo de surâsul pe care cântăreaţa de muzică populară îl afişează pe scenă, la spectacole, sau în emisiunile tv, ea ascunde o mare tristeţe. Două tragedii i-au marcat viaţa: i-au murit efectiv în braţe doi iubiţi, la câţiva ani unul de celălalt, cu ambii dorind să se căsătorească. Interpreta avea 27 de ani când bărbatul iubit a suferit un atac cerebral şi a încetat din viaţă: “Era inginer şi i s-a făcut rău, lucru neaşteptat pentru că nu avusese nici o problemă. Noi nu ne gândim cât de uşor se moare şi oamenii mor exact cum mor puii de găină. Nu s-a mai putut face nimic. M-am trezit aşa deodată că s-a dus. Din momentul ăla mi-a fost foarte greu, n-am mai putut să cânt, am avut perioade de aproape 10 ani în care eu n-am mai cântat pentru că chiar nu mai puteam. Am simţit că s-a rupt ceva din mine şi oricât de mult încercam să revin la viaţa de dinainte îmi era foarte greu”, a povestit Corina Dragomir.

Nu a apucat bine să-şi revină din şocul pe care l-a trăit că soarta i-a mai dat încă o lovitură dură. Corina a pierdut şi al doilea iubit: “Gluma asta proastă a vieţii s-a repetat. Între Crăciun şi Anul Nou i s-a făcut rău şi a murit în braţele mele. Am fost foarte speriată în momentele acelea pentru că eram numai noi doi în casă, nu a apucat să spună absolut nimic, nu a apucat să strige, să spună că îi e rău, pur şi simplu. Am realizat că îi este rău pentru că se zbătea între viaţă şi moarte. Am fost speriată, după aceea am simţit sentimentul de revoltă pentru că nu am putut să îl ajut, să fac mai mult”, povestea interpreta. 

Fiul Mariei Şalaru a murit electrocutat pe un vagon de tren 

6-7-maria-salaru.jpg

Maria Şalaru a trecut şi prin două divorţuri

Cântăreaţa de muzică populară Maria Şalaru a trecut prin mari greutăţi. Din prima căsnicie a avut trei copii, însă, din păcate, unul dintre ei  s-a electrocutat  în timp ce se juca pe un vagon de tren.  Durerea a fost fără margini pentru cântăreaţa de muzică populară, care a fost nevoită să îşi îngroape fiul la o vârstă fragedă. În loc să aibă sprijinul soţului şi să treacă mai uşor peste tragedie, vedeta a descoperit că bărbatul o  înşela, ajungând în cele din urmă la divorţ. Cu doi copii, Maria Şălaru a luat viaţa de la capăt. Şi-a găsit liniştea în braţele unui artist de la Teatrul ”Constantin Tănase”, cu care s-a căsătorit, dar când lucrurile păreau să reintre pe un făgaş normal, Maria Şălaru a mai primit încă o lovitură, ajungând din nou la divorţ. 

Loading...