Ce spune Poliția despre scandalul dintre What's Up și iubita lui. Cum a reacționat artistul la secție

Ultima actualizare:

    What's Up devenise recalcitrant atunci când Poliția a ajuns la locuința iubitei sale, Alice Badea
What's Up devenise recalcitrant atunci când Poliția a ajuns la locuința iubitei sale, Alice Badea

Scandalul dintre What's Up și iubita lui, Alice Badea, a ajuns să prindă contur şi detalii ies la iveală despre ce s-a întâmplat de fapt luni seara, 9 decembrie. Astfel că, deși iubita artistului nu a vrut sa confirme că a sunat la poliție, iată că Alice e cea care a alertat oamenii legii.

What's Up a fost reţinut de poliție, după ce actuala lui iubită a sunat la poliție, susținând că artistul este violent. El a opus rezistență atunci când polițiștii au venit să-l ducă la secție, iar în final au fost nevoiți să-l încătușeze. 

. Conform informațiilor apărute, artistul se afla chiar în apartamentul iubitei sale, în zona centrală a Capitalei. În momentul în care polițiștii au vrut să-l ducă la secție de bună voie, Marius Ivancea, aşa cum îl cheama în buletin, a devenit recalcitrant și a fost nevoie ca oamenii legii să-l încătușeze. 

Din comunicatul transmis de poliție, reiese faptul că What's Up era recalcitrant și violent cu autoritățile. Curios este că atunci când Alice a sunat la poliție, ea a spus că nu poate scăpa de fostul ei prieten, care pare violent, asta însemnând că relația dintre cei doi s-ar fi finalizat. 

"La data de 09 decembrie  a.c., în jurul orelor 18:30 secția 17 Poliție a fost sesizata prin serviciul de urgenta 112 de către o femeie, cu privire la faptul că fostul prieten o agresează. Ajunși la adresa apelantei din sectorul 5, polițiștii au observat un bărbat agitat care la vederea echipajelor de poliție a devenit recalcitrant. Persoana în cauză a fost imobilizată și condusă la  Secția 17 Poliție. La sediul secției persoana a adus injurii polițiștilor și a manifestat un comportament agresiv. La acest moment, se efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt și de drept. Activitatea se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5", au transmis reprezentanţii Poliţiei, potrivit spynews.ro.

What's Up a fost imobilizat de poliţişti şi dus la Secţia 17, de unde, a plecat apoi spre Parchet, după aproximativ trei ore. 

What’s Up ar fi bătut-o și pe Simina, înainte să se căsătorească

What’s Up ar fi lovit-o și pe fosta lui soție, SImina, în urmă cu cinci ani, chiar în fața unui fast-food. El ar fi lovit-o cu scrumiera și cu o shaorma. Simina nu a negat la vremea respectivă, însă a spus că totul a fost o glumă și o joacă de-a lor. 

Potrivit altor surse din presă, el ar fi lovit-o pe Simina, la momentul respectiv, cu pumnii și picioarele, în timp ce aceasta plângea. 

„Doamna a venit cu două persoane: iubitul ei (n.r. What’s Up) și un prieten de-al lui. Ea conducea mașina. Ei au coborât să comande o shaorma. Am văzut cum a luat-o la bătaie. Au luat-o amândoi la bătaie! Nu am mai văzut așa ceva. I-au dat cu shaorma în față, cu pumnii și cu picioarele… și cu scrumiera. A luat scrumiera și a spart geamul de la fast-food. Fata zbiera, plângea”, a povestit un martor ocular la Antena 1, în anul 2014, cu privire la această știre. 

Totodată, martorul dezvăluise la momentul respectiv că What’s Up se afla în stare de ebrietate, iar scandalul luase sfârșit abia când oamenii legii au ajuns acolo. Surse din cadrul Poliției Române dezvăluiau în 2014, că What’s Up avea deja un dosar penal deschis. 

Noua parteneră de viaţă a lui What’s Up (30 de ani), Alice Badea, are 33 de ani, si este profesoară de muzică şi co-fondator a două şcoli private de muzică din Bucureşti. Alice a colaborat cu cei mai mari artişti din România, printre ei numărându-se Antonia, Alina Eremia, Smiley, Paula Seling, Skizzo Skills, Deepside Deeyays şi JO. Dar ea s-a intersectat, pe plan muzical, şi cu What’s Up.

Apropiaţii cântăreţului susţin că cea care a adus-o în echipă este chiar Simina, fosta soţie a cântăreţului: “Alice este violonistă şi a venit în echipă în locul unui alt instrumentist. Practic, Simina şi-a adus duşmanul în viaţă, fără să ştie ce va urma. Acum, cei doi merg împreună în concerte, cu aceleaşi  maşini, sunt împreună peste tot. Încă n-au început să se afişeze pe la petreceri, dar este posibil să se întâmple şi asta, în curând”.

image
image
image
image
image
image
Theo Rose si Denis Hanganu Clanul Foto Pro TV  jpg
"Sunt eu atât de fericită!", a mai completat Octavia Geamănu
banner irinel columbeanu png
Harra Carmen jpg
banner gabriela cristea png
jador jpg
john wick keanu reeves foto epa  jpg
veronika rajek jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net